Ştirea zilei

FOTO| Lucrare de mântuială la drumul ce face legătura între Alba Iulia și Drâmbar, în apropierea șoselei de centură. Va fi din nou reabilitat

Dragoş Suciu

Publicat

în

podDrumul peste râul Ampoi, ce face legătura între Alba Iulia și Drâmbar, în apropierea șoselei de centură a municipiului, a ajuns într-o stare jalnică după un an de la finalizarea lucrărilor. Astfel, Newamport Compani SRL – executantul lucrărilor, este obligat să-l mai ”cârpească” o dată potrivit înțelegerii cu beneficiarul, Consiliul Județean Alba, drumul fiind în perioada de garanție.

Lucrările de consolidare a podului de pe DJ 107 au fost finalizate în decembrie 2013. La nici un an, din cauza gropilor care s-au format în asfalt, șoferii erau nevoiți să calce linia continuă pentru a le evita și pentru a nu-și avaria mașinile, și așa ”lovite” de infrastructura rutieră din România.

pod peste raul Ampoi03Drumul este acum într-o stare jalnică, fiind decopertat de societatea care l-a ”cârpit” prima dată. Acesta este un prim pas spre reabilitarea lui, care va fi finalizată în maxim o lună (sperăm că nu la fel), potrivit reprezentanților Consiliului Județean Alba.

Lucrările la acest obiectiv s-au ridicat la suma de 693.587,62 de lei. Perioada de garanţie de bună execuţie este de 24 luni de la terminarea lucrărilor.

Execuţia lucrărilor la obiectivul „Consolidare pod pe DJ107, peste râul Ampoi, km.1+653, localitatea Alba lulia, judeţul Alba” a demarat la data de 8 aprilie 2013 cu o durata de execuţie de 8 luni. Lucrările au fost executate de S.C. Newamport Compani S R L. in baza contractului de lucrări nr. 16687 din 18.12.2013 si a contractului nr.12441 din 7 august 2013, in baza Autorizaţiei de construire nr.12 din 18 ianuarie 2013 emisa de Primaria municipiului Alba lulia.

Lucrările au fost executate conform proiectului tehnic si a detaliilor de execuţie întocmite de S.C. Aldor S.R.L Timişoara; in cadrul proiectului au fost executate urmatoarele categorii de lucrări cu parametrii tehnici aferenţi:

Suprastructura: realizare placa suprabetonare continuizata peste reazemele de pe pile; realizarea structurii rutiere (hidroizolatie cale, strat beton asfaltic deschis BAD 25 de 6 cm, geocompozit, strat de beton asfaltic BA16 de 4cm) si amenajarea zonei pietonale la nivel cu partea carosabila; montarea dispozitivelor performante-sistem bitum elastomer- de acoperire a rosturilor de dilatatie; echiparea tablierului cu parapet pietonal din ţeava rectangulara si parapet de siguranţa din elemente prefabricate din beton cu nivel de protectie H2; lucrări de consolidare cu fibre de carbon a unei fasii cu goluri marginale;gaurirea la intrados a fâşiilor cu goluri, pentru aerisirea si evacuarea apelor infiltrate; protejarea anticoroziva a intradosului suprastructurii cu Ferrograd, pentru blocarea dezvoltării procesului de coroziune a armaturii pretensionate.

Infrastructura; lucrări de camasuire a rosturilor elevatie-fundatie la stâlpii pilelor; comlpletarea zidurilor întoarse si a zidului de garda la cota corespunzătoare dalei de suprabetonare care s-a executat pe suprastructura; rampe de acces din beton armat si grinzi de rezemare a plăcii de racordare; protejarea anticoroziva a infrastructurii; Rampe de acces realizare placa de beton armat pentru racordare rampe; completare structurii rutiere prin realizarea de casete cu fundaţie din balast de 30 cm si piatra sparta de 25 cm; astemerea unui geocompozit antifisura; refacerea straturilor de mixturi asfaltice.

Amenajare albie: refacere protectie de mal culee dinspre Alba lulia; protejarea cu anrocamente a malului împotriva eroziunii, la pila P1; reprofilare albie pe o lungime de 100 m in amonte si 50 m aval pod; semnalizare orizontala- prin realizarea marcajului orizontal.

Potrivit informațiilor oferite de CJ Alba șoferii care trec prin zona sus menționată se vor putea bucura drumul refăcut la sfârșitul lunii mai.

[nggallery id=372]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Solidaritate și bunătate într-o comună din Alba: Mai mulți localnici au pus mână de la mână și au renovat o cămăruță pentru bunica Victoria, o vârstnică rămasă în plină iarnă fără casă, în urma unui incendiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Solidaritate și bunătate într-o comună din Alba: Mai mulți localnici au pus mână de la mână și au renovat o cămăruță pentru bunica Victoria, o vârstnică rămasă în plină iarnă fără casă, în urma unui incendiu Mai multe persoane din comuna Poșaga s-au mobilizat și au reușit să renoveze o cămăruță pentru bunica Victoria, vârstnica […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Om de afaceri din Alba condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene: Decizia poate fi atacată cu apel

Ioana Oprean

Publicat

în

Om de afaceri din Alba condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene: Decizia poate fi atacată cu apel Omul de afaceri Liviu Ispas Damaschin, proprietarul unei ferme de vaci din Alba, a fost condamnat, luni, 2 februarie 2026, la Tribunalul Alba, la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | TRAGEDIE fără margini: O fetiță de 6 ani și fratele său de 9 ani și-au pierdut viața după ce au căzut într-un pârău

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE fără margini: O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-un pârău. Căutare contracronometru a fratelui său, de 9 ani, care o însoțea Luni, 2 februarie 2026, în jurul orei 16:25, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră ar […]

Citește mai mult