Politică Administrație

FOTO| Dorin Albu, noul viceprimar al Municipiului Sebeș. Consilierii locali l-au ales în cadrul ședinței publice

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| Dorin Albu, noul viceprimar al Municipiului Sebeș. Consilierii locali l-au ales în cadrul ședinței publice

Dorin Albu este noul viceprimar al Municipiului Sebeș. În ședința publică din data de 4 august 2021, consilierii locali ai Municipiului Sebeș au ales noul viceprimar.

Liberalul Dorin Albu este reprezentantul Lancrămului în Consiliul Local al Municipiului Sebeș din anul 2008. Noul viceprimar al Sebeșului are 40 de ani, a absolvit Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Științe Economice, secția Finanțe – Asigurări, în anul 2003, iar în 2007 a absolvit Universitatea „Spiru Haret”, Facultatea de Drept.

Începând cu anul 2010, Dorin Albu este membru activ al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), filiala Alba.

Dorin Albu este director economic al unei societăți agricole cu sediul în Lancrăm, activitate la care va renunța pentru a se alătura echipei coordonate de primarul Dorin Nistor la Primăria Municipiului Sebeș.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj este aproape finalizat, a anunțat, sâmbătă, 7 martie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar. „Este o lucrare de aproximativ 7,5 milioane de lei, o […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației Primăria Municipiului Blaj a semnat, vineri, două contracte de finanțare europeană cu ADR Centru, în valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri din oraș și digitalizarea serviciilor […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult