FOTO| Demersuri întreprinse pentru canonizarea lui Horea, conducătorul Răscoalei şi Revoluţiei din 1784-1785 din Transilvania

Demersuri întreprinse pentru canonizarea lui Horea, conducătorul Răscoalei şi Revoluţiei din 1784-1785 din Transilvania

Preţuirea ţării şi a poporului român, misiunea de istoric şi faptul că sunt ardelean din Ţara Moţilor, m-au îndemnat să studiez un eveniment crucial al istoriei noastre: pregătirea şi desfăşurarea Răscoalei şi Revoluţiei din 1784-1785 conduse de Horea.

Pe această bază am publicat în 2020 lucrarea „Transilvania, vatra neamului românesc. Horea – jertfa românilor ardeleni pentru ţară, neam şi credinţă în 1784-1785” însoţită de o Binecuvântare a Preotului Marian Sava. Din această vastă carte rezultă clar că Horea – al cărui nume, potrivit Testamentului său, este Vasile Nicula Urs, supranumit „Horea” – merită şi poate fi canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca sfânt martir.

Cu această rugăminte m-am adresat Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dăruindu-i un exemplar din cartea mea, precum şi argumentele pentru canonizarea lui Horea. În răspunsul primit la 5 martie 2021, Cancelaria Sfântului Sinod al Patriarhiei Române scrie: „Cu privire la cele solicitate, vă comunicăm, domnule profesor, faptul că, în practica Bisericii Ortodoxe, canonizarea unui sfânt reprezintă un proces anevoios, de durată, care nu se face în pripă sau sub emoţii de moment…De curând, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât iniţierea demersurilor de canonizare a unor mărturisitori şi mari duhovnici misionari români din timpul comunismului, în anul 2025, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) şi a 100 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române (1925)…Cererea dumneavoastră va fi avută în vedere la un moment ulterior”.

În vara anului 2022 m-am adresat din nou Preafericitului Părinte Daniel, cu aceeaşi rugăminte, oferindu-i totodată ediţia a II-a a aceleiaşi cărţi, cu titlul puţin schimbat faţă de prima ediţie: „Transilvania şi Horea, Cloşca şi Crişan în istoria românilor”. La această nouă rugăminte Patriarhia Română, în 21 iunie 2022, mi-a dat următorul răspuns: „Vă aducem la cunoştinţă că, potrivit procedurilor statutare ale Bisericii Ortodoxe Române, iniţiativa canonizării trebuie asumată mai întâi de Sinodul Mitropolitan, în cazul de faţă Sinoadele Mitropolitane din Ardeal, pe baza evlaviei populare faţă de Horea. Astfel, art. 113, alin. 3 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, stipulează că Sinodul Mitropolitan <<analizează şi avizează solicitările venite de la eparhiile sufragane privind canonizarea de sfinţi, proiectele de texte liturgice şi icoane pentru cinstirea acestora şi înaintează Sfântului Sinod propunerile sale>>.”

Ca urmare a acestor precizări, în 28 februarie 2023 m-am deplasat în comuna Albac, locul în care s-a născut Horea şi unde a avut loc marcarea a 238 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan. Aici m-am adresat d-lui primar Tiberiu Todea şi părintelui paroh Gavril Trifa în legătură cu canonizarea lui Horea. Şi unul şi celălalt s-au bucurat de această iniţiativă. Aceeaşi propunere am adresat-o apoi şi primarilor din localităţile Horea – Marin Nicola, Scărişoara – Cristian-Vasile Costea, Câmpeni – Dan Cristian Pasca, Abrud – Cristian Alexandru Albu şi Zlatna – Silviu Ponoran, primind din partea lor laude şi susţinere pentru demersul nostru. Ca urmare, împreună cu domniile lor, am iniţiat acţiunea de exprimare a evlaviei populare a credincioşilor ortodocşi din aceste localităţi rurale şi urbane, prin semnăturile lor adresate Arhiepiscopiei Alba Iulia, Înalt preasfinţitului Părinte Irineu. În zilele următoare m-am adresat cu aceeaşi solicitare şi primarilor din comunele Ciucea, Călăţele şi Negreşti, judeţul Cluj, precum şi primarului din comuna Cizer, judeţul Sălaj, care, asemeni preoţilor parohi şi profesorilor din aceste localităţi, au primit cu bucurie această iniţiativă. Această nobilă preocupare este susţinută cu căldură şi de Societatea Cultural – Patriotică „Avram Iancu” din România, al cărei preşedinte este profesorul Tiberiu Groza, precum şi de filialele sale locale din Transilvania şi Banat.

