FOTO: CSU Alba Iulia – Unirea Ungheni 1-1 (1-1) | Bătălie nedecisă pentru podium pe „Cetate”
CSU Alba Iulia a remizat cu Unirea Ungheni, pe “Cetate”, scor 1-1 (1-1), un duel nedecis între pretendente la play-off.
Un meci peste nivelul campionatului, în care studenții au deschis scorul, dar s-au trezit egalați la eroarea portarului Gal și apoi au plătit tribut ratărilor. S-a jucat pe contre, fiecare formație a avut situații de a înscrie, mult mai multe de partea gazdelor, inclusiv o bară Al. Giurgiu, dar au rămas cu un singur punct, iar lupta pentru play-off rămâne încinsă.
„Meci alert, în ciuda terenului greu și a ploii. Am făcut o partidă bună, ne-am creat destule situații de gol, dar ratăm cu nonșalanță. Rămâne un gust amar că nu am luat cele 3 puncte, dar nu am tratat cu seriozitate ocaziile avute. Cu CSM Unirea Alba Iulia vom fi echipa oaspete, dar scaunele din stadion sunt alb-albastre”, a precizat Bruno Vienescu.
*1-0, MIN. 24: KILYEN a deschis scorul, o reluare cu capul, la centrarea lui Pîntea.
*1-1, MIN. 36: ASTAFEI trage de la 25 de metri, pe jos, iar Gal greșește nepermis, mingea strecurându-se în plasă.
I. Fulop (51), reluare milimetrică peste, cu capul. Serebe (57) a reluat cu capul, alături. Giurgiu (60) – lovitură liberă din lateral, în bara stângă. Șut Giurgiu (64), parat de M. Lupu. Gal și-a reparat greșeala de la gol (79), cu o paradă de excepție la șutul lui Astafei. Pîntea (90) – șut parat de portar, Kouadio reluare defectuoasă. Șut centrare Kilyen (90+2), scos de sub bară de portar.
M. Șerban (9) – șut de la distanță respins de Marc. Puțini spectatori, maximum 100 de persoane în tribună. I. Fulop (28), lovitură liberă respinsă de Gal. Replică M. Lupu (29) – la șutul lui Pîntea. Același jucător a tras de la 18 metri, a respins M. Lupu (34). Astafei (45) – ocazie mare, reluare cu capul alături.
Dispută pentru podium între formații vecine în ierarhie și despărțite de două puncte. Miza este mare, punctele cântărind dublu ținând cont de faptul că echipele sunt contracandidate în batălia pentru play-off. 
Studenții, veniți după victoria din prelungiri obținută în derby “de Alba” la Galda de Jos, au în față o grupare în criză (un punct în 3 confruntări), instalarea lui Florentin Petre însemnând un eșec cu conjudețenii din Tg. Mureș.
CSU: Gal – Kilyen, Niakate, R. Popa,Val. Boldea – M. Șerban (58, Kouadio), Al. Giurgiu – Pîntea (90+2, Cisse), Bucurică (46, Vasinc), Bidulescu (58, Trifu) – Serebe (74, C. Anghel); rezerve Al. Șerban, Cunțan, E. Vlad, Tronea. Antrenor Bruno Vienescu.
Unirea Ungheni: M. Lupu – D. Todoran, Coza, A. Popa, Suslak, P. Fortes (60, A. Oltean), Balint (60, R. Trif), Savin, Barstan (90, Bodor), I. Fulop, Astafei/ cpt; rezerve P. Ganea, Horșia, Vasiu, Cotoi, Măcinică, Ndiesse. Antrenor Florentin Petre.
Arbitri M. Chioran (Florești), I. Georgiu (Dej), I. Sabou (Cluj-Napooca) Observatori L. Țiții (Sibiu), C. Mardan (Făgăraș)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (1-1), într-o partidă amicală | Bogdan Minteuan, debut cu gol pentru „roș-albaștri”
ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (1-1), într-un meci amicalș| Bogdan Minteuan, debut cu gol pentru „roș-albaștri” Divizionarele terțe ACS Mediaș și Metalurgistul Cugir au încheiat la egalitate partida de verificare disputată pe teren sintetic, scor 2-2 (1-1) Citește și: Meci de verificare, Metalurgistul Cugir – Viitorul Sântimbru 2-1 (1-1) | Mateiciuc, gol la debut în […]
CIL Blaj – CSU Alba Iulia 5-1 (0-0), în meci amical | Echipa din „Mica Romă” – victorie clară, cu duble Ntim și Macarie
CIL Blaj – CSU Alba Iulia 5-1 (0-0), într-un meci amical | Echipa din „Mica Romă” – victorie clară, cu duble Ntim și Macarie Într-o partidă amicală, CIL Blaj a învins pe conjudețeana CS Universitar Alba Iulia scor 5-1 (0-0), elevii lui Daniel Tătar impunându-se clar. Citește și: Bilanțul conjudețenelor din Seria 7 a Ligii 3 […]
Educația mentală intră în prim-planul sportului din Alba: curs dedicat sportivilor și antrenorilor, la Alba Iulia, în 15 februarie
Educația mentală intră în prim-planul sportului din Alba: curs dedicat sportivilor și antrenorilor, la Alba Iulia, duminică, 15 februarie Comunitatea sportivă din județul Alba beneficiază, în luna februarie, de un eveniment educativ deosebit, dedicat pregătirii mentale în sportul de performanță. Pe data de 15 februarie, la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia și la Universitatea […]