Sport

FOTO: Euro 2021, Italia eliminată de Norvegia! Elveția – în sferturi după un eșec drastic cu Franța

Dan HENEGAR

Publicat

în

La Cluj-Napoca s-au lămurit ultimele necunoscute ale sferturilor de finală din cadrul Campionatului European Under 21, competiție părăsită rușinos de România, „tricolorii” fiind fără gol marcat și cu un singur punct.

O derulare dramatică a evenimentelor din grupa D în privința cele de-a doua calificate, mai ales după rezultatul de pe pe „Cluj Arena”, unde victoria Norvegiei a calificat… Elveția. Italienii puteau trece în faza eliminatorie și cu o remiză, pe Norvegia nu a ajutat-o victoria, dar dacă ar fi marcat încă un gol, ar fi însemnat calificarea în sferturi.

Dincolo, Franța și-a respectat statutul și a învins net Elveția, scor 4-1 (1-1). „Cocoșii galici” erau deja calificați, iar reprezentativa din Țara Cantoanelor spera, în cazul unui succes. Gouiri, atacant de la Rennes, a deschis scorul din penalty (16), iar Ndoye, mijlocașul lui Basel a egalat (29). Un simplu foc de paie, la reluare „les bleus” au făcut spectacol și au mai punctat Barcola (65), Cherky (76), Caqueret (81), toți de la Lyon, iar Franța a acumulat maximum de puncte și rămâne la Cluj pentru sfertul cu Ucraina, pe Cluj Arena

În celalalt joc, Italia a pierdut cu Norvegia, scor 0-1 (0-0), nordicii neavând niciun punct până la ora confruntării. Un gol marcat de Botheim (65), fotbalist la Salernitana a semnat o uriașă surprriză și astfel cele 3 reprezentative au ajuns la egalitate de puncte, goleveraj zero, iar Elveția a acces în sferturi grație golurilor mai multe marcate.

Sferturile de finală sunt Georgia – Israel (1 iulie) și Anglia – Portugalia (2 iulie), ambele în Georgia, respectiv Spania – Elveția (Giulești) – sâmbătă, 1 iulie, și Franța – Ucraina, duminică, 2 iulie, pe „Cluj Arena”

Foto: Lucian DANCIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia. Cei doi se întorc de la Novo […]

Citește mai mult

Sport

Ariana Pîrv și Diana Vereș (Volei Alba Blaj), în echipa ideală a sezonului regular întocmită de FRV!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Voleibalistele Ariana Pîrv și Diana Vereș (Volei Alba Blaj) se regăsesc în echipa ideală a sezonului regular întocmită de FRV! Volei Alba Blaj are două jucătoare, extreme Ariana Pîrv și libero-ul Diana Vereș în echipa ideală a sezonului regular întocmită de Federația Română de Volei, după cele 18 etape. De asemenea centrul Jelena Delic și […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia), rezultat foarte bun la Campionatul Balcanic de marș

Ioana Oprean

Publicat

în

Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia), rezultat foarte bun la Campionatul Balcanic de marș Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a obținut locul 4 la Campionatul Balcanic de marș desfășurat la Izmir, în Turcia, sâmbătă, 14 martie 2026. În vârstă de 16 ani, Larisa Ardean a […]

Citește mai mult