La baza solicitării noastre pentru canonizarea lui Horea se află mai multe argumente, la care ne vom referi în cele ce urmează. Horea, „regele Daciei” prezentat în presa vremii de către autorităţile maghiare ca „împăratul vostru” sau „regele vostru”, s-a jertfit pentru credinţa creştin-ortodoxă şi pentru poporul român. Ultimele sale cuvinte, înainte de a fi ucis prin zdrobire cu roata la Alba Iulia, au fost: „Eu mor pentru naţiunea mea!” Să nu uităm nici faptul că Horea a fost încununat în batjocură de către soldaţii secui care-l duceau spre Alba Iulia – după arestarea sa şi a lui Cloşca în 27 decembrie 1784 – cu o coroană de nuiele! (asemenea Mântuitorului Iisus Hristos), apoi, din porunca împăratului habsburg Iosif al II-lea, în 28 februarie 1785, a fost ucis de către autorităţile austriece şi maghiare la Alba Iulia pe o cruce orizontală în formă de X (crucea Sfântului Apostol Andrei), după care trupul lui a fost sfârtecat şi împărţit în cele patru zări, adică în chipul crucii. Astfel Horea a devenit Martir în Transilvania anului 1785, la 71 de ani după jertfa Sfinţilor Brâncoveni din Ţara Românească. Aşa îl evocă marii cărturari, de la Nicolae Densuşianu şi Ioan Lupaş, la David Prodan şi Ioan Fruma şi apoi până-n contemporaneitate, de la Preafericitul Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – la Ioan Aurel Pop – preşedintele Academiei Române. Personal am simţit o mare satisfacţie când Parlamentul României a adoptat Legea nr 138/21 iulie 2020, prin care Horea, Cloşca şi Crişan au fost declaraţi „martiri şi eroi ai naţiunii române pentru rolul, curajul, eroismul şi sacrificiul lor din timpul răscoalei ţărăneşti din anul 1784.” Martirii, conform Dicţionarului Limbii Române, sunt: 1. persoane care au avut de îndurat suferințe, suplicii, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile şi convingerile lor; 2. mucenici, adică persoane care au avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea, apărând ideile creştinismului.

Una dintre primele manifestări ale evlaviei populare, cu alte cuvinte admiraţie, veneraţie faţă de Horea, s-a concretizat prin înfăţişarea acestuia pe arcada de deasupra altarului Bisericii cu Lună din Oradea şi care a fost „ascuns”, printr-o manieră picturală bizantină, sub chipul Mântuitorului Hristos. Construcţia acestui lăcaş de cult a început chiar în anul 1784, când s-a desfăşurat Revoluţia condusă de Horea, iar pictura a fost realizată între anii 1811-1820. Expresia evlaviei sale populare o găsim în baladele, poeziile şi cântecele din lirica populară şi cultă a unor cunoscuţi poeţi români din epoca modernă şi contemporană, care îl slăvesc pe Horea. Dintre ei menţionăm pe Mihai Eminescu, cu poezia sa „Horia”; Vasile Alecsandri; Şt. O. Iosif; Octavian Goga; Nicolae Nicoară-Horea cu poezia sa „Dor de Horia”, Aron Cotruş cu poezia „Horia”, Adrian Păunescu, Zorica Laţcu Teodosia şi mulţi alţii. Lor li s-au adăugat şi poeţi din Ţara Moţilor, cu poezii de aceeaşi valoare: Ion Mărgineanu, Barbu Todea, dar şi Petru Galiş din comuna Cizer, judeţul Sălaj. Aceeaşi evlavie o găsim şi în cântecele populare ale unor vestiţi interpreţi din Ardeal: Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş, Mirela Mănescu şi mulţi alţii.

