FOTO: Dezvoltarea profesională a tinerilor prin marketing – un nou proiect marca YouthBank Alba implementat cu succes
Hotelul Transilvania a găzduit sâmbătă, 4 Iunie, evenimentul de încheiere a proiectului „Strategii de dezvoltare profesională a tinerilor profesioniști prin cursuri de marketing”, finanțat de Fundația Comunitară Alba prin programul YouthBank. Proiectul a fost inițiat de o echipă formată din liceeni ai Colegiului Național “Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, avându-l ca lider pe David Gruian, elev în clasa a XI-a.
La conferință au fost prezenți membrii echipei de proiect, monitorii YB, reprezentanți ai partenerilor (dintre care nu au lipsit prorectorul Andreea Muntean, Cosmina Stoica – sales manager www.idealgifts.ro, Cipriana Stan – trainer sau Dorin Sava – director al fundației comunitare) și, bineînțeles, cei 25 de liceeni cursanți, care au prezentat proiectele la care au lucrat în ultimele 4 săptămâni și pe baza cărora au fost evaluați și premiați cu diplome și, cum altfel, cărți de marketing scrise de autori importanți din domeniu. Discuția a fost una liberă, interactivă, publicul a avut ocazia de a adresa orice întrebare legată de acest proiect și activitățile desfășurate.
Proiectul „Strategii de dezvoltare profesională a tinerilor profesioniști prin cursuri de marketing” este un proiect care se încadrează în categoria orientării în carieră și dezvoltării personale a tinerilor din Alba Iulia. Acesta a avut ca țintă liceeni din Alba Iulia care au dorit să descopere marketing-ul, atât cel online cât și cel offline. Cursanții au avut posibilitatea de a învăța practic ce înseamnă strategia de promovare pentru vânzarea unui produs sau serviciu. Pe parcursul acestor cursuri participanții au desfășurat diferite activități, printre care se numără: stagii de practică la Hotel Transilvania, unde au putut experimenta cum se desfășoară o zi din viața unui manager de marketing (în acest caz, Iulia Guș), pregătire teoretică și practică despre promovare și reclamă prin intermediul Facebook, crearea unui proiect personal în care au aplicat multe din cunoștințele dobândite.
Trainerii, cu o vastă experiență în acest domeniu, au acoperit o paletă largă a marketing-ului. Pe parcursul proiectului, cursanții și-au dezvoltat cunoștințele despre analiza produsului, analiza pieței, buyer persona, cercetarea de piață, mix-ul de marketing, planul de promovare online, Facebook advertising. Cursurile au fost desfășurate în Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, în fiecare sâmbătă din intervalul 16 aprilie – 28 mai.
„Am acumulat cunoștințe noi și am ‘’primit’’ idei la care nici nu m-aș fi gândit. Chiar consider că acest curs m-a ajutat să progresez, mărindu-mi cunoștințele și alimentându-mi curiozitatea pentru acest domeniu; ca urmare, o să studiez marketingul și pe cont propriu. Le sunt recunoscător organizatorilor pentru acest proiect de care am beneficiat” – Natanael Gruian, elev în clasa a XII-a și cursant în cadrul proiectului.
“Este foarte important pentru noi să sprijinim generația noastră. Nu este ușor să strângi resurse din comunitate pentru a finanța proiectele liceenilor, dar strădania noastră este răsplătită ori de câte ori vedem implementat un proiect bun ca acesta” – Darius Ispas, clasa a XI-a, voluntar al Fundației Comunitare Alba, membru al echipei YouthBank.
“Avem încredere în tinerii liceeni, la fel cum avem în tinerii pe care i-am angajat în compania noastră. Sunt creativi și au energia de care este nevoie pentru a pune lucrurile în mișcare. Vom fi alături de ei în continuare” – Anica Ancău, manager general al Ancău Company SRL.
“O spunem întotdeauna: principala resursă pe care o investim în acești tineri este încrederea, iar resursa financiară vine în plan secund. Primind încredere, acești tineri extraordinari se responsabilizează și devin modele de implicare în comunitate pentru colegii lor, pentru generația tânără. De fapt, se dezvoltă ei înșiși în timp ce dezvoltă comunitatea” – Dorin Sava, director executiv al fundației comunitare.
“La finalul acestui proiect, putem spune cu certitudine că cei 25 de elevi care au participat săptămânal la cele șase cursuri și care au dobândit cunoștințe de marketing atât practice cât și teoretice, și-au format bazele în acest domeniu și îl pot urma în continuare” – David Gruian, lider al echipei de liceeni care a implementat proiectul.
Proiectul a avut ca și parteneri: Asociația Inventis (organizație gazdă), Hotel Transilvania, Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Ancău Company, Copy Kit, Societatea de Transport Public Alba Iulia și www.IdealGifts.ro.
Fundația Comunitară Alba are ca principali parteneri locali, în cadrul programului YB 2015-2016, Municipiul Alba Iulia, Ancău Company și Casa de Cultură a Studenților, ca finanțatori Pensiunea Select, Restaurant Medieval Pub13, Il Tartufo Alba, Vair Auto Ro, Impact Design, și Toskana Garten, iar ca susținători Tipo-Rex și Societatea de Transport Public, programul fiind coordonat la nivel de rețea de Fundația pentru Implicarea Tinerilor. Fundația beneficiază de sprijinul financiar al Romanian-American Foundation, în cadrul programului „Fundații Comunitare”, inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare în parteneriat cu Fundația pentru Parteneriat și PACT, program susținut de Charles Stewart Mott Foundation și Trust for Civil Society in CEE.
[nggallery id=2232]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate
ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate Un accident rutier a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 22.00, în localitatea Șard. O mașină a lovit un stâlp de curent. Citește și: FOTO | ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda Detasamentul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun