FOTO IPJ Alba: Control în fondul forestier de pe raza comunei Ocoliș. Un bărbat de 51 de ani din localitate s-a ales cu dosar penal, după ce a tăiat ilegal 17 arbori
La data de 19 iunie 2017, poliţiştii din Baia de Arieş, împreună cu poliţiştii din Sălciua şi specialişti silvici din cadrul Ocoalelor Silvice Aiud și Muntele Mare Poșaga, au făcut un control în fondul forestier situat pe raza comunei Ocoliş, în locul numit „Pociovaliște”, ce a avut ca scop combaterea tăierilor ilegale de arbori.
Cu ocazia acestor verificări a fost identificat un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din comuna Ocoliş, care, în cursul lunii iunie a.c., a tăiat, fără drept, 17 arbori, de esenţă fag, din pădurea deţinută de el, situată în fondul forestier naţional şi care nu este dată în paza şi administrarea vreunui ocol silvic. Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.
Totodată, poliţiştii au stabilit faptul că, din aceeaşi zonă, în perioada martie – iunie a.c., de pe două parcele de pădure, proprietatea unor persoane fizice din comuna Ocoliș, care nu sunt date în paza şi administrarea vreunui ocol silvic, au fost tăiaţi, fără drept, 29 arbori de fag.
În acest caz, polițiștii continuă cercetările, pentru identificarea autorilor tăierilor ilegale, tragerii lor la răspundere penală şi recuperării prejudiciilor.
Cu ocazia controlului efectuat în teren, a fost recuperată cantitatea de 5,7 metri cubi de material lemnos, provenit din tăieri ilegale de arbori, ce a fost ridicată în vederea confiscării şi lăsată în custodia Ocolului Silvic Aiud.
Acţiunile şi controalele pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor silvice vor continua.
[nggallery id=4201]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026
Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026 Elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj au obținut rezultate notabile la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026. „Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” din Alba Iulia, provoacă în competiție cei mai talentați […]
FOTO | APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal
APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal Alin Purda și Cristian Stan, doi oameni cu inimă mare din Munții Apuseni, au […]
VIDEO | Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife
Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife Sistemul de biciclete „Alba Iulia VeloCity” a devenit disponibil începând de astăzi, 16 martie 2026, iar utilizatorii pot închiria bicicletele zilnic, folosind o aplicație. Prima oră de folosire este gratuită, iar ulterior tarifele […]