Faptul că al său chip ne e redat în sculpturi, picturi, obiecte de artizanat, că în locurile în care s-a născut, a trăit şi a luptat pentru desfiinţarea iobăgiei, pentru o lume mai bună şi mai dreaptă s-au construit case memoriale – Albac, judeţul Alba; Ciucea, judeţul Cluj – monumente, busturi, plăci comemorative, că în casele multor români – mai ales din Ardeal şi Banat – se află la loc de cinste portretul său, că multe sate şi comune din ţara noastră, situate în judeţele Alba, Arad, Botoşani, Braşov, Constanţa, Ilfov, Neamţ şi Teleorman, dar şi în Serbia (Voivodina) din Banatul sârbesc îi poartă cu mândrie numele, este o dovadă clară a evlaviei sale populare. Totodată multe şcoli, străzi, izvoare şi văi din satele şi oraşele noastre îi poartă cu drag numele, că faptele lui ne sunt prezentate în zeci de cărţi de istorie şi romane: Liviu Rebreanu – „Crăişorul Horia”, Vlaicu Bârna – „Când era Horia împărat”, I. D. Muşat – „Horea. Rex. Daciae”, iar numele lui este purtat azi de mii şi mii de români din toate zonele ţării, constituie iar o mărturie a evlaviei sale populare. La toate acestea adăugăm reliefarea personalităţii sale, cu prilejul marcării unui număr de ani de la uciderea sa, când se oficiază parastase, se depun coroane de flori la monumentele şi busturile sale, prilej cu care istorici, preoţi şi oficialităţile locale evocă în faţa mulţimilor de oameni viaţa şi lupta sa pentru dezrobirea socială şi naţională, urmate de programe artistice şi simpozioane.

Răscoala condusă de Horea, devenită ulterior revoluţie, a avut pe lângă caracterul naţional-social şi unul confesional, întrucât nobilii maghiari erau constrânşi să treacă de la catolicism la ortodoxie prin botez, iar fiicele lor să se cunune cu fiii iobagilor români, pe de o parte, iar pe de altă parte, românii din mai multe sate, ce fuseseră siliţi anterior să accepte „unirea cu Roma”, au revenit la ortodoxie. Istoricul David Prodan, în volumul al II-lea al lucrării sale intitulată „Răscoala lui Horea”, afirmă că la răscoală au participat 167 de preoţi, iar potrivit unor noi descoperiri, Cloşca însuşi a fost preot ortodox.

Românii s-au jertfit pentru credinţă şi neam, atât de-a lungul istoriei, cât şi în timpul Răscoalei şi Revoluţiei din 1784-1785. Jertfa lui Horea şi sacrificiile tuturor românilor au izvorât dintr-o credință puternică într-o „lege strămoșească”: „vă dăm holdele noastre, vă dăm brațele noastre, vă dăm trupul nostru, dar nu vă dăm credința noastră”. Astfel, Horea a murit mărturisind Ortodoxia. „Legea strămoșească”, adică credinţa creştin-ortodoxă, era însă împletită cu dragostea de neam: „Eu mor pentru naţiune mea”, a strigat Horea. În Evanghelia Judecății de apoi, Mântuitorul relevă că orice faptă a omului săvârșită față de aproapele său (fie bună, fie rea) se răsfrânge şi asupra sa: „…întrucât ați făcut unuia dintre acești fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut”. Murind pentru neam, Horea a murit pentru Hristos, întrucât există o „prezență tainică a lui Hristos în fraţii Săi prea mici”. Pe de altă parte, poporul român s-a născut creștin, iar valahii ardeleni, identificându-se cu ortodoxia, erau considerați schismatici de către maghiarii catolici. Dacă neamul românesc s-a identificat cu ortodoxia, atunci jertfa lui Horea a însemnat nu numai apărarea neamului, ci şi a credinței acestuia. Deci, jertfindu-se pentru naţiunea sa, Horea se jertfea și pentru credința neamului său; iar din neamul său făceau parte nu numai contemporanii, ci şi străbunii, dar mai ales urmaşii care i-au păstrat memoria şi i-au urmat exemplul.

