FOTO: Creațiile unui artist din Alba Iulia, apreciate în marile centre culturale ale Europei
Cosmin Cociș din Alba Iulia este unul dintre acei români talentați care au reușit să își exploreze și exprime potențialul artisitic, găsind totodată recunoașterea și aprecierea meritată, în occident.
Ultimul său proiect – “Trupuri de lumină” se bucură deja de un mare succes, creațiile sale fiind deja expuse în doar câteva luni în mai multe spații de expoziție sau neconvenționale din Franța și Belgia. În martie a fost expusă pentru prima data la Paris, la Espace Ségur. Urmează ca în data de 15 mai, să ajungă din nou la Paris, iar în iunie sunt foarte mari șanse să ajungă și în România.
“Trupuri de lumină este numele unui proiect de căutare a reprezentațiilor subtile ale trupului uman în sculptură. Am conceput personajele amtropomorfice sub forma unor surse nomade de lumină, într-o mare de întuneric. Prin urmare am creat o mulțime de instalații efemere asfel încât să poată fi modificată atmosfera spațiilor în care sunt montate / expuse dar în același timp și starea de spirit a oamenilor care intereacționează cu acel spațiu.
Am încercat să surprind prin lucrările mele fragilitatea corpului uman folosind ca material – spuma poliuretanică, care, dacă este lăsată neprotejată la lumina zilei, se dezintegrează și se transformă în praf.
În viziunea mea, exprimată prin aceste creații, trupul nu reprezintă decât un obstacol tempoarar în calea fuziunii cu lumina, corpul separă particularul de universal.
Imperfecțiunea acestor corpuri tenebroase este sublimată de lumina din interior, așa cum întodeauna există lumină în întuneric.
În munca mea, încerc să colaborez cu materialele cu care lucrez pentru a putea să dezvălui cât mai mult din potențialul lor artistic, pentru a reuși să creez condițiile optime materiei să se poată exprima într-o cât mai mare varietate plastică”, descrie Cosmin conceptul ceației sale
Biografie:
Născut în 1976 la Ocna Mureş, Cosmin Cociş a absolvit în 1999 Universitatea de Arte şi Design din Cluj Napoca. După absolvire, devine profesor la Liceul de muzică şi arte plastice din Alba Iulia şi se implică intens in viaţa artistică transilvană, funcţionand pentru o vreme în conducerea Uniunii artiştilor plastici (UAP) şi ca lider al mişcării artistice de tineret Atelier 35.
In 2005, lansează Delta Art, un proiect personal de organizare şi promovare a simpozioanelor de artă private. De asemenea, organizează şi produce mai multe proiecte artistice experimentale în spaţii neconvenţionale (barul La Pas, Alba Iulia, 2006-2007). Pe lângă activitatea curatorială, participă la numeroase expoziţii, simpozioane şi rezidenţe artistice din intreaga lume.
Pentru o vreme, se specializează in sculptura animatronică, lucrând pentru TAA Industries, la Oradea, iar din 2008 se stabileşte în Franţa unde lucrează ca liber profesionist, dedicându-şi tot timpul creaţiei şi căutării unor noi forme de expresie plastică. Opera lui e experimentală si polimorfă, iar imaginarul fantastic parcurge traseul dinspre bidimensional înspre tridimensional, tinzând să-şi transcendă materialitatea şi să-şi găsească loc in conştiinţa universală.
Bogdan Presecan
[nggallery id=454]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | ,,Polițist pentru o zi” la Universitatea ,,1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia: 18 studenți au participat la un exercițiu practic de soluționare a unei spețe, lucrând alături de polițiști
,,Polițist pentru o zi” la Universitatea ,,1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia: 18 studenți au participat la un exercițiu practic de soluționare a unei spețe, lucrând alături de polițiști În cadrul activităților dedicate sărbătoririi Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, în colaborare cu Universitatea ,,1 Decembrie 1918″ din municipiul Alba Iulia, a organizat […]
FOTO | Ayana Rancea, elevă la Liceul Teoretic Teiuș, rezultat impresionant la Olimpiada de Limba și Literatura Română: A obținut locul II
Ayana Rancea, elevă la Liceul Teoretic Teiuș, rezultat impresionant la Olimpiada de Limba și Literatura Română: A obținut locul II Eleva Ayana Rancea, din clasa a XII-a la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut Premiul al II-lea la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Limba și literatura română. Reprezentanții Liceului Teoretic Teiuș au transmis că rezultatul […]
VIDEO | Jandarmii din Alba, acțiune de ecologizare în Apuseni: Au fost colectați aproximativ 90 de saci de deșeuri din zona zona Honci – Gârda Seacă – Ghețar
Jandarmii din Alba, acțiune de ecologizare în Apuseni: Au fost colectați aproximativ 90 de saci de deșeuri din zona zona Honci – Gârda Seacă – Ghețar Jandarmii din Alba au participat joi, 19 martie 2026, la o acțiune de ecologizare în Apuseni. Au fost colectați aproximativ 90 de saci de deșeuri din zona zona Honci […]

