FOTO: Două tronsoane din drumurile județene DJ107K și DJ103E care fac legătura cu DN 1 și Autostrada Sebeș Turda vor fi reabilitate. Investiție de peste 3 milioane de euro pe fonduri europene
Azi, la sediul ADR Centru din Alba Iulia au fost semnate încă două contracte de finanțare din perioada de programare 2014-2020, pentru reabilitarea drumurilor județene din Regiunea Centru. Este vorba de două tronsoane din drumurile județene pe care Consiliul Județean Alba și-a propus să le reabiliteze, care fac legătura dintre zonele submontane din centrul județului cu drumul național DN1 și Autostrada A10 (Sebeș-Turda).
Cele două rute conectează aproape 10.000 de locuitori cu zona activă aflată în plină dezvoltare din inima județului, pe traseul Sebeș-Alba Iulia-Teiuș-Aiud, asigurând conectivitatea zonei aflate pe dreapta Mureșului cu coridoarele de transport europene. Cele două contracte de finanțare, a căror valoare totală este de peste 15,3 milioane lei, au fost semnate de către Președintele CJ Alba, domnul Ion Dumitrel și domnul Simion Crețu, Director General ADR Centru.
În vederea îmbunătățirii mobilității rutiere locale și interregionale, UAT Județul Alba, prin Consiliul Județean, a propus spre finanțare reabilitarea a două tronsoane din drumurile județene DJ107K și DJ103E, în lungime totală de peste 13kilometri.
Cele două contracte sunt încheiate în cadrul apelului de proiecte nr. 2018/6/6.1/6 – Proiecte Nefinalizate, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Prioritatea de Investiții 6.1 pentru ”Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN – T, inclusiv a nodurilor multimodale”.
Cele două tronsoane de drum județean supuse modernizării au durata de valabilitate depășită demult, prezentând numeroase și grave degradări atât ale îmbrăcăminții căii de rulare, cât și cedări ale structurii rutiere. Elementele geometrice nu mai corespund deloc cerințelor de trafic actual, iar lucrările de colectare și evacuare a apelor sunt nefuncționale și cu gabarite depășite.
În plan, ambele trasee sunt sinuoase, existând multe curbe care nu au elemente geometrice corespunzătoare. Podurile și podețele existente pe fiecare rută pentru traversarea cursurilor de apă, prezintă o stare tehnică necorespunzătoare, fiind necesară execuția unor lucrări de reparare/consolidare/înlocuire, în vederea asigurării parametrilor tehnici corespunzători.
Este vorba de rutele DJ107K: Galda de Jos-Mesentea-Benic-Întregalde, în lungime de șase kilometri și DJ103E: DN1-Gârbova de Jos– Gârbovița-Gârbova de Sus, în lungime de peste 7,6 kilometri. Obiectivele specifice ale proiectului Cod SMIS 126106 – ”Consolidare corp Drum Județean DJ107K: Galda de Jos-Mesentea-Benic-Întregalde, jud. Alba, KM17+700-23+700”, vizează modernizarea unei porțiuni de 6 km de drum, pe traseul DJ107K, pentru asigurarea conectivității cu rețeaua TEN-T, asigurarea accesului unui număr de minim 583 persoane la coridoarele de transport naționale. Valoarea totală a proiectului este de 8.309.360,18 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 8.137.537,98 lei (adică 98,00% din valoarea eligibilă a proiectului – aproximativ 1,746 milioane euro, restul fiind contribuția beneficiarului.
În ceea ce privește proiectul ”Modernizare Drum Județean DJ103E: DN1 – Gârbova de Jos – Gârbovița – Gârbova de Sus Județul Alba” se dorește creșterea gradului de accesibilitate pe teritoriul administrativ al orașului Aiud, prin asigurarea legăturii localităților de pe traseu cu rețeaua TEN-T și îmbunătățirea calității vieții populației din localitățile vizate de proiect și din cele limitrofe. Valoarea totală a acestui proiect este de 7.074.440,03 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 6.822.380,31 lei (98,00% din valoarea eligibilă a proiectului), adică aproximativ 1,46 milioane euro. Beneficiarul estimează că lucrările pentru cele două tronsoane rutiere vor fi gata la sfârșitul anului 2021.
”Aceste proiecte erau pe lista de proiecte prioritare întocmită de autoritățile publice județene, dar nu au fost chiar primele din Regiune. Avem deja 10 contracte semnate la nivelul regiunii, în valoare totală de peste 1,17 miliarde lei, pentru toate cele șase județe. Dintre acestea, tot CJ Alba a semnat, în urmă cu un an și jumătate, primul contract pe acest domeniu, investiție a cărei valoare este de peste 188 milioane lei, pe traseul Aiud-Abrud, așa numita ”Transalpina de Apuseni”, unde activitățile sunt în grafic.
Vom mai semna contracte de finanțare și pentru alte drumuri județene ale căror lucrări au fost demarate, în județele Brașov și Harghita. Vorbim de parteneriate benefice între Consiliile Județene și autoritățile locale și suntem convinși că va crește mult mobilitatea în zonele unde se intervine cu resurse nerambursabile.
Atât pentru județul Alba, cât și pentru celelalte din regiunea noastră, este foarte important că se investește în reabilitarea sistemului rutier, deoarece cu cei peste 700 de kilometri modernizați în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu în ultimii 15-20 de ani, cu fonduri europene, practic am depășit cu mult calitatea transportului pe unele arterele naționale.
Concret, în multe cazuri, este mai ușor și mai frumos să circuli pe drumurile județene reabilitate, decât pe acele drumuri naționale unde nu s-au făcut investiții importante. Pentru locuitorii județului Alba este îmbucurător faptul că proiectele propuse de administrația județeană sunt complementare între ele și traseele reabilitate în ultimii ani converg spre orașele Aiud și Teiuș pentru a conecta mii de oameni la rețeaua europeană de transport”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru, referindu-se la importanța acestui proiect REGIO.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun