Sport

FOTO: CS Koryo Blaj a cucerit 48 de medalii, dintre care 16 de aur, la Cupa României de Taekwondo, desfășurată la Sebeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

De curând, Asociația Română de Taekwondo a organizat, în municipiul Sebeș, Cupa României la această disciplină sportivă, eveniment la care au participat aproximativ 300 de sportivi din întreaga țară, competitorii întrecându-se în probele de luptă (kyeorugi) și speedkick.

Clubul Sportiv Korko din Blaj a fost reprezentat de 51 de sportivi, zestra obținută fiind extrem de bogată: 16 titluri de campioni al României, la care se adaugă alte 32 de medalii de argint și bronz.

O întrecere reușită, foarte bine organizată, cu multe meciuri frumoase, dinamice și uneori dramatice, în care concurenții au investit energie, determinare, ambiție și pasiune. Felicitări tuturor sportivilor pentru rezultatele de excepție obținute!”, a transmis maestrul Ioan Tiurean (6 Dan Kukkiwon), reprezentantul clubului din “Mica Romă”. Rezultate obținute:

*proba de luptă (kyeorugi): locul 1 (campion al României) – Cristiana Anușcă, Eliza Balazs, Darius Berghean, Daria Cetean, Vlad Gherma, Ariana Maier, Matei Maier, Diana Marcu, Dragoș Muntean, Giulia Pop, Carla Puia, Eduard Puia, Samuel Sechel, Vasile Stoica, Fabian Szollosi, Ingrid Vigh; locul 2 – Tudor Afrasiabi, Iannis Ciorteanu, Giulia Dobârtăm Anthea Iacob, Andrei Mihu, Cristian Moanga, Andrei Nemeți, Ariana Părău, Alexandra Popa, Jozsef Silaghi, Zoltan Silaghi, Elisa Șipos, Yannis Șipos, Ecaterina Zoldi, Timea Zudor; locul 3 – David Dușa, Tudor Gherman, Vladimir Iacob, Tudor Iancu, Gabriel Muntean, Denis Oltean, Andrei Pavel, Teodora Pavel, Alexandru Pleșa, Alina Sîrbu, Darius Șarlea;

*proba de speedkick: locul 2 – Anthea Iacob, Jozsef Silaghi; locul 3 – Maria Petre Danadi, Andrei Mihu, Cristian Moangă, Alexandru Pleșa. (


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii! Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia a obținut rezultate excelente la Buzou Open 2026, o competiție care a adunat 435 de sportivi de la 27 cluburi din țară și străinătate. Citește și: Reprezentații Enso Dojo Alba Iulia, rezultate de apreciat […]

Citește mai mult

Sport

25 de cluburi din Alba, în procesul de clasificare a centrului de copii și juniori | Condiții obligatorii pentru a participa în SuperLiga Alba

Dan HENEGAR

Publicat

în

25 de cluburi din Alba, în procesul de clasificare a centrului de copii și juniori | Condiții obligatorii pentru a participa în SuperLiga Alba, termen de depunere a documentele 23 martie 25 de cluburi din Alba au depus cereri de clasificare a centrului de copii și juniori, acestea având termen până în 23 martie să […]

Citește mai mult

Sport

Vineri, Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad, bătălie pentru accederea în play-off | CIL Blaj și CSU Alba Iulia, dispute interne, cu implicații în subsol

Dan HENEGAR

Publicat

în

Vineri, Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad, bătălie pentru accederea în play-off | CIL Blaj și CSU Alba Iulia, dispute interne, cu implicații în subsolul Seriei 7 din Liga 3 Penultima rundă a sezonului regular din Seria 7 a eșalonului terț propune, pe lângă marele meci Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, dispute complicate și […]

Citește mai mult