Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: IPJ Alba și 48 de unităţi de învăţământ din judeţ, implicați în proiectul „Școala Siguranței Tedi”

Ioana Oprean

Publicat

în

O mie de elevi din 48 de unităţi de învăţământ din judeţul Alba sunt implicați în proiectul „Școala Siguranței Tedi”, derulat, împreună cu poliţia, în urma căruia cei mici vor primi informații utile pentru siguranța lor.

Pe parcursul anului şcolar 2018 – 2019, Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației Naţionale, în parteneriat cu firma „Maspex România” continuă Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, unul dintre cele mai ample programe educative derulate la nivel național, care-i învață pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, precum și în perioada vacanțelor.

Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi” are ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor. Programul este adresat elevilor aflaţi în primul an de studiu.

În județul Alba, proiectul este implementat de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Alba. Astfel, 48 de unități școlare din mediul urban și din mediul rural din județul Alba s-au înscris pentru a fi implicate în activitățile informativ preventive, derulate de polițiștii, pe teme privind siguranța copiilor în cadrul proiectului „Școala Siguranței Tedi”.

În săptămâna aceasta, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din IPJ Alba precum şi poliţiştii din Stremţ au desfăşurat activităţi la Liceul Teoretic din Teiuş şi la Şcoala Gimnazială Stremţ, unde aproape 100 de elevi de clasa I, împreună cu cadrele didactice, au participat la discuţiile pe teme preventive.

Poliţiştii le-au explicat copiilor cum arată o trecere pentru pietoni, un indicator rutier, semaforul electric precum şi principalele reguli de comportament în trafic.

În cadrul Programului, informaţiile oferite de poliţişti sunt susţinute de o serie de materiale educative complexe şi atractive, destinate elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, constând în cărţi de colorat, broşuri şi pliante informative.

Activităţile derulate în şcoli de poliţişti respectă nevoia copilului de a învăţa prin joc, micuții implicați fiind la vârsta la care înţelegerea unui mesaj trebuie însoţită de vizualizarea lui.

Proiectul Tedi nu vizează învățarea pe de rost a unor informații, ci asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații.

Toate informațiile şi noutăţile legate de acest program pot fi accesate online, pe www.scoalatedi.ro.

Dintre sfaturile pe care poliţiştii le adresează celor mici, amintim:

  • Pe drum, fii atent la semnele de circulație și respectă ceea ce indică ele! Astfel, vei fi în siguranță!
  • Când mergi pe stradă, fii foarte atent! Ai deosebită grijă la traversarea străzii!
  • Traversează doar la culoarea verde a semaforului! Culoarea roșu înseamnă STOP! Când o vezi, oprește-te și așteaptă culoarea verde!
  • Când urci în mașină, pune-ți întotdeauna centura de siguranță! Amintește-le și celorlalți pasageri să facă același lucru! Centura de siguranță îți protejează viața și sănătatea!
  • Mergând spre școală, deplasează-te întotdeauna pe trotuar, iar dacă nu este trotuar, pe marginea drumului! În situația în care nu există nici margine, te poți deplasa pe carosabil, însă fii foarte atent și stai cât mai aproape de margine! Întotdeauna mergi pe partea stângă a carosabilului!
  • De fiecare dată când te simţi în pericol, anunță mai întâi un adult despre problema pe care o ai, iar acesta va decide dacă este nevoie să sune la 112.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT RUTIER în Aiud: Două persoane rănite după ce un autoturism a lovit două mașini parcate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident în Aiud: două persoane rănite după ce un autoturism a lovit două mașini parcate Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în mun. Aiud, str. Marasesti. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism care ar fi acrosat două autoturisme parcate, fără […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU în comuna Poșaga: Flăcările au cuprins o casă. Pompierii intervin de urgență

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU în comuna Poșaga: Flăcările au cuprins o casă. Pompierii intervin de urgență Două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor intervin în aceste momente la un incendiu izbucnit la o casă de locuit din comuna Poșaga, satul Săgagea. Citește și: Bărbat din Alba Iulia, reținut: A distrus, prin înțepare, anvelopele […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Talent, creativitate și emoție la Liceul „H.C.C.” Abrud: „Elevii au talent”, ediția a IV-a

Bogdan Ilea

Publicat

în

Talent, creativitate și emoție la Liceul „H.C.C.” Abrud: „Elevii au talent”, ediția a IV-a Liceul ,,H.C.C.” Abrud a desfășurat recent cu succes a IV-a ediție a concursului „Elevii au talent”, un eveniment dedicat promovării creativității și talentului artistic al elevilor. Concursul s-a desfășurat într-o atmosferă de entuziasm și emoție, reunind elevi care și-au demonstrat abilitățile […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea