Politică Administrație

FOTO: Deputatul Corneliu Olar şi-a inaugurat noul Birou Parlamentar de la Câmpeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Sâmbăta trecută, deputatul Corneliu Olar a inaugurat noul Birou Parlamentar de la Câmpeni, evenimentul debutând cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de 9 preoți.

La inaugurare au participat Ion Dumitrel – președintele Consiliului Județean Alba, senatorul Alexandru Pereș, deputații Florin Roman, Sorin Bumb, mai mulți lideri din conducerea județeană PNL, Cristian Dan Pașca – președintele PNL Câmpeni, consilieri locali din Câmpeni și din zona Apuseni, primarii localităților Zlatna, Bistra, Baia de Arieș, Sălciua, Vadu Moților, Horea, Roșia Montană, Scărișoara, Sohodol, Ighiu, precum și membri sau simpatizanți ai partidului.

În timpul discursurilor, președintele Ion Dumitrel a ținut să sublinieze importanța faptului că „moții au parlamentarul lor” care să le reprezinte interesele în Parlamentul României, iar deputatul Corneliu Olar, într-un discurs scurt și concis a declarat: ,,Vreau să creez o legătură puternică între Munții Apuseni și Parlament. Noi, parlamentarii, trebuie să fim de folos, să nu uităm pentru ce ne-au votat alegătorii, să nu uităm de credință, de  istorie și de tradiții”.

În Biroul Parlamentar care se găsește pe strada Forestierilor, lângă Ocolul Silvic ,,Valea Arieșului” Câmpeni și Hanul Moților –  a fost pusă și o icoană pe care deputatul Corneliu Olar a adus-o din pelerinajul pe care l-a făcut zilele trecute la Muntele Athos.

Biroul Parlamentar din Câmpeni al deputatului Corneliu Olar se deschide oficial pentru public în data de 15 mai, având orarul de luni până vineri, între orele 10-14.

Ovidiu CULDA

[nggallery id=3895]

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult