Curier Județean

FOTO. De sărbătoarea Centenarului: ”La mulți ani, România!” au spus și „Prichindeii” din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

„La mulți ani , România!” a fost mesajul transmis de prichindeii Grădiniței cu Program Prelungit ,,Prichindel” din Cugir, instituție arondată Școlii Gimnaziale ,,Singidava”, în cadrul unei frumoase activități desfășurate în cadrul programului educațional „Să citim pentru mileniul III”.

În deschiderea evenimentului a fost intonat Imnul României, după care, copiii grupei mici a „Fluturașilor”, îndrumați de ed. Durduc Delia și Vinceler Anca au condus invitații într-o scurtă „Călătorie prin istoria poporului român”. Mândrii și fluturând steagul României, grupa mare a „Iepurașilor”, împreună cu ed. Urieșu Mihaela și Bîrsan Ilona (coordonator grădiniță), i-au chemat pe toți la sărbătoarea Marii Uniri cu îndemnul „Vin românii, vin la Alba iar”.

Pornind de la credința că românii sunt un popor care își iubesc pământul, portul și jocul, micuții au reușit să ilustreze acest fapt prin emoționante momente: „Nu-i pământ ca și Ardealul”, grupa mare – „Albinuțelor”,  ed. Durduc Lucia și Rotaru Alina;  „Drag mi-e jocul românesc”,  grupa mică – „Buburuzelor”, ed.Țigan Elena și Budereș Emilia; „Dragu mi-i la veselie”, grupa mijlocie – „Florilor”, ed. Sasu Angela și Gîrloanță Ioana; „Ia uitați-vă feciori”, grupa mijlocie – „Pitici isteți”, ed. Uritescu Cornelia și Trifa Adina.

La final cei din grupa mare a „Îngerașilor”, împreună cu ed. Maieresu Oana și Luca Maria ne-au reamintit să nu uităm să fim românii, oriunde ne-ar duce pașii în lume, „Nu uita că ești român”.

„LA MULȚI ANI, ROMÂNI!” a fost și mesajul edilului din Cugir, viceprimarul Călin Furdui și al prof. Stela Predescu, director adjunct la Școala Gimnazială ,,Singidava” Cugir.

(C.P.)

[nggallery id=6529]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Cataleya Crișan, fetița de doar 10 ani, cu care Aiudul se mândrește: A obținut 3 premii I, la concursuri importante de chitară. ,,Nu doar cântă, ea spune povești prin sunete”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cataleya Crișan, fetița de doar 10 ani, cu care Aiudul se mândrește: A obținut 3 premii I, la concursuri importante de chitară. ,,Nu doar cântă, ea spune povești prin sunete” Cataleya Crișan, din Aiud, are doar 10 ani jumătate și este elevă a Școlii Gimnaziale ,,Axente Sever”, iar la vârsta ei, fetița reușește să facă […]

Citește mai mult

Curier Județean

„Marea breaslă a micilor meșteri” în Alba Iulia: „Ucenicii lui Brâncuși” și alte ateliere creative pentru copii în februarie și martie 2026 la Palatul Principilor Transilvaniei

Ioana Oprean

Publicat

în

„Marea breaslă a micilor meșteri” în Alba Iulia: Ateliere creative pentru copii în februarie și martie 2026 la Palatul Principilor Centrul Cultural Palatul Principilor Transilvaniei continuă, în lunile februarie și martie 2026, programul de educație culturală dedicat copiilor, reunind o serie de ateliere creative care valorifică patrimoniul istoric al palatului, meșteșugurile tradiționale și expresia artistică […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Primăria Alba Iulia, apel public la implicare: „Încurajăm cetățenii, agenții economici și asociațiile de proprietari să contribuie la păstrarea în bune condiții a trotuarelor și a zonelor adiacente imobilelor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, apel public la implicare:„Încurajăm cetățenii, agenții economici și asociațiile de proprietari să contribuie la păstrarea în bune condiții a trotuarelor și a zonelor adiacente imobilelor” Primăria Alba Iulia a reluat, joi, 5 februarie 2026, apelul adresat cetățenilor și agenților economici de a pune umărul la întreținerea domeniului public. „Reamintim că menținerea curățeniei […]

Citește mai mult