Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Dezbatere pentru un învățământ profesional de calitate, la Colegiul Tehnic ,,Ion D. Lăzărescu” Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Reprezentanți ai administrației publice, agenți economici, inspectori, directori de școli și cadre didactice și-au dat mâna pentru încurajarea și susținerea învățământului performant

La inițiativa Consiliului Județean Alba, a Inspectoratului Școlar Județean Alba și cu participarea reprezentanților Transavia, STA&STC (Mercedes) și Bosch, la Colegiul Tehnic ,,Ion D. Lăzărescu” Cugir s-a organizat joi, 3 octombrie, o activitate de consiliere în carieră adresată părinților care au copii în clasele V – VIII.

Au fost prezenți peste 120 de părinți, reprezentanți ai administrației publice, ai ISJ Alba, directori de școli și cadre didactice, agenți economici din Cugir.

În acest cadru, au rostit alocuțiuni, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, primarul Cugirului, Adrian Teban, Monalisa Borza și Dorina Budoiu, reprezentante ale ISJ Alba, directorul general Star Transmission Cugir, directorul Colegiului Tehnic ,,Ion D. Lăzărescu” Cugir, Ionuț Iancu (gazda evenimentului. Au mai luat parte la reuniune: Marin Morariu și Claudia Uritescu (Uzina Mecanică), Diana Morar, director resurse umane Nova Grup Cugir, Constantin Sârbu – psiholog (SC Fabrica de Arme S.A).

Vorbitorii au insistat asupra beneficiilor școlii profesionale, implicării agenților economici și nevoii de consiliere corectă. Nevoia de forță de muncă calificată, tradiția școlii cugirene și importanța învățământului tehnic, au fost principalele puncte la care au făcut referire cei ce au luat cuvântul.

Concluziile evenimentului au avut un numitor comun și anume: astfel de evenimente vor fi continuate, elevii și părinții acestora urmând a fi principalii beneficiari ai programelor de informare, având ca temă învățământul profesional.

De reamintit căîn anul școlar 2019 – 2020, Colegiul Tehnic ,,Ion D. Lăzărescu” are un număr de 122 de elevi la școala profesională, dintre care 78 la sistem dual, beneficiind de 200 de lei/ lună bursă, oferită de agenții economici parteneri și de încă 200 lei/elev/ lună de la colegiu.

De reamintit că instituția școlară acordă educație atât celor 122 de elevi ce au ales învățământul profesional, cât și unui număr de 285 elevi ce sunt înscriși la liceul cu profil tehnic.

(C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier pe Autostrada A1, sensul Sebeș-Deva: 2 autoturisme și un autocamion, implicate

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe Autostrada A1, sensul Sebeș-Deva Un accident rutier s-a produs joi, 21 august 2025, în jurul orei 16.00, pe Autostrada A1.  Citește și: UPDATE FOTO | Accident MORTAL pe autostrada A1, în zona Balomir: O persoană DECEDATĂ după ce a fost lovită de un autocamion  „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tâlhar din județul Sibiu, prins în Gara Alba Iulia: Suspectul a încercat să se ascundă printre călători

Publicat

în

Un bărbat din județul Sibiu a fost prins de către polițiști în timp ce încerca să fugă ca pasager, cu un tren din Gara Alba Iulia. Ca să evite capturarea, suspectul ar fi încercat să se ascundă printre călători Polițiștii din Alba Iulia au reușit să prindă suspectul unei tâlhării comise în municipiul Sibiu. Aceștia […]

Citește mai mult

Curier Județean

IPJ Alba intensifică eforturile împotriva violenței domestice: 137 de ordine de protecție provizorii și 8 cazuri cu monitorizare electronică, în doar 7 luni

Publicat

în

IPJ Alba intensifică eforturile împotriva violenței domestice. În doar 7 luni au fost emise 137 de ordine de protecție provizorii iar în 8 cazuri s-a dispus monitorizarea electronică În primele 7 luni ale anului 2025, polițiștii din județul Alba au intervenit la 911 cazuri de violență domestică, au emis 137 de ordine de protecție provizorii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea