FOTO | Echipa de majorete Arieșul Ritmic Câmpeni, campioană europeană: Trei cupe aduse acasă din Croația de două generații de sportive
Echipa de majorete Arieșul Ritmic Câmpeni, campioană europeană: Trei cupe aduse acasă din Croația de două generații de sportive
În perioada 30 mai-1 iunie 2025, orașul Câmpeni a fost reprezentat cu cinste la Campionatul European de Majorete de la UMAG, Croația, de către talentata echipă Arieșul Ritmic Câmpeni, antrenată cu dăruire de instructorul Anada Balea.
Două generații de sportive sunt mândria capitalei Țării Moților. Ele au adus acasă nu mai puțin de 3 cupe, demonstrând pasiune, ambiție și că munca în echipă nu are vârstă.
Junioarele, un grup de 14 fete cu vârste între 7 și 15 ani, au urcat de două ori pe podium, câștigând:
- Titlul de SECOND VICE-CHAMPION
- Cupa și Medalia de BRONZ
Grandsenioarele, un grup format din 8 mămici și tinere trecute de 24 de ani, au scris istorie la acest campionat. Într-o demonstrație de eleganță, forță și unitate au obținut:
- Titlul de CAMPIOANE EUROPENE
- Cupa și Medalia de aur
Mai mult, performanța a fost cu atât mai emoționantă cu cât echipa de grandsenioare a fost completată de trei dintre junioare, facesta iind un exemplu splendid de colaborare între generații.
Citește și: VIDEO | „Târgul Națiunilor” 2025 – o punte între culturi și inimi, deschisă la Școala Gimnazială Câmpeni

Lista campioanelor
-Junioare: Carina, Ștefania, Andreea, Maria, Antonia A., Alexia, Antonia P., Amalia, Ecaterina, Denisa, Miruna, Ioana, Diana și Ana
-Grandsenioare: Diana C., Meda, Irina, Georgiana, Ana-Maria, Nicoleta, instructorii Andreea Petric și Anada Balea
La revenirea la Câmpeni sportivele au primit felicitări și mulțumiri din partea administrației locale și a întregii comunități.
Cristian Dan Pașca, primarul orașului Câmpeni: „Suntem extrem de mândri de performanța acestor junioare dar și doamne curajoase care au demonstrat că prin muncă, pasiune și perseverență, orice este posibil. Este o mare bucurie să vedem că tinerele noastre majorete au dus cu mândrie numele orașului Câmpeni pe scena europeană și au obținut rezultate remarcabile. Performanța lor este o dovadă clară că, atunci când există pasiune și muncă în echipă, succesul nu întârzie să apară. Le felicit din toată inima și le mulțumesc pentru că ne-au făcut să fim mândri de comunitatea noastră.”
Antrenoarea Anada Balea a declarat: „Această performanță este rodul eforturilor și sacrificiilor fetelor și al părinților lor. Le mulțumesc pentru încrederea și dăruirea lor, iar sprijinul primit din partea primăriei și a sponsorilor a fost esențial pentru ca visul nostru să devină realitate.
Administrația locală a fost alături de noi, în special dl primar Cristian Pașca. Dânsul a sprijinit participarea la competiție, găsind sponsori care să ne ajute să reprezentăm orașul Câmpeni la cel mai înalt nivel European. Noile echipe formate sunt la început de drum, sperăm ca pe viitor să putem aduce acasă și medalii de aur și de ce nu să încercăm să depășim palmaresul vechii generații de majorete Arieșul Ritmic pe care orașul Câmpeni a avut-o mai bine de un veac.
Este de asemenea minunat că am reusit această realizare și cu grupul de mămici, dorința a fost aceea de a atrage cât mai multă lume înspre sport și mișcare, iar ramura sportivă majorete este un sport accesibil oricărei vârste.”
Și părinții sportivelor au transmis un mesaj de mulțumire: „Suntem recunoscători domnului primar Cristian-Dan Pașca pentru implicarea sa directă și pentru că a găsit soluții și sponsori care au făcut posibilă această experiență unică pentru copiii noștri. Fără acest sprijin, participarea la campionat nu ar fi fost posibilă.”
Felicitări echipei Arieșul Ritmic pentru această performanță remarcabilă, care aduce cinste orașului Câmpeni, județului Alba și Românei!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
AMENZI de peste 750.000 de lei date în ianuarie 2026 de ISU Alba: 27 de obiective funcționau fără autorizație de securitate la incendiu
AMENZI de peste 750.000 de lei date în ianuarie 2026 de ISU Alba: 27 de obiective funcționau fără autorizație de securitate la incendiu Inspectorii de prevenire ai ISU Alba au efectuat, în luna ianuarie 2026, acțiuni de control la obiective din domenii precum turismul, comerțul, producția și depozitarea, verificările vizând respectarea normelor de securitate la […]
Exporturile și importurile, în picaj în Alba: Ce arată cele mai noi date statistice Comerțul internațional al județului Alba a înregistrat o pierdere severă în luna octombrie 2025, marcând scăderi atât la exporturi, cât și la importuri, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Direcției Regionale de Statistică, exporturile au totalizat 216 mii de […]
Venituri de peste 1 milion de lei realizate în 2025 din activitatea laboratorului DSVSA Alba la solicitarea operatorilor economici
Venituri de peste 1 milion de lei realizate în 2025 din activitatea laboratorului DSVSA Alba la solicitarea operatorilor economici În 2025 activitatea laboratorului DSVSA Alba pentru depistarea bolilor la animale și protejarea sănătății consumatorilor a fost una intensă. Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) […]