Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO| Elevii din Alba față în față cu Serviciul de urgență 112: Zeci de copii au aflat cum funcționează și când trebuie să sune la numărul unic

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| Elevii din Alba față în față cu Serviciul de urgență 112: Zeci de copii au aflat cum funcționează și când trebuie să sune la numărul unic

Zeci de elevi de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba-Iulia au aflat astăzi cum funcționează Serviciul de urgență 112 și când trebuie să sune la numărul unic. Copiii au primit informații și răspunsuri la întrebări direct de la cei pe care îi găsesc la celălalt capăt al firului atunci când sună la numărul de urgență: operatorii STS și responsabili din agențiile specializate de intervenție: pompieri, polițiști, jandarmi și personal medical.

În contextul aniversării Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, la data de 11 februarie, elevii au participat la un atelier interactiv în care s-au familiarizat cu modul în care sunt gestionate apelurile la 112. De asemenea, au aflat de la operatorii STS care sunt situațiile de urgență pentru care trebuie să apeleze numărul unic și care sunt situațiile non-urgente. Copiii au fost interesați și de fluxul unui apel la 112, de informațiile esențiale pe care ei trebuie să le spună și de cum se face localizarea.

Totodată, în cadrul evenimentului a avut loc și o simulare a unui apel la 112, prin care au fost alertate la fața locului autospeciale de intervenție de la fiecare instituție implicată – Poliție, Pompieri, Jandarmerie și Ambulanță. Copiii au primit cu entuziasm informațiile prezentate și de pompieri, polițiști, jandarmi și de personalul medical.

Pompierii le-au explicat cât de important este să fie prudenți și cum se desfășoară misiunile de salvare. Polițiștii i-au îndemnat pe copii să respecte regulile de circulație, să cunoască modul în care trebuie să acționeze în cazul în care se rătăcesc, numele complet al părinților, numărul de telefon și adresa domiciliului, dar le-au prezentat și cazuri pe care agenții le-au soluționat. De asemenea, jandarmii și personalul medical le-au oferit sfaturi și răspunsuri la toate curiozitățile. În final, specialiștii le-au precizat elevilor pot suna la 112 și atunci când cineva din jurul lor are sănătatea sau viața pusă în pericol, iar printr-un apel responsabil, pot deveni eroi. Totodată, folosind linia de urgență doar pentru urgențe, cineva poate primi ajutorul de care are nevoie mai repede.

Sesiunea de informare și exercițiul practic au fost organizate de către Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Alba, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Alba, Inspectoratul Județean de Poliție Alba, Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba și Serviciul de Ambulanță Județean Alba.

În anul 2022, în județul Alba operatorii STS au răspuns la 123.131 de apeluri, dintre acestea 81.560 de apeluri fiind urgențe de competența agențiilor specializate de urgență: Ambulanță (56,61%), Poliție (20,74%), ISU-SMURD (16,71%), Jandarmerie (4,89%), alte agenții (0,98%). Urgențele reprezintă peste 66% din totalul apelurilor, ceea ce poziționează Alba în topul județelor unde numărul 112 este apelat cu responsabilitate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Noi lucrări la rețeaua de apă din Teiuș. Strada Râtului va fi racordată la sistemul principal

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Noi lucrări la rețeaua de apă din Teiuș. Strada Râtului va fi racordată la sistemul principal Primăria orașului Teiuș continuă investițiile în infrastructura locală, printr-un nou proiect care vizează modernizarea sistemului de alimentare cu apă. Autoritățile locale au anunțat că, pe strada Râtului, se desfășoară în această perioadă lucrări ample de extindere a rețelei de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Noiembrie: Luna prevenirii abuzurilor și violenței. DGASPC Alba: Un fenomen cu un grad de răspândire ce nu mai poate fi neglijat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noiembrie: Luna prevenirii abuzurilor și violenței. DGASPC Alba: ,,Un fenomen cu un grad de răspândire ce nu mai poate fi neglijat” Luna noiembrie este dedicată prevenirii abuzurilor și violenței. Cu această ocazie Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba a emis un comunicat de presă în care discută despre evenimentele din această lună […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier pe DN7, în zona Vințu de Jos: Două persoane necesită îngrijiri medicale. Traficul este blocat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DN7, în zona Vințu de Jos: Trei autoturisme implicate. Intervin pompierii Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc pe DN1, pe raza localității Vințu de Jos, astăzi, 3 noiembrie, în jurul orei 15:20. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: O persoană a fost lovită de un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea