Curier Județean

FOTO/ Cugir: Debut artistic de excepție, în cadrul ,,Festivalului de Dansuri și Tradiții Populare’’

Ioana Oprean

Publicat

în

Sute de locuitori ai urbei de la poalele Drăganei au asistat vineri seara la spectacolul oferit de o parte din ansamblurile folclorice invitate să participe la ediția din acest an a ,,Festivalului de Dansuri și Tradiții Populare’’, care se desfășoară la Vinerea – Cugir în perioada 21-23 august.

festival Cugir-Vinerea024La evenimentul intitulat ,,Ateliere de dans’’ au luat parte ansamblurile artistice: ,,La Bethmalaise- Bethmale’’ și ,,Le Fardelets du Forez Marcoux’’ (ambele din Franța), precum și ansamblul ,,Câmpul Pâinii’’ din Vinerea, condus de profesorul coregraf Ioan Buda. A lipsit de la manifestare ansamblul turc ,,Orhangazi’’ (Bursa) care la ora stabilită desfășurării programului, nu își făcuse încă prezența la Cugir.

A fost un spectacol atractiv, aplaudat la scenă deschisă de spectatorii iubitori de folclor, interesați totodată, să vadă în premieră la Cugir, evoluția artistică a unor oaspeți străini, îmbrăcați în admirabilele lor costume populare, să le admire frumusețea dansurilor specifice zonelor din care provin.

Atelierele de dans organizate pe bulevardul Alexandru Sahia au fost un prilej în plus pentru ca membrii fiecărui ansamblu prezent la eveniment, sa-i atragă pe componenţii celorlalte formații, cât și pe spectatori, fie ei adulți sau copii, să participe la dansurile lor tradiționale.

Ca de fiecare dată, gazdele prin ansamblul ,,Câmpul Pâinii’’ au fost la înălțimea valorii artistice pe care o demonstrează cu succes, ori de câte ori participă la evenimentele organizate fie ele în țară sau străinătate. (C.P.)

[nggallery id=872]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Două lebede, surprinse pe Mureș, la Sântimbru: „Un semn că natura își găsește și ea liniștea în satele noastre”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două lebede, surprinse pe Mureș, la Sântimbru: „Un semn că natura își găsește și ea liniștea în satele noastre” Două lebede au fost surprinse pe Mureș, în comuna Santimbru, localitatea Totoi, astăzi, 3 martie 2026.  Videoclipul a fost făcute de Roxana, o localnică. Imaginile au fost distribuite pe o rețea de socializare de către primarul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Când începe și când se poate invoca prescripția în executarea silită? Precizările Judecătoriei Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Când începe și când se poate invoca prescripția în executarea silită? Precizările Judecătoriei Alba Iulia Judecătorii Secției civile din cadrul Judecătoriei Alba Iulia au analizat, în ședința de practică neunitară din februarie 2026, momentul în care poate interveni prescripția dreptului de a obține executarea silită. În urma dezbaterilor, magistrații au stabilit, cu majoritate, că prescripția […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Reabilitarea Liceului Tehnologic Aiud, la doar 30%: Contractul cu actualul constructor ar urma să fie reziliat. ,,Urmează organizarea unei noi proceduri de atribuire”

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | Reabilitarea Liceului Tehnologic Aiud, la doar 30%: Contractul cu actualul constructor ar urma să fie reziliat. ,,Urmează organizarea unei noi proceduri de atribuire” Proiectul de reabilitare și modernizare a Liceului Tehnologic din Aiud este realizat în proporție de doar aproximativ 30%, deși termenul inițial de finalizare era decembrie 2023. Investiția, estimată inițial la […]

Citește mai mult