FOTO: Franța – la picioarele lui Payet, Nicușor Stanciu – remarcat de Deschamps, după Franța – România, debutul Euro 2016!
România s-a găsit la numai câteva zeci de secunde de un rezultat de anvergură la debutul la Euro 2016! Naționala lui Iordănescu a fost ucisă de un gol magnific înscris de Payet, în minutul 89 și a părăsit tristă “Stade de France”. Într-un moment când fanii României cântau fericiți, mijlocașul lui West Ham a inventat un șut fabulos, “demn de ajuns la Louvre”, conform presei franceze, în extaz după ce “Les Bleus” au frânt rezistența României, ce a avut o prestație onorabilă în meciul de deschidere.
*Mândri de Stanciu și de națională
Debutant în naționala României într-un meci official, Stanciu era considerat de presa din țara gazdă “pericolul numărul unu” (France Footbal dedicându-I un amplu articol în avanpremiera meciului). Iar jucătorul originar din Craiva s-a aflat printre remarcații partidei și cei mai buni “tricolori”. Nicuşor Stanciu a scos lovitura de la 11 metri din care Stancu a marcat golul egalizator, dar a fost dezamăgit la final. “Chiar dacă am pierdut, cred că cei din țară trebuie să fie mândri de noi. Am avut ocazii foarte mari şi, cu puţin noroc, puteam câştiga meciul. Cred că toată lumea este dezamăgită că am luat gol în minutul 90. Franţa nu era imposibil de bătut, am jucat foarte bine, dacă marcăm la ocazia aceea din primele minute, cred că putem câştiga meciul”, a spus fostul unirist.
“E dureros si trist sa pierzi in minutul 89, dar eu am încredere că mergem mai departe”, a concluzionat selecționerul Anghel Iordănescu.
Notele tricolorilor: Tătăruşanu (4) – Săpunaru (5), Chiricheş (4), Grigore (5), Raţ (5) – Hoban (4), Pintilii (4) – Popa (5), Stanciu (5), Stancu (6) – Andone (5), în “France Footbal”.
*România cu regretele…
Nicușor Stanciu este remarcatul lui Didier Deschamps, în urma jocului inaugural, în care “Les Bleus” au avut nevoie de magia lui Payet pentru a frânge rezistența unei echipe ce “nu a venit la Euro să facă turism” (cotidianul “Sport”). “Aveați jucători de mare talent, acum e o echipă organizată foarte bine, care știe ce să facă. E dificil, nu poți avea un Hagi sau un Mutu în fiecare zi. Sunt jucători ca Stanciu, Stancu, cu foarte multă calitate. Stanciu are 5-6 selecții și am văzut ce poate face. În doi sau 4 ani va fi foarte puternic. Pentru noi a fost un meci ca o finală”, a spus Deschamps pentru Pro TV.
Foto: Lucian DANCIU
[nggallery id=2273]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii!
Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii! Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia a obținut rezultate excelente la Buzou Open 2026, o competiție care a adunat 435 de sportivi de la 27 cluburi din țară și străinătate. Citește și: Reprezentații Enso Dojo Alba Iulia, rezultate de apreciat […]
25 de cluburi din Alba, în procesul de clasificare a centrului de copii și juniori | Condiții obligatorii pentru a participa în SuperLiga Alba
25 de cluburi din Alba, în procesul de clasificare a centrului de copii și juniori | Condiții obligatorii pentru a participa în SuperLiga Alba, termen de depunere a documentele 23 martie 25 de cluburi din Alba au depus cereri de clasificare a centrului de copii și juniori, acestea având termen până în 23 martie să […]
Vineri, Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad, bătălie pentru accederea în play-off | CIL Blaj și CSU Alba Iulia, dispute interne, cu implicații în subsol
Vineri, Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad, bătălie pentru accederea în play-off | CIL Blaj și CSU Alba Iulia, dispute interne, cu implicații în subsolul Seriei 7 din Liga 3 Penultima rundă a sezonului regular din Seria 7 a eșalonului terț propune, pe lângă marele meci Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, dispute complicate și […]