Este locul să amintim şi alte trei aspecte deosebit de însemnate care ţin de canonizarea lui Horea: 1. El şi camarazii săi nu au dorit revoluţia. 2. Potrivit mărturiei episcopului greco-catolic Alexandru Şterca Şuluţiu (1850-1853) originar din Abrud, Horea „era iubitor de pace”. 3. Dar, exploatarea inumană şi batjocura de secole a ţărănimii române de către nobilimea maghiară, secuiască şi săsească şi excluderea ei ca naţiune de la conducerea propriei sale patrii începând din 1437, ajunsese în 1784 la saturaţie. Se umpluse paharul robiei. Ca urmare, după încercările nereuşite ale lui Horea de a rezolva gravele probleme pe cale petiţionară – azi am zice democratică – singura soluţie care îi mai rămânea lui şi poporului său era revoluţia. Ca urmare moţii, urmaţi de românii din Zarand şi de zeci de mii de ardeleni, au încercat să-şi facă singuri dreptate.

Apoi, niciun omor sau jefuire nu i se poate atribui personal lui Horea. El le-a evitat. Nicio dovadă nu există că vreun ungur ar fi fost executat din ordinul special al lui Horea. Participarea lui directă la jefuiri și omoruri nu este dovedită. Dimpotrivă, sunt nenumărate cazuri când martorii arată că își datorau viața intervenției directe a lui Horea. Un bun creștin niciodată nu va săvârși o asemenea faptă. Și Horea a fost un foarte bun creștin. De aceea subliniem încă o dată: Horea n-a fost un ucigaș. El a fost inițiatorul și conducătorul răscoalei și revoluției din 1784, al cărei obiectiv principal a fost desființarea iobăgiei în care se aflau de sute de ani românii din Ardeal și Transilvania. Această teză este susţinută şi de cunoscutul istoric, jurist, filolog şi om politic Alexandru Papiu Ilarian, membru al Academiei Române, care în octombrie 1865 afirma: „Nu, Horea nu era hoţ şi ucigător; el era un mare ţăran, o rară figură în istoria dezvoltării omeneşti, una din acele inimi mari care sunt capabile a cuprinde singure în sine toate durerile seculare ale unui popor şi toate suvenirurile lui şi toate patimile lui cele legitime. Răpit de suvenirurile trecutului, de durerile prezentului, de patima cea dulce a libertăţii, de ura tiraniei, apucă arma în mână, toţi cei asupriţi îl urmează cu însufleţire şi se aruncă asupra străinului apăsător, cu mai multă patimă decât inteligenţă. […] Mintea şi inima lui cu atât e mai mare, cu cât a ştiut să se înalţe la ideile umanităţii şi părăsit, sau cel puţin, neajutat de cei mai de frunte ai naţiei, însoţit numai de ţărani, a avut curajul de a se sacrifica pe sine pentru aceste idei. Eu mă închin cu umilinţă şi cu respect memoriei acestui mare ţăran şi nemuritor român.”

În final mai subliniem faptul că Horea a fost, ca şi Iisus Hristos, un excelent dulgher, construind împreună cu ortacii săi două lăcaşuri de cult. Mai întâi „Bisericuţa din Albac” cum o numeşte Octavian Goga, în care a fost cantor şi epitrop, începută în 25 mai 1752, iar apoi în 1773, monumentala biserică din Cizer, judeţul Sălaj, aflată în prezent la Muzeul etnografic al Transilvaniei „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca.

Iată de ce facem apel la românii ortodocşi din Ardeal să facă dovada admiraţiei şi veneraţiei lor faţă de faptele lui Horea şi să se înscrie în demersul nostru, semnând tabelele pentru canonizarea lui Horea, pe care primăriile şi preoţii parohi le vor trimite apoi, fie Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia, Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, care la rândul lui le va trimite Mitropoliei Ardealului din Sibiu, Înalt Preasfințitului Părinte Doctor Laurențiu Liviu Streza – în cazul localităţilor din judeţul Alba; fie Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Înalt Preasfinţitului Părinte Andrei, în cazul localităţilor din judeţul Cluj; fie Episcopiei Sălajului, Preasfinţitului Părinte Petroniu, în cazul comunei Cizer și al altor localități din judeţul Sălaj – care, la rândul lor, după ce le vor analiza şi aviza, le vor trimite Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Înalt Preasfinţitului Părinte Andrei care, sperăm să le avizeze favorabil, după care, domnia sa le va supune atenţiei Preasfinţitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Sfântului Sinod al acestei înalte instituţii.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI