Ştirea zilei

FOTO: Cu zilele numărate ca viceprimar în Alba Iulia, Dorin Şerdean îşi „încarcă bateriile” în… Dubai. „Cealaltă capitală” promovată la şeici

Alexandra Mates

Publicat

în

serdean08Viceprimarul municipiului Alba Iulia, Dorin Şerdean, ar urma ca vineri, în şedinţa ordinară a Consiliului Local, să fie schimbat din funcţie, cu Gabriel Pleşa, consilier PNL, însă, se pare, că această „mutare” pe tabla de şah a aleşilor locali s-ar putea face fără …piesa principală. În aceste zile, Dorin Şerdean se relaxează şi îşi aşteaptă schimbarea în Dubai, unde se află în concediu de odihnă.

 Fostul şahist profită de această perioadă petrecută în Emiratele Arabe Unite şi chiar dacă mandatul său îşi parcurge ultimele zile, continuă să facă lobby pentru Primăria Municipiului Alba Iulia. Aflat la o întâlnire de afaceri româno-emirateză, acesta a împărţit calendare cu municipiul reşedinţă de judeţ şeicilor, chiar şi directorului de la Camera de Comerţ din Sharjah, după cum a declarat pentru ziarulunirea.ro.

Încă viceprimarul Dorin Şerdean spune că este ameninţat cu această schimbare de aproape un an şi că se simte obosit deja de această situaţie. Astfel, se pare, că, în timp ce în timp ce în Consiliul Local i se pregăteşte înlocuirea, acesta a ales să-şi încarce bateriile pe meleagurile şeicilor.

“Dubai – un loc uimitor, unde se îmbina utilul cu plăcutul. Îmi pare rău pentru ca nu am putut să răspund la telefon celor care m-au apelat în aceste zile dar sunt convins ca aveţi suficientă înţelegere faţă de situaţie şi o să mă sunaţi începand cu data de luni 23.02. Despre situaţia mea la Primaria Alba Iulia vă spun doar că mai aveam câteva zile nefolosite din concediul aferent anului 2014 pe care am ales sa le petrec acum” , a scris pe un site de socializare viceprimarul Dorin Şerdean.

Rămâne de văzut dacă mutarea „pe tabla de şah” a consilierilor se va face peste câteva zile, în lipsa acestuia, sau doar la viitoarea şedinţă din luna martie.

[nggallery id=32]

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Controale „la piele” la Spitalul Municipal Aiud: Dosar penal pentru furt de alimente din unitatea sanitară

Ioana Oprean

Publicat

în

Controale „la piele” la Spitalul Municipal Aiud: Dosar penal pentru furt de alimente din unitatea sanitară Noua conducere a Spitalului Municipal Aiud a impus efectuarea de controale amănunțite asupra angajaților la ieșirea acestora de la lucru, existând suspiciuni cu privire la sustragerea de alimente din unitatea sanitară. Existența acestor controale a fost semnalată în spațiul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Adolescentă de 18 ani, violată, bătută și amenințată de concubinul de 33 de ani: Bărbatul a fost reținut de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

VIDEO | Adolescentă de 18 ani, violată, bătută și amenințată de concubinul de 33 de ani: Bărbatul a fost reținut de polițiști O adolescentă de 18 ani a fost violată, bătută și amenințată de concubinul de 33 de ani. Bărbatul a fost reținut de polițiști și s-a ales cu ordin de protecție pe numele său.  […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Bărbat de 36 de ani, REȚINUT de polițiști pentru viol asupra unui minor: Ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu o tânără pe o perioadă de aproximativ 8 luni

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 36 de ani, REȚINUT de polițiști pentru viol asupra unui minor: Ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu o tânără pe o perioadă de aproximativ 8 luni Un bărbat de 36 de ani a fost reținut de polițiști pentru viol asupra unui minor, după ce ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu o […]

Citește mai mult