FOTO: ”Debut în carieră” – stagii de practică pentru studenți la Supremia Grup din Alba Iulia
Supremia Grup a lansat astăzi, la sediul companiei din Alba Iulia, prima ediție a programului de practică “Debut în carieră”. Iniţiativa pentru acest proiect, conceptul şi implementarea lui aparţin în totalitate companiei albaiuliene.
Potrivit reprezentanților firmei, studenți talentați din centrele universitare din Transilvania au fost selectaţi pentru a-şi desfăşura stagiul de practică la fabrica de ingrediente alimentare, o oportunitate pentru care şi-au dat concursul peste 1.000 de studenţi. Selecţia a fost făcută în funcţie de rezultatele şcolare, dar şi de motivaţia personală a fiecărui candidat.
Tinerii interesați de acest proiect şi-au putut depune candidatura pentru stagiile de practică într-unul dintre departamentele: Cercetare&Dezvoltare, Economic, Achiziții, Calitate, Laborator, Marketing, Resurse Umane, Tehnic, Producție și Kaizen. Programul de practică neplătită face parte din pilonul I al proiectului Debut în carieră. Pentru prezentarea proiectului, reprezentanţii companiei au susţinut prezentări în universităţile de profil dar au şi primit în vizită pe toţi cei ce au dorit să se convingă că Supremia Grup este într-adevăr o companie benchmark pentru domeniul său.
“Debut în carieră” este un program dezvoltat în cadrul celui mai îndrăzneț parteneriat educaţional public-privat din industria alimentară. Programul, lansat în luna martie 2013 sub sloganul “Tu ce departament vrei să condimentezi?”, se adresează studenţilor de Industrie Alimentară, Chimie Industrială sau Științe Economice, care doresc să acumuleze experienţă relevantă în domeniul în care se pregătesc să profeseze.
În decursul celor 3 săptămâni de practică intensivă, stagiarii vor primi sarcini concrete, vor fi evaluați pentru activitatea desfășurată iar cei mai buni vor avea posibilitatea de a primi o ofertă de angajare în cadrul Supremia Grup. Pe tot parcursul sesiunii de practică, un mentor îi va ghida şi îi va îndruma constant. Toți cei care vor absolvi perioada de practică vor primi o scrisoare de recomandare care va fi un punct forte în CV-ul lor la începutul carierei lor.
*Despre programul Debut în Carieră
Scopul acestui program este să ofere studenților posibilitatea de a face cunoștință cu o companie bechmark în industria alimentară, o echipă motivată și condiții de lucru occidentale. În timpul perioadei pe care o vor petrece la Supremia Grup, tinerii vor avea șansa de a lucra în cea mai mare şi modernă fabrică de condimente din Europa de S-E, într-un mod de lucru organizat după standarde japoneze alături lideri autentici și de o echipă tânără care știe să atingă performanța.
“Supremia este o companie exact pe gustul tinerilor generației Y: aici ei vor avea oportunitatea de a lucra într-o echipă tânără, având o relație apropiată și amicală cu colegii și șefii, vor avea sarcini clare, cu feedback constant, vor beneficia de tehnologie de ultimă generație și se vor putea mișca repede printre proiecte, distribuindu-și atenția în multe direcții. Așteptăm ca ei să își exploateze la Supremia entuziasmul , curiozitatea și creativitatea, dorința de a experimenta, de a cunoaște și de a fi informați! Cu siguranță aici ei vor fi provocați la o carieră de success!”, a declarat Oana Piper, Director Resurse Umane.
Programul este structurat pe trei piloni: Stagii de practică neplătite, Bursele Supremia și Concursul de dezvoltare a unui produs nou.
“Bursele Supremia” reprezintă un proiect de practică plătită, dedicat studenților din anii IV sau Master de la facultățile de Tehnologie Alimentară. Stagiul se va desfăşura în cadrul departamentului de Cercetare&Dezvoltare (R&D), pe perioada verii, şi va oferi câte o bursă de studiu în fiecare dintre următoarele domenii: Industria Laptelui, Industria Cărnii și Industria Panificației.
În cadrul concursului pentru dezvoltarea unui produs nou, Supremia Grup va selecta 15 studenţi ce vor fi invitaţi la sediul fabricii pentru a crea un produs alimentar nou pe piaţă. Compania le va pune la dispoziție laboratorul de analize, stația pilot, laboratorul R&D, precum și orice alte elemente de logistică necesare. Concurenţii vor beneficia în permanență de consultanța specialiștilor Supremia Grup.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771
Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun