FOTO| Cum funcționa un liceu din ALBA, acum 80 de ani: La ce folosea „certificatul de studii liceale“ și cum se elibera
Cum funcționa un liceu din ALBA, acum 80 de ani: La ce folosea „certificatul de studii liceale“ și cum se elibera
Arhivele Naționale Alba dezvăluie cum, acum aproape opt decenii, stilul de viață simplu al oamenilor se reflecta și în sistemul de învățământ. Documentele descoperite arată materiile abordate în liceu, precum și metodele de corectură și predare folosite în acea perioadă.
Era perioada sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial, când influența rusă începea să își facă simțită prezența. Noul sistem nu apucase să controleze integral sistemul de învățământ, astfel încât existau influențe de la sfârșitul perioadei interbelice.
În ceea ce privește orarul propus la liceu, acesta era destul de încărcat, cuprinzând, pe lângă tradiționalele discipline Matematică, Română, Fizică, Istorie, Geografie și ore de Greacă, Drept, Igienă, Educație morală, Caligrafie, Istoria artelor, Germană sau Italiană, Gospodărie și Lucru.
Lucrările de control la diverse materii aveau structuri mai simple și erau tratate cu mai multă seriozitate. Dacă pentru unii nota 7 reprezintă acum o notă medie, absolvenții promoției 1945 a Colegiului „Horia, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, pe atunci Liceul „Mihai Viteazul”, se puteau declara fericiți dacă absolveau cu o astfel de notă.
La final de an școlar se dădeau diverse teste sau examene. Cei din clasa I de liceu trebuiau să treacă proba scrisă la Română și „Matematici”, celor din ultimul an li se mai adăugau și Franceza, Istoria, Filosofia, „Fizico-chimicele”, dar și Latina, pentru cei din „secția literară”.
„Elevii care au obținut media anuală 3, sau sub 3, la o singură materie, dar la toate celelalte materii cu media anuală de cel puțin 6, vor fi admiși la examen, urmând să fie examinați mai amănunțit la această materie”, se arăta într-o adresă oficială din anul 1938 transmisă de Inspectoratul Școlar regional din Cluj către conducerea liceului din Alba Iulia.
Notele nu erau întotdeauna dintre cele mai bune. Se nota ca și acum și cu 4, dar și cu 10, în funcție de performanța elevului.
În anul 1942, bursele se acordau în baza unui concurs, la română, matematică, istoria românilor, geografie, latină, istorie universală.
Un tabel al rezultatelor la „examenul maturității” din 14 octombrie 1943 arată că în sesiunile din mai, iunie și septembrie 1943, 38 de elevi de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au fost declarați admiși, cea mai mică medie fiind 6.00, iar cea mai mare – 9.00.
În urma admiterii, aceștia primeau un „certificat de studii liceale”, care le dădea dreptul la „serviciul militar cu termen redus și la admiterea în funcțiuni publice, nu însă la înscriere în Universitate și alte școli și instituții cu caracter de învățământ superior”. Acest certificat era eliberat celor care nu se înscriau la Bacalaureat sau celor care nu promovau testul maturității. Doar cei cu Bacalaureatul se puteau înscrie la facultate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Solidaritate și bunătate într-o comună din Alba: Mai mulți localnici au pus mână de la mână și au renovat o cămăruță pentru bunica Victoria, o vârstnică rămasă în plină iarnă fără casă, în urma unui incendiu
Solidaritate și bunătate într-o comună din Alba: Mai mulți localnici au pus mână de la mână și au renovat o cămăruță pentru bunica Victoria, o vârstnică rămasă în plină iarnă fără casă, în urma unui incendiu Mai multe persoane din comuna Poșaga s-au mobilizat și au reușit să renoveze o cămăruță pentru bunica Victoria, vârstnica […]
Om de afaceri din Alba condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene: Decizia poate fi atacată cu apel
Om de afaceri din Alba condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene: Decizia poate fi atacată cu apel Omul de afaceri Liviu Ispas Damaschin, proprietarul unei ferme de vaci din Alba, a fost condamnat, luni, 2 februarie 2026, la Tribunalul Alba, la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce ar fi […]
UPDATE FOTO | TRAGEDIE fără margini: O fetiță de 6 ani și fratele său de 9 ani și-au pierdut viața după ce au căzut într-un pârău
TRAGEDIE fără margini: O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-un pârău. Căutare contracronometru a fratelui său, de 9 ani, care o însoțea Luni, 2 februarie 2026, în jurul orei 16:25, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră ar […]
