FOTO: CSA Steaua București, cel mai important club sportiv din țară, afiliat la FRP! Lovitură extraordinară de imagine pentru Federația Română de Powerlifting!
Lovitură extraordinară de imagine dată de Federația Română de Powerlifting, for ce are sediul în Alba Iulia.
Astfel, de la finalul săptămânii trecute, între cluburile din România ce va avea activitate la nivelul acestui sport “cu greutate” se numără și Clubul Sportiv al Armatei Steaua București.
Este practic vorba despre cel mai titrat club din țară și unul dintre cele mai importante din Europa, CSA Steaua București urmând să se regăsească pe harta powerliftingului autohton. Astfel, după mai bine de zece ani de la înființare FRP primește cu onoarea cuvenită un membru cu care se identifică performanța sportivă a României de mai bine de jumătate de secol. Afilierea a fost avizată în weekend, în prezența reprezentantului clubului din Capitală, colonelul Milan Cornel, de membrii Biroului Federal al FRP. Scopul imediat al acestei afilieri este introducerea în circuitul sportiv, ramura de sport powerlifting, a militarilor români răniți în teatrele de operațiuni de-a lungul timpului. Este un act de recunoaștere a unui sacrificiu pe care în general societatea românească îl înțelege puțin și îl onorează și mai puțin. Se poate concluziona așadar că Steaua București reprezintă “perla coroanei” pentru federația din Cetatea Marii Uniri.
“În istoria Federației Române de Powerlifting au existat multe momente de bucurie și mândrie, multe momente de tristețe, multe lupte câștigate și mărturisite, multe lupte pierdute care sper că ne-au făcut mai buni și mai conștienți de importanța misiunii noastre. Luna iunie a acestui an marchează pentru noi afilierea la FRP a unui club sportiv a cărei istorie este covârșitoare pentru toți cei care pot să realizeze efortul a mii de oameni care de-a lungul timpului au scris povestea performanței. Să ne gândim un pic la toate încercările și aspirațiile acestor oameni. Unii sunt și azi printre noi…”, a declarat albaiulianul Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting.
*Marile realizări sunt în esență exerciții de recunoștiință
În condițiile în care un club de asemenea calibru, ce a celebrat recent, în 7 iunie, 73 de ani de la înființare, a acceptat să înființeze o secție de powerlifting, această afliliere înseamnă enorm pentru powerliftingul românesc, ce capătă noi dimensiuni, mai ales în perspectivă.
“Anunțăm cu bucurie și onoare afilierea Clubului Sportiv al Armatei Steaua București la structura noastră. Pentru noi, toți cei care formăm Federația Română de Powerlifting, recunoștiința este una dintre valorile care ne permit să mergem înainte pe un drum anevoios dar satisfăcător. Dincolo de a fi o reușită administrativă notabilă, afilierea Clubului Sportiv al Armatei Steaua București reprezintă rezultatul firesc al unei filozofii de dezvoltare care recunoaște efortul și mentalitatea de învingători a unor oameni care scriu, în jurul nostru, discret dar puternic, povestea fascinantă a performanței. Știu, în calitate de președinte al Federației Române de Powerlifting, că uneori povestea performanței este tratată necorespunzător, dar mai știu și faptul că singura cale spre reușită este aceasta, sprijinirea celor care își doresc să fie cei mai buni”, a mai transmis Ovidiu Pănăzan.
FRP este recunoscută și afiliată IPF (International Powerlifting Federation) aceasta din urmă fiind o structură sportivă recunoscută la nivel internațional de către The World Games, GAIFS, AIMS, FISU, Special Olympics sau WADA.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 3, Seria 7, etapa a 13-a: derby „de Alba” la Blaj ! Liderul, dispută pe „Cetate”, Metalurgistul Cugir, deplasare la Hațeg, Hidro Mecanica Șugag – test intern
Liga 3, Seria 7, etapa a 13-a: derby „de Alba” la Blaj ! Liderul, dispută pe „Cetate”, Metalurgistul Cugir are deplasare la Hațeg, Hidro Mecanica Șugag – test intern Runda a 13-a a eșalonului terț propune în Seria 7 un derby „de Alba” între CIL Blaj și CS Universitar Alba Iulia, respectiv o dispută pe […]
Corona Brașov – Volei Alba Blaj, derby-ul etapei în Divizia A1, se dispută sâmbătă, 15 noiembrie Corona Brașov – Volei Alba Blaj este derby-ul etapei a cincea din Divizia A1 la volei feminin. Partida este programată sâmbătă, 15 noiembrie, la ora 17.00, în Sala Polivalentă „Dumitru Popescu Colibași”. Citește și: FOTO: Volei Alba Blaj, o […]
FOTO: Albaiulianca Alexandra Bobar, debut la naționala României de baschet feminin! Prima jucătoare originară din Cetatea Marii Uniri ajunsă la reprezentativa „tricoloră” de senioare
Albaiulianca Alexandra Bobar a debutat la naționala României de baschet feminin în meciul cu Cipru fiind prima jucătoare originară din Cetatea Marii Uniri ajunsă la reprezentativa „tricoloră” de senioare Albaiulianca Alexandra Bobar (25 de ani) a debutat pentru reprezentativa României de baschet feminin, în disputa din calificările FIBA Women’s EuroBasket 2027 din deplasare cu Cipru. […]