Curier Județean

FOTO: Colocviile de Literatură şi Arte, ediţia XXI, la Aiud – încercare de definire şi redefinire a spaţiului artistic contemporan

Alexandra Mates

Publicat

în

Colocviile de literatura si arte Aiud026În weekend-ul ce tocmai s-a încheiat, Aiudul a găzduit una dintre cele mai interesante şi atipice manifestări culturale contemporane: Colocviile de Literatură şi Arte, ediţia XXI. Colocviile sunt deschise tuturor scriitorilor, artiştilor plastici, criticilor literari şi de artă într-o încercare temerară şi inedită de definire şi redefinire a spaţiului artistic contemporan.

Deschisă experimetului artistic şi valorii consacrate a actului artistic manifestarea a cuprins:

– secvenţa teatrală susţinută de regizorul Gelu Adrian Badea prin lucrarea „Prinţul Minor” (lansată în premieră la Aiud), o prezentare a vieţii şi activităţii lui Radu Penciulescu, şi de lector univ. dr. Raluca Sas Marinescu, cea care i-a introdus pe cei prezenţi în atmosfera cărţii

– secvenţa poeziei contemporane prin lecturile publice susţinute de Anca Elena Şerpe, George Tei şi Ioan Hădărig din poezia lui Nicolae Komives.

– secvenţa literaturii contemporane scrise, prin cărţile semnate de: Anca Elena Şerpe, George Tei, Nicolae Komives, Aurel Pantea, Liter Art, în prezentările autorilor  Cristina Smadea şi a lui Ioan Hădărig.

– secvenţa artei contemporane prin expoziţie de artă plastică semnată Ana Pantea şi prin expoziţia de grafică Andor Komives.

– secvenţa proiectelor literare inedite şi atipice: Volumul Liter-Art 2013 – proiect derulat în Penitenciarul Aiud.

– secvenţa restituirii documentare: Aiudul literar şi volumul Ioan Bartiş: Ala-Bala (recuperarea unor culegeri folclorice din zonă şi a unor cântece pentru copii).

Manifestarea a avut un real succes, fiind o abordare contemporană a spaţiului cultural şi artistic.

Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” şi Fundaţia Inter-Art Aiud, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba, Biblioteca „Lucian Blaga” Alba şi Primăria şi ConsiliulLocal al  municipiului Aiud.

FOTO: Radu Colcer, Claudiu Cordea şi Zoltan Balog

[nggallery id=2000]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ Concursul „Echos français dans notre ville” va avea loc mâine, 20 martie 2026, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Acesta va aduce împreună elevi, profesori și comunitatea locală pentru a celebra farmecul limbii […]

Citește mai mult

Curier Județean

BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL

Ioana Oprean

Publicat

în

BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL Municipiul Alba Iulia își pregătește retragerea din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local. Un proiect de hotărâre în acest sens se va afla în curând pe masa aleșilor locali […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei Primăria Roșia Montană a solicitat acord de mediu pentru proiectul care vizează modernizarea unui tronson de 1.110 metri din Drumul Comunal 136. Tronsonul de drum respectiv este cuprins între kilometri 3+150 – 4+260 metri. […]

Citește mai mult