Curier Județean

FOTO | Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia

  • Pe lângă oftalmologie, prima specialitate operațională, în spital activează deja medici în pediatrie, chirurgie generală, ortopedie, urologie, chirurgie vasculară, chirurgie plastică, medicină internă, neurochirurgie, ORL, gastroenterologie, cardiologie, ginecologie, psihiatrie și altele. 
  • În curând, pacienții vor putea beneficia de servicii decontate prin CNAS

Pacienții din Alba Iulia au acum acces la consultații pentru peste 23 de specialități medicale, în cadrul Spitalului Dr. Holhoș, o unitate multidisciplinară construită la standarde moderne. Activitatea medicală este deja în desfășurare, iar programările sunt deschise pentru pacienți.

În curând, o parte dintre consultații vor putea fi accesate și prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în baza biletului de trimitere de la medicul de familie.

Spitalul a fost conceput astfel încât pacienții să poată beneficia de consultații, investigații și tratament în același loc, fără să mai fie nevoiți să meargă în alte unități medicale.

„Am vrut să oferim pacienților acces rapid la servicii medicale de calitate, într-un spațiu sigur și modern. Faptul că am început deja consultațiile și că urmează să lucrăm și cu CNAS este un pas important pentru noi și pentru comunitate”, a declarat dr. Teodor Holhoș, fondatorul rețelei.

De la un vis la un spital multidisciplinar

Spitalul Dr. Holhoș a pornit în urmă cu aproximativ zece ani dintr-o idee simplă: crearea unui loc modern unde pacienții cu afecțiuni oftalmologice mai complicate să poată fi tratați și supravegheați după operații. Pe parcurs, proiectul a crescut, iar planul inițial s-a transformat într-un spital multidisciplinar, adaptat nevoilor pacienților de astăzi.

Astăzi, spitalul funcționează ca un centru medical complet, unde pacienții pot face consultații și tratamente în același loc, fără să mai fie nevoiți să meargă în mai multe unități și fără perioade lungi de așteptare.

„Spitalul este un proiect de suflet. După ani de muncă și implicare, iată că devine funcțional. A fost mult efort în spate, dar ne-am dorit să construim nu doar o clădire, ci un loc în care pacientul să se simtă în siguranță și să beneficieze de cele mai bune condiții medicale”, spune dr. Teodor Holhoș.

Unic în județ: servicii complete într-un singur spital privat

Spitalul Dr. Holhoș este singurul spital privat multidisciplinar din județul Alba care are și secție de internare continuă, dar și ATI. Astfel, pacienții pot beneficia de tratament complet în același loc, de la consultație până la intervenție și monitorizare.

Aici pot fi tratate cazuri complexe, iar pacienții nu mai sunt nevoiți să fie transferați în alte unități medicale după intervenții, putând rămâne internați pentru supraveghere atentă și monitorizare.

„Este un lucru important pentru noi că putem oferi pacienților servicii complete, în același loc. Pacientul poate veni pentru consultație, poate fi tratat și monitorizat aici, fără să fie nevoie de transfer către alte unități”, spune dr. Teodor Holhoș.

Specialități multiple, tratamente complete, într-un singur loc

Spitalul Dr. Holhoș a fost conceput ca o unitate medicală multidisciplinară care pune la dispoziția pacienților 23 de specialități medicale.

Pe lângă oftalmologie, prima specialitate operațională, în cadrul spitalului sunt disponibile servicii de cardiologie, pneumologie, ortopedie, ortopedie pediatrică, chirurgie general, chirurgie toracică, chirurgie vasculară, chirurgie orală și maxilofacială, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă, urologie, neurochirurgie, endocrinologie, dermatologie, ginecologie, gastroenterologie, diabet / boli metabolice / nutriție, medicină internă, psihologie și psihiatrie, pediatrie, anestezie și terapie intensivă (ATI), ORL.

Medici cu experiență, inclusiv specialiști din Cluj

Echipa medicală a Spitalului Dr. Holhoș este în continuă dezvoltare și este formată din medici cu experiență în mai multe specialități, astfel încât fiecare pacient să poată beneficia de o evaluare și un tratament complet.

