Ştirea zilei

FOTO: Cetatea Alba Carolina își mărește continuu valoarea

Ioana Oprean

Publicat

în

*Monumente de aproape 50.000 de euro bucata au răsărit, în zona interioară, ca ciupercile după ploaie (de fonduri europene)

”Misterul” noului monument amplasat în Cetatea Alba Carolina, despre care scriam în urmă cu două săptămâni (AICI) a fost (cel puțin în parte) dezlegat. Semnificația operei de artă este legată de Biblioteca Bathyaneum unde, din 1792, a funcționat primul observator astronomic de pe teritoriul României. Așa cum au presupus cititorii noștri reprezintă sistemul solar iar în orificiul din stânga va fi amplasat un telescop.

Monumentul face parte din cele 5 opere de artă de mari dimensiuni proiectate să fie amplasate în diferite puncte ale Cetății și care se află deja pe locurile stabilite. Cu fiecare în parte a fost prevăzută cheltuirea unei sume de până la 213.000 de lei (aproximativ 47.000 de euro) însă valoarea exactă (care ar putea fi mult mai mică) nu poate fi precizată decât la finalul lucrărilor prevăzute în proiectul ”Reabilitarea centrului istoric Alba Iulia Fortificația de tip Vauban – căi de acces, iluminat exterior și mobilier urban. Zona interioară” – un contract în valoare de 7,8 milioane de euro (fără TVA), adjudecat în luna martie 2011 de Grup Corint – firma care, de altfel, a câștigat toate licitațiile privind reabilitarea Cetății din Alba Iulia.

Acum, dacă tot s-a clarificat ce reprezintă monumentul de lângă Catedrală iar celelalte trei – placa reprezentând un moment din istoria înaintașilor noștri daci și romani, statuia amplasată în colțul dintre Universitate și Unitatea Militară și clopotul pus în Piața Cetății,  au o semnificație explicită, rămâne o singură întrebare: ce reprezintă al 5-lea monument (foto dreapta), apărut în apropierea statuii lui Mihai Viteazul și ce legătură ar putea avea el cu istoria orașului nostru?

Precizăm că nici măcar sursele noastre din administrația locală n-au putut să ne răspundă la această întrebare, motiv pentru care vă invităm din nou la un exercițiu de imaginație.

[nggallery id=584]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Aqua Park-ul de peste 20 de milioane de euro de la Ocna Mureș: Și administrația din orașul salin a aprobat parteneriatul cu Consiliul Județean Alba pentru realizarea investiției

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Aqua Park-ul de peste 20 de milioane de euro de la Ocna Mureș: Și administrația din orașul salin a aprobat parteneriatul cu Consiliul Județean Alba pentru realizarea investiției Consiliul Local Ocna Mureș a aprobat, într-o ședință extraordinară organizată în 19 februarie 2026, încheierea acordului de parteneriat cu Consiliul Județean Alba pentru implementarea în comun a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

13.000 de bugetari vor fi concediaţi: Reforma administraţiei, adoptată de Guvern. Excepție fac medicii, profesorii, militarii și polițiștii

Ioana Oprean

Publicat

în

13.000 de bugetari vor fi concediaţi: Reforma administraţiei, adoptată de Guvern. Excepție fac medicii, profesorii, militarii și polițiștii 13.000 de bugetari vor fi concediați după adoptarea reformei administrației de către Guvern, după opt luni de blocaj şi negocieri tensionate între partidele de la putere. Concret, în toate instituţiile Statului, de la primării şi prefecturi, până […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Un ofițer BCCO Alba Iulia a învins definitiv ANI în instanță pentru o „avere nejustificată” de peste 100.000 de lei: El cere acum daune morale Agenției Naționale de Integritate

Ioana Oprean

Publicat

în

Un ofițer BCCO Alba Iulia a învins definitiv ANI în instanță pentru o „avere nejustificată” de peste 100.000 de lei: El cere acum daune morale Agenției Naționale de Integritate Un ofițer de la BCCO Alba Iulia a câștigat definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI) pe motiv de „avere nejustificată” și cere acum daune […]

Citește mai mult