Ştirea zilei

FOTO | Maria Petru, absolventă a Colegiului Militar din Alba Iulia, șef de promoție la Academia Tehnică Militară

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Maria Petru, absolventă a Colegiului Militar din Alba Iulia, șef de promoție în 2025 la Academia Tehnică Militară

Povestea Mariei Petru este una despre excelență, dedicare, pasiune și încredere. S-a pregătit timp de opt ani în două instituții de învățământ militar de prestigiu, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia și Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” București, pentru a-și consolida pregătirea ca viitor ofițer al armatei române.

Citește și: FOTO | Absolvente ale Colegiului Militar din Alba Iulia, șefi de promoție la specializările urmate în academiile militare. Sublocotenent inginer Maria Petru este și șeful Promoției 2025 a Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” București

Sublocotenent inginer Maria Petru este absolventă a colegiului militar din Alba Iulia, promoția 2021, iar la absolvire a ales să-și continue parcursul educațional la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, specializarea Construcții și fortificații. Pe perioada studiilor universitare, Maria s-a pregătit temeinic, a dat dovadă de ambiție, perseverență și pasiune pentru cunoaștere, iar succesul nu a întârziat să apară. Rezultatele academice de excepție i-au adus Mariei titlul onorant de șef de promoție la specializarea pe care a urmat-o și șeful promoției 2025 a Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”. Drumul până aici nu a fost ușor, dar fiecare pas făcut a modelat omul și ofițerul care este astăzi.

„Anii petrecuți în Academia Tehnică Militară au fost, fără îndoială, printre cei mai intenși și definitorii din viața mea. Au fost ani grei, plini de provocări, informații tehnice complexe și responsabilități asumate cu seriozitate, dar și ani frumoși, în care sprijinul colegilor și al celor care mi-au fost aproape a făcut totul mai ușor și mai valoros. Această perioadă a contribuit esențial la formarea mea, atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Am crescut și m-am consolidat plecând de la rădăcinile formate în Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, care mi-a oferit disciplina, valorile și curajul de a merge mai departe pe acest drum”, mărturisește Maria.

Împărtășind din experiența personală, Maria le transmite colegilor un sfat care să-i ajute în viitoarea lor carieră militară. „Pentru cei mai tineri, care se pregătesc să pășească în această lume a ingineriei militare, le transmit un gând bun: să aibă încredere în forțele proprii, să muncească cu pasiune și să nu uite că fiecare pas făcut cu determinare îi apropie de visurile lor. Succes în tot ceea ce urmează și nu uitați – caracterul și camaraderia sunt la fel de importante ca și cunoștințele acumulate”, a transmis Maria.

„Felicitări, Maria, suntem mândri de tot ce ai realizat până acum şi îţi dorim mult succes în carieră!”, au transmis reprezentanții colegiului militar albaiulian.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV la Rimetea: Motociclist în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV la Rimetea: Motociclist în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT Alba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent Doi vârstnici din Ponor au primit joi, 19 martie 2026, vizita polițiștilor din Aiud, care le-au dăruit o sobă nouă pentru a avea un trai decent. Cei doi au mai fost vizitați […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cât va costa centura de sud-vest din Alba Iulia: Proiectul prevede 2 pasaje supraterane, benzi dedicate pentru autobuze, piste de biciclete și spații verzi extinse

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât va costa centura de sud-vest din Alba Iulia: Proiectul prevede 2 pasaje supraterane, benzi dedicate pentru autobuze, piste de biciclete și spații verzi extinse Într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Alba Iulia, programată luni, 23 martie 2026, urmează să fie aprobat un proiect de hotărâre privind modificarea HCL 29/06.02.2026 pentru aprobarea implementării proiectului care […]

Citește mai mult