FOTO: Defilări pe străzile Cugirului și concert de fanfară, la finalul Taberei de vară din Poiana cu Goruni
S-a tras cortina peste Tabăra de vară din Poiana cu Goruni Vinerea – Cugir, eveniment încheiat duminică seara cu Parada celor 5 formațiuni de fanfară, atracția principală, de altfel, a manifestărilor ce au avut loc în acest călduros week-end.
Începând cu ora 17:00, locuitorii orașului au fost plăcut surprinși să asiste la parada tinerilor instrumentiști, dar și a ,,veteranilor” de la cunoscuta fanfară ,,Transilvania” Cugir, cunoscută pentru prestația sa pe plan național și european. După o deplasare, dintr-o parte și din alta a bulevardului Alexandru Sahia, formațiile s-au întâlnit în zona ,,Complex” din localitate, unde în prezența publicului iubitor de muzică de fanfară, au susținut un veritabil concert. De aici, a urmat o nouă defilare pe străzile Trandafirilor și Ion Creangă, după care, gazda manifestării pentru mai bine de o oră a devenit Parcul ,,Stadion” situat în cartierul Micro 7.
Pe o vreme toridă cu temperatură de peste 32 de grade, au susținut mici recitaluri: formația de copii din Sighișoara – dirijor Angelica Crișan, fanfara de copii din Târnăveni – pregătită de Lucia Pleșa și Daniela Vințan, fanfara de copii din Petrești pregătită de Adrian Frățilă, fanfara de copii din Cugir, pregătită de Petru Adam și Cristi Roman. Un loc aparte a revenit componenților fanfarei ,,Transilvania” Cugir, care au încântat și de această dată publicul local prin cântecele lor de succes cu care au cucerit lumea. Seara s-a încheiat cu o cină festivă și socializare la sala de festivități a primăriei locale. Pe tot parcursul manifestării au fost prezenți primarul și viceprimarul Cugirului, Adrian Teban, respectiv Călin Furdui, precum și Rodica Florea – director Casa de Cultură.
(C.P.)
[nggallery id=4255]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU de vegetație uscată în Războieni-Cetate: Intervin pompierii din Aiud și SVSU Ocna Mureș
INCENDIU de vegetație uscată în Războieni-Cetate: Intervin pompierii din Aiud și SVSU Ocna Mureș Un incendiu de vegetație uscată s-a produs, duminică, 15 martie 2026, la Războieni-Cetate. „Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Războieni-Cetate”, a anunțat ISU Alba la ora 14.15. Incendiul se manifestă pe o […]
ACCIDENT în Sebeș: Coliziune între 3 autovehicule pe strada Dorin Pavel Un accident rutier s-a produs duminică, 15 martie 2026, în municipiul Sebeș. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Sebeș, strada Dorin Pavel. În accident ar fi 3 auto implicate, fără […]
15 martie 2026 | Hramul Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Aiud: Lăcaș de cult ridicat în apropierea „Râpei Robilor”
15 martie 2026 | Hramul Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Aiud: Lăcaș de cult ridicat în apropierea „Râpei Robilor” Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Aiud și-a serbat, duminică, 15 martie 2026 hramul, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Mănăstirea este ridicată în apropierea locului numit „Râpa Robilor”, acolo unde au fost îngropați numeroși deținuți politici […]