FOTO: Concurs organizat de IPJ Alba, în cadrul proiectului ”Copilărie fără delincvență”
În cadrul proiectului naţional „Copilărie fără delincvenţă”, poliţiştii de la structura de prevenire a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu cadre didactice de la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia, au organizat concursul de măşti intitulat „Delincvenţa ne mutilează”.
Azi, 20 martie a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din IPJ Alba au fost prezenţi la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia, unde s-a desfăşurat una dintre activităţile prevăzute în campania de prevenire a delincvenţei juvenile din cadrul proiectului „Copilărie fără delincvenţă” .
Elevi ai claselor V – VII, beneficiari ai campaniei, au fost angrenaţi într-un concurs ce a constat în realizarea unor măşti care să sugereze consecinţele unui comportament delincvent asupra evoluţiei psihice a minorilor.
Cei 10 elevi, membri ai Consiliului de Prevenire a Delincvenţei Juvenile, constituit în cadrul campaniei, alături de cadre didactice şi poliţişti, au făcut parte din juriul care a desemnat câştigătorii concursului.
Cea mai sugestivă mască a fost realizată de elevul Lăutaru Cristian din clasa a VII-a A, iar pe locurile 2 şi 3 s-au clasat elevii Mărginean Andrei din clasa a VII-a A şi Ivaşcu Diana din clasa a VI –a C. Au fost de asemenea acordate 3 menţiuni, iar premiile au constatat în ghiozdane, memory-stcik-uri, şepci şi pixuri cu mesajul campaniei. Toţi elevii implicaţi în proiect au primit diplome de participare.
Pentru implicarea şi sprijinul acordat poliţiştilor în transmiterea mesajelor preventive, cei 10 membri ai Consiliului de Prevenire a Delincvenţei Juvenile au fost recompensaţi cu materiale de birotică şi promoţionale.
Premiile au fost oferite prin grija Inspectoratului General al Poliţiei Române în cadrul proiectului implementat la nivel
naţional, „Copilărie fără delincvenţă”, finanţat din granturile „Prevenirea şi lupta împotriva criminalităţii” ale Comisiei Europene.
La finalul întâlnirii, în contextul sărbătoririi în data de 25 martie a.c., a 193 de ani de atestare documentară a Poliţiei Române, elevii au primit informaţii legate de istoricul Poliţiei Române precum şi invitaţia de a participa la activităţile organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, cu acest prilej.
Activităţile cuprinse în planul campaniei „Copilărie fără delincvenţă” se vor desfăşura până la sfârşitul lunii martie 2015, urmând să fie organizate şi alte concursuri prin care elevii vor demonstra că au acumulat cunoştinţe privind prevenirea delincvenţei juvenile.
Informaţii de background:
În perioada octombrie 2014 – martie 2015, Inspectoratul General al Poliţiei Române, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, derulează la nivel naţional proiectul „Copilărie fără delincvenţă”,finanţat din grant-urile ,,Prevenirea şi lupta împotriva criminalităţii” (ISEC) ale Comisiei Europene.
Proiectul îşi propune creşterea gradului de informare a beneficiarilor cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile la minorii sub 14 ani şi se derulează până la sfârşitul lunii martie 2015.
La nivelul judeţului Alba, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea a Criminalităţii şi ai Serviciului de Investigaţii Criminale, în colaborare cu specialişti ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, au implementat campania „Copilărie fără delincvenţă” la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]
Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]