FOTO| Circa 200 de elevi, la Festivalul de Tradiții și Obiceiuri Populare „La Porțile Apusenilor”, la Școala ”Avram Iancu” din Alba Iulia
Școala ”Avram Iancu” din Alba Iulia organizează, vineri, cea de-a opta ediție a Festivalului Naţional de Tradiţii şi Obiceiuri Populare „La Porţile Apusenilor”.
La această ediție au participat aproximativ 200 de elevi, din județele Alba, Dolj, Cluj, Harghita, Maramureș, Mureș, care au avut ocazia să îşi pună în valoare talentul, măiestria artistică şi creativitatea în cadrul celor patru secţiuni ale festivalului: secţiunea de reţete culinare tradiţionale ”Gustos şi sănătos în bucatele bunicii’’, secţiunea de interpretare vocală ”Dor de cântec’’, secţiunea ,,Tradiţii şi obiceiuri oglindite în arta plastică: desene în acuarelă/icoane pe sticlă şi secţiunea de afişe/postere ,,Promovăm tradiţia – ea ne defineşte!”
Participanţii au fost invitați, după festivitatea de deschidere, să viziteze şcoala, expoziția cu lucrările elevilor înscrişi la secţiunea de pictură în acuarelă, precum și expozițiile care cuprind obiecte tradiţionale realizate de elevi, dar şi de clasele de meșteșuguri din cadrul Centrului de Cultură ,,Augustin Bena” Alba Iulia.
De asemenea, elevii au avut ocazia să realizeze icoane pe sticlă, ouă încondeiate, ornamente de Paște, semne de carte în cadrul atelierelor special amenajate în curtea școlii.
Concursul din cadrul celor patru secţiuni ale festivalului se va desfăşura de la ora 13, iar festivitatea de premiere va începe la ora 1530. Premiile ce vor fi oferite câştigătorilor şi materialele promoţionale (mape, pliante, revista festivalului etc.) sunt asigurate de Consiliul Judeţean Alba și de Primăria Municipiului Alba Iulia.
Ajuns la a VIII-a ediție, acest festival a devenit o tradiţie a Şcolii „Avram Iancu” din Alba Iulia, reuşind să se impună în peisajul manifestărilor cultural-artistice de acest gen, atât prin calitatea activităţilor realizate, cât şi prin numărul mare de participanţi din mai multe zone etnofolclorice. (D.S.)
[nggallery id=1997]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
SCANDAL la Blandiana: Doi tineri de 19 și 22 de ani, REȚINUȚI de polițiști după ce bătut doi bărbați, la beție. Unul a spart cu o piatră și luneta unei mașini
SCANDAL la Blandiana: Doi tineri de 19 și 22 de ani, REȚINUȚI de polițiști după ce bătut doi bărbați, la beție. Unul a spart cu o piatră și luneta unei mașini Doi tineri de 19 și 22 de ani, unul din Alba Iulia și unul din Blandiana, au fost reținuți de polițiști după ce bătut […]
Februarie 2026 | Club de carte, maraton de anime-uri, board games și multe alte activități pentru tinerii din Alba. PROGRAMUL complet
Club de carte, maraton de anime-uri, board games și multe alte activități pentru tinerii din Alba. PROGRAMUL Luna februarie aduce un program bogat pentru tinerii din Alba care doresc să participe la diferite activități organizate de Fundația Județeană pentru Tineret Alba. Printre acestea se numără: maraton de anime-uri, club de carte, diferite ateliere, cafenea de […]
23 – 26 februarie 2026 | Program de pregătire pentru examenele naționale organizat de Centrul Județean de Excelență Alba. Elevii se pot înscrie în limita locurilor disponibile
Program de pregătire pentru examenele naționale organizat de Centrul Județean de Excelență Alba. Elevii se pot înscrie în limita locurilor disponibile Centrul Județean de Excelență Alba organizează, la finalul lunii februarie, sesiuni de pregătire dedicate elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, care se pregătesc pentru examenele naționale. Centrul Județean de Excelență Alba vine […]