În același timp, în cadrul spitalului consultă și medici din Cluj-Napoca, care vin să ofere servicii medicale pacienților din Alba Iulia. Prezența lor ajută la diversificarea serviciilor disponibile și le oferă pacienților acces la expertiză medicală, fără să mai fie nevoie să se deplaseze în alte orașe.

„Ne-am dorit un spital în care să putem acoperi cât mai multe specialități și să oferim pacienților tratament complet, într-un singur loc. Echipa este în continuă dezvoltare, iar faptul că vin medici din Cluj și consultă aici înseamnă că pacienții au acces la servicii medicale mai ușor, fără să mai fie nevoiți să plece din oraș”, spune dr. Teodor Holhoș.

Servicii decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate

În curând, serviciile medicale oferite în cadrul Spitalului Dr. Holhoș vor putea fi accesate și cu biletul de trimitere de la medical de familie, fiind decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Pentru pacienți, acest lucru înseamnă acces mai ușor la consultații și servicii medicale, fără costuri suplimentare, în condiții care respectă standarde internaționale. Integrarea în sistemul public de sănătate vine în completarea serviciilor deja disponibile în spital, unde pacienții se pot programa pentru consultații și pot beneficia de evaluare medicală într-un timp scurt.

Programările pentru consultațiile decontate vor putea fi realizate în baza biletului de trimitere, în funcție de specialitate și disponibilitate.

„Ne dorim ca serviciile noastre să fie accesibile pentru cât mai mulți pacienți. Contractul cu Casa de Asigurări este un pas important, pentru că permite pacienților să beneficieze de consultații și servicii medicale de calitate, în condiții moderne”, spune dr. Teodor Holhoș.

Tehnologie modernă și condiții la standarde internaționale

Blocul operator și toate spațiile medicale din cadrul Spitalului Dr. Holhoș au fost realizate la standarde internaționale și sunt dotate cu echipamente moderne, sisteme performante de oxigen și soluții avansate pentru filtrarea aerului.

În sălile de operație sunt folosite tehnologii precum fluxul laminar și presiunea pozitivă, care ajută la menținerea unui mediu controlat și la creșterea siguranței pacientului în timpul intervențiilor chirurgicale.

Spitalul este o unitate nouă, iar toate spațiile de la cabinete și saloane până la blocul operator, au fost gândite astfel încât pacienții să beneficieze de condiții cât mai bune de îngrijire.

Dezvoltare continuă pentru servicii medicale complete

Dezvoltarea Spitalului Dr. Holhoș continuă, iar în planurile pentru următorii ani se află extinderea unității prin construirea unui nou corp de clădire și dezvoltarea unei maternități.

Aceste investiții au ca scop extinderea serviciilor medicale și acoperirea unui număr cât mai mare de specialități, astfel încât pacienții să poată beneficia de îngrijire completă într-un singur loc.

„Avem în plan extinderea spitalului în următorii ani, prin construirea unui nou corp de clădire și dezvoltarea unei maternități. Ne dorim să putem oferi pacienților cât mai multe servicii medicale, astfel încât să răspundem nevoilor pacienților din Alba și din împrejurimi”, spune dr. Teodor Holhoș.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bărbat din Blaj, prins BĂUT la volan pe DN 1, între Teiuș și Alba Iulia. Ce alcoolemie avea

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Blaj, prins BĂUT la volan pe DN 1, între Teiuș și Alba Iulia. Ce alcoolemie avea Un bărbat de 35 de ani, din Blaj, a fost depistat de polițiști pe DN 1, între Teiuș și Alba Iulia, în timp ce conducea sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,64 mg/l alcool […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat din Vințu de Jos, cercetat de polițiști după ce a fost oprit în trafic: Ce au descoperit oamenii legii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Vințu de Jos, cercetat de polițiști după ce a fost oprit în trafic: Ce au descoperit oamenii legii Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Vințu de Jos este cercetat de oamenii legii după ce a fost oprit în trafic. Polițiștii au constat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | INCENDIU într-o localitate din Aiud: Arde un tractor agricol. Pompierii intervin cu o autospecială

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU într-o localitate din Aiud: Arde un tractor agricol. Pompierii intervin cu o autospecială  Un incendiu a izbucnit astăzi, 23 martie 2026, la un tractor agricol din localitatea Gârbovița. Pompierii intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu în loc. Gârbovița. […]

Citește mai mult