Curier Județean

FOTO | Crucea Roșie Română Filiala Alba a donat peste 1500 de kilograme de alimente familiilor nevoiașe din Alba Iulia

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Crucea Roșie Română Filiala Alba a donat peste 1500 de kilograme de alimente familiilor nevoiașe din Alba Iulia

Crucea Roșie Română Filiala Alba a donat în această perioadă peste 1500 de kilograme de alimente familiilor nevoiașe din Alba Iulia. În total, în cadrul acestei campanii am ajuns la 125 de persoane vârstnice, precum și familii cu copii, fiecare primind un pachet cu alimente neperisabile.

Acțiunea a fost derulată în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, prin Direcția de Asistență Socială.

Citește și: Crucea Roșie Alba, campanie umanitară pentru ajutorarea persoanelor afectate de inundațiile puternic provocate de ciclonul Boris

„Voluntarii noștri și angajații Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Alba Iulia au ajuns, în ultima perioadă, la 125 de familii sau persoane singure cu probleme sociale, cărora le-au oferit pachete cu alimente de bază. În fiecare an, cu ajutorul partenerilor noștri din zona publică și privată, dar și cu ajutorul donațiilor persoanelor fizice, reușim să distribuim sute de pachete alimentare. Le mulțumim tuturor celor care ne ajută pentru ca la rândul nostru să putem și noi să îi ajutăm pe cei în nevoie. Vă asigurăm că fiecare pachet cu produse oferă hrană, bucurie și speranță pentru multe familii sau persoane singure din județul Alba”, a spus Adrian Dușa, directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba.

Prin programele sociale pe care le derulează, Crucea Roșie Română Filiala Alba ajută în fiecare an sute de familii nevoiașe sau persoane vârstnice cu pachete alimentare, igienico sanitare ș.a. Fiecare pachet distribuit conține aproximativ 12 kilograme de alimente, suficiente pentru a acoperi necesitățile alimentare ale unei familii compuse din trei membri pentru o perioadă de 2 săptămâni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

AMENZI de aproape 25.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite a polițiștilor și jandarmilor în două comune din Alba: Peste 20 de persoane conduse la Poliție

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI de aproape 25.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite a polițiștilor și jandarmilor în două comune din Alba: Peste 20 de persoane conduse la Poliție Miercuri, 18 martie 2026, în intervalul orar 16.00 – 20.00, polițiștii din municipiul Blaj și jandarmii au desfășurat o acțiune, pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și […]

Citește mai mult

Curier Județean

Scutul Pădurii în Alba: Amenzi de peste 24.000 de lei. A fost confiscat material lemnos în valoare de aproape 28.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Scutul Pădurii în Alba: Amenzi de peste 24.000 de lei. A fost confiscat material lemnos în valoare de aproape 28.000 de lei Miercuri 18 martie 2026, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânăr din Mihalț, REȚINUT după ce ar fi înșelat mai multe persoane într-un service neautorizat: A încasat 46.100 de lei fără să repare autoturismele

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr din Mihalț, REȚINUT după ce ar fi înșelat mai multe persoane într-un service neautorizat: A încasat 46.100 de lei fără să repare autoturismele Un tânăr din Mihalț, de 23 de ani, a fost reținut de oamenii legii după ce ar fi pretins și primit de la mai multe persoane bani pentru a le repara […]

Citește mai mult