Curier Județean

FOTO/ VIDEO: Intervenție Salvamont și Salvaspeo pentru salvarea unei turiste, în peştera Huda lui Papară din județul Alba. Femeia a căzut de la o înălţime de 4 metri

Ioana Oprean

Publicat

în

Serviciile Salvamont și Salvaspeo au intervenit, sâmbătă, pentru salvarea unei turiste în vârstă de 30 de ani care a căzut în gol patru metri în Peştera Huda lui Papară din Munţii Trascăului, judeţul Alba. În urma căderii, femeia a suferit mai multe traumatisme ale membrelor inferioare, dar starea sa este bună.

Potrivit Salvaspeo Romania, apelul a fost preluat de Salvaspeo Arad și a fost comunicat mai departe la 112. A fost trimisă o echipă de salvatori speologi din județele Bihor și Cluj care se aflau în zona Vârtop, aceștia fiind cel mai aproape de Peștera Huda lui Papară.

https://youtu.be/738hcF5TYto

„Victima este o turistă în vârstă de 30 de ani, care a fost antrenată într-o cădere de circa patru metri, soldată cu leziuni la nivelui membrelor inferioare, posibilă fractură”, au anunţat salvamontiştii.

Acesta este al patrulea accident în această cavitate din ultimii 10 ani. Peştera Huda lui Papară este recunoscută pentru frumuseţea sa, dar este şi foarte periculoasă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | S-au împlinit 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului din Sebeș: ,,Evocăm începuturile unei instituții care, în pofida dificultăților, a devenit un reper al vieții culturale locale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | S-au împlinit 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului Raional Sebeș: ,,Evocăm începuturile unei instituții care, în pofida dificultăților, a devenit un reper al vieții culturale locale” Astăzi se împlinesc 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului Raional Sebeș. La 21 martie 1951, Serviciul Muzee și Monumente din cadrul Comitetului pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Miere cu arome, produsul inedit adus la Blaj de un apicultor din Suceava, gândit pentru a atrage tinerii: „Mierea a devenit banală, iar piața cere altceva”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Miere cu arome, produsul inedit adus la Blaj de un apicultor din Suceava, gândit pentru a atrage tinerii: „Mierea a devenit banală, iar piața cere altceva” Apicultorul Dumitru Buzilă, din Suceava, prezent la ediția a XVI-a a „Sărbătorii Mierii” 2026, organizată la Blaj, a atras atenția vizitatorilor cu mierea cu arome expusă la târg. Ideea […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național “Lucian Blaga” Sebeș, locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”. Va participa la faza națională

Bogdan Ilea

Publicat

în

Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național “Lucian Blaga” Sebeș, locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”. Va participa la faza națională Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național “Lucian Blaga” Sebeș a obținut locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”.  Eleva din clasa a VIII-a urmează să participe la faza națională a […]

Citește mai mult