FOTO: DSVSA Alba a închis un adăpost de câini fără stăpân care funcționa ilegal în Lancrăm. Administratorul a fost amendat cu 1.500 de lei
Un adăpost de câini neautorizat care funcționa în Lancrăm, a fost închis, recent, de DSVSA Alba, iar administratorul firmei care îl deține a fost amendat cu 1.500 de lei. Adăpostul este situat pe str. Veche, se află în construcție și nu putea fi vizitat (conform prevederilor legii) deoarece nu avea niciun afiș care să indice activitatea pe care o desfășoară sau măcar un orar de funcționare. Mai mult, din sesizările celor care au descoperit locația (cu greu!), aflându-se în căutarea câinilor dispăruți (bănuind că au fost luați de hingheri), poarta era permanent închisă și nu exista acolo nicio persoană de la care să poată primi informații.
Potrivit directorului DSVSA Alba, dr. Ioan Tătucu, inspectori din cadrul instituţiei au efectuat verificări, în urma unor sesizări privind situația adăpostului.
”Instituţia noastră nu a avut cunoştinţă despre acest adăpost, acesta nefiind autorizat sanitar veterinar, iar lucrările de amenajare nu sunt finalizate”, a precizat acesta, pentru ziarulunirea.ro
Din verificarea documentelor rezultă că unitatea deţine registre în care se evidenţiază: numărul de ordine, crotalia, rasa, sexul, culoarea, talia, data, ora şi locul capturării, persoana care a capturat, data cazării, diagnosticul, tratamentele efectuate, destinaţia, însă nu există o evidenţă scrisă a hranei administrate câinilor din acest adăpost. De asemenea, există facturi de predare a cadavrelor către Incineratorul S.C. „Mercado” SRL.
”Pentru neconformităţile constatate, domnul Ştefan Adrian Vasile – administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional (n.red. cu amendă în valoare de 1.500 de lei) în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare (proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 00827/ 06.02.2017) şi s-a dispus interzicerea desfăşurării de activităţi, până la finalizarea lucrărilor şi autorizarea sanitară veterinară a obiectivului. Totodată, cei 4 câini aflaţi în adăpost au fost relocaţi la Asociaţia Centru de Ecarisaj Turda, în data de 4.02.2017, pe baza unui proces verbal de predare – primire”, a arătat directorul DSVSA Alba.
Menționăm că este vorba despre un adăpost privat, aflat în construcție, care aparține firmei SC Clinic Martvet SRL, cu care Primăria Sebeș a încheiat, la începutul lunii august 2016, un contract de gestionare a câinilor fără stăpân de pe teritoriul municipiului și localităților aparținătoare. Potrivit documentului, pentru fiecare câine capturat administrația locală plătește suma de 300 de lei, urmând ca firma să asigure toate serviciile prevăzute de lege, respectiv captură, transport, adăpostire, hrănire, asistență veterinară, identificare, eutanasiere.
Conform reprezentantului primăriei, administrația locală nu a avut cunoștință că aceste servicii erau prestate într-o locație neautorizată. Acesta a precizat pentru ziarulunirea.ro că de la semnarea contractului, de pe teritoriul administrativ au fost ridicați 200 de câini:
”În perioada august 2016 – ianuarie 2017, au fost capturați 200 caini de pe teritoriul municipiului Sebeș. Data la care s-a făcut ultima capturare este 28.01.2017 (cu această ocazie au fost capturați 5 câini de pe raza localității aparținătoare Petrești, din care unul a fost deja revendicat). Locația în care sunt ținuți câinii în cele 14 zile prevăzute de lege, de la data capturării și până la eutanasiere: în adapostul aparținând firmei SC CLINIC MARTVET SRL, situat pe raza localității aparținatoare Lancrăm. Ultima plată către SC CLINIC MARTVET SRL a fost efectuată la data de 28.12.2016”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei Sebeș.
Precizăm că firma SC Clinic Martvet SRL asigură în prezent și serviciul de ecarisaj pentru municipiul Alba Iulia, utilizând însă pentru această activitate adăpostul din subordinea primăriei, situat în cartierul Partoș, pe str. Rogozului nr.40.
[nggallery id=3397]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE FOTO | Alertă în Alba: Doi băieți de 11 și 12 ani, din Bucerdea Grânoasă, căutați de polițiști după ce au dispărut
Alertă în Alba: Doi băieți de 11 și 12 ani, din Bucerdea Grânoasă, căutați de polițiști după ce au dispărut Doi minori din Bucerdea Grânoasă sunt căutați de polițiști, după ce dispariția lor a fost reclamată de familie în 8 și 9 martie 2026. Băieții, în vârstă de 11 și 12 ani, ar fi fost […]
FOTO | Tentativă de SINUCIDERE, împiedicată la Alba Iulia: Doi polițiști au ajutat un bărbat care intenționa să își ia viața
Tentativă de SINUCIDERE, împiedicată la Alba Iulia: Doi polițiști au ajutat un bărbat care intenționa să își ia viața O tentativă de sinucidere a fost împiedicată la Alba Iulia. Un polițist și o tânără colegă de la Centrul Operațional Județean au ajutat un bărbat care intenționa să își ia viața. Cristina și Robert, astăzi, au dat […]
FOTO | Un tânăr pianist din Alba impresionează elita muzicii europene: Felix Constantinescu, premiat la Concursul Internațional Brentwood din Marea Britanie
Un tânăr pianist din Alba impresionează elita muzicii europene: Felix Constantinescu, premiat la Concursul Internațional Brentwood din Marea Britanie Un nou succes pentru Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia și pentru școala românească de muzică: Felix Constantinescu, elev al clasei de pian coordonate de prof. Cecilia Simion, a obținut Premiul III la Concursul […]