Rămâi conectat

Politică Administrație

FOTO: Centrul de zi pentru vârstnici din Alba Iulia a marcat 10 ani de la inaugurare

Ziarul Unirea

Publicat

în

centrul de zi001Centrul de zi pentru vârstnici din Alba Iulia a sărbătorit, marți, 10 ani de la inaugurare. La eveniment au fost prezenți beneficiarii serviciilor acordate de instituție și oficiali din conducerea municipiului și județului.

Centrul de zi pentru vârstnici a fost înfiinţat la data de 1 februarie 2004, printr-o finanţare PHARE, în baza parteneriatului dintre Consiliul Local Alba Iulia, Fundaţia PAEM Alba, Organizaţia Caritas Alba Iulia şi Asociaţia Filantropia Alba Iulia, a fost acreditat la data de 30 ianuarie 2006, şi şi-a prelungit acreditarea la data de 26 ianuarie 2012.  Valoarea finanţării a fost de 204.951 de euro, din care 181.611 euro au fost solicitaţi şi primiţi de la Uniunea Europeană iar diferenţa a reprezentat contribuţia de la bugetul local al municipiului Alba Iulia.

Obiectul de activitate al Centrului este reinserţia socială a persoanelor vârstnice din Alba Iulia şi prevenirea marginalizării sociale a acestora. Până în prezent, Centrul are 1.213 beneficiari, persoane de peste 60 de ani cu domiciliul în municipiu.

Aflat în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială Alba Iulia de la data de 1 iunie 2005, Centrul de zi pentru vârstnici oferă servicii sociale prin intermediul specialiştilor: asistent social, psiholog, jurist, asistent medical şi inspector de specialitate, îndeplinind în principal următoarele atribuţii: identificarea nevoilor în materie de reinserţie şi prevenţie pe plan social; evaluarea nevoilor sociale ale beneficiarilor direcţi ai Centrului şi ale anturajului acestora; informarea clientului asupra alternativelor de asistenţă socială corespunzătoare nevoilor sale; asistarea activităţilor specifice de includere socială, terapie ocupaţională şi de recreere; oferirea de servicii de specialitate (consiliere juridică, socială, psihologică); acordarea consultaţiilor medicale pentru persoanele vârstnice şi în baza consultaţiei, diagnosticarea  fiecărui caz; evaluarea activităţilor Centrului; mediatizarea activităţilor.

În cei 10 ani de activitate a Centrului s-a urmărit diversificarea şi îmbunătăţirea serviciilor, fapt realizat şi confirmat de evoluţia numărului beneficiarilor în fiecare an. Astfel dacă în anul 2004 au fost asistaţi 383 de vârstnici, numărul acestora a crescut în 2014 la 1.213 beneficiari. Centrul de zi pentru vârstnici oferă servicii sociale de consiliere (socială, psihologică, juridică, medicală, emoţională), servicii de terapie ocupaţională, servicii de reintegrare socială, servicii de recreere şi petrecerea timpului liber şi servicii de îngrijire medicală. Serviciile sociale sunt furnizate prin următoarele tipuri de activităţi planificate lunar şi afişate la sediul centrului: repetiţii Ansamblu folcloric; repetiţii Datini din Judeţul Alba; Clubul femeilor – activitate de terapie ocupaţională; Curs de limba engleză; Gimnastică pentru sănătate; Cursuri de operare PC;  Întâlniri cu cititorii de carte religioasă; Consiliul seniorilor; Serate dansante; Sărbătorirea lunară a vârstnicilor născuţi în luna respectivă; Editarea revistei ”Speranţa”; Organizarea Zilei femeii, a Crăciunului, a Paştelui şi a Zilei internaţionale a persoanelor vârstnice; Audiţii muzicale; Vizionări de filme; Excursii în ţară şi străinătate; Schimb de experienţă cu alte instituţii care furnizează servicii pentru persoanele vârstnice; Concurs de cultura generală, Concurs de jocuri de societate; Cerc literar.

Centrul de zi pentru vârstnici, i-a obişnuit pe cei peste 1200 de vârstnici care i-au trecut pragul măcar o dată în cei zece ani de activitate, cu activităţi multiple şi diversificate. Amintim aici  activităţile de club, seratele dansante, sărbătorirea zilelor de naştere a vârstnicilor aflaţi în evidenţa Centrului, cursurile de limba engleză, gimnastică pentru sănătate, cursuri de operare PC, clubul femeilor, concursurile de cultură generală, audiţii şi vizionări de filme, cercurile literare, activitatea Consiliului seniorilor, întâlnirile cu cititorii de carte religioasă, expoziţii şi comemorări din cadrul Bibliotecii.

Un loc aparte în preocupările noastre îl ocupă încurajarea membrilor Ansamblului „60+”, prezenţi săptămânal la repetiţii şi la toate manifestările la care sunt solicitaţi, de a activa cu dăruire, ca şi până acum, în cadrul Centrului.

Până în prezent s-au editat 16 numere ale revistei „Speranţa”  cu articole destinate vârstei a III-a, cei din colectivul de redacţie fiind vârstnici dar şi specialişti care lucrează în asistenţa gerontologică.

Cele mai apreciate şi dorite activităţi care se organizează prin Centrul de zi pentru vârstnici sunt excursiile. De la înfiinţare şi până acum o parte din beneficiarii noştri au vizitat mănăstirile Râmeţ, Recea, Brâncoveanu, Prislop, Dumbrava, Lupşa, etc.  mănăstirile din Moldova, au vizitat în cadrul unor schimburi de experienţă Centre de zi şi Cămine pentru persoane vârstnice din Cluj Napoca, Hunedoara, Arad, Târgu Mureş, au colindat prin Sighişoara, Praid, Sovata, Curtea de Argeş, Păltiniş, Şugag, Horea, Roşia Montană, Ponor, Presaca Ampoiului, Ampoiţa, Almaş, Spring, Ţălna, Recea, Sighet, Oaşa, Râmeţ, Satu Mare, Baia Mare, Haţeg, Reşiţa, Turda, Brad, Ţebea, Timişoara, Sfântu Gheorghe, Braşov  etc. În verile toride precedente ne-am putut răcori în apele de la Geoagiu Băi, Ocna Sibiului, Draşov  şi ne-am scăldat şi în Marea Neagră în staţiunea Costineşti.

În anul 2008, 45 de vârstnici au avut ocazia de a petrece o vacanţă de vis în Grecia, în staţiunea Paralia Katerini, iar în anul 2009, 28 dintre beneficiarii Centrului au avut un sejur în peninsula Halkidiki, unde au trăit clipe de neuitat,  în anul 2010, 38 de vârstnici au petrecut 8 zile în staţiunea Paralia Katerini, în 2011, 40 de vârstnici au participat din nou la excursia organizată în Paralia Katerini iar în anul 2012 am repetat această excursie tor în staţiunea Paralia Katerini cu 38 de vârstnici. În anii 2013 şi 2014 câte 40 de beneficiari CZV au participat la excursiile organizate în staţiunea Leptokaria din Grecia.

Activitatea medicală din cadrul Centrului se rezumă la acordarea primului ajutor, măsurarea tensiunii arteriale, a glicemiei, îngrijiri primare constând în tratamente injectabile şi pansamente”, au detaliat reprezentanții centrului.

[nggallery id=2579]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România Victor Negrescu, negociator-șef al Parlamentului European, anunță faptul că în noul buget al UE a reușit să crească sumele alocate cu 200 de miliarde de euro, din care 10 miliarde alocări suplimentate pentru România. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea