Curier Județean

FOTO | Centrul de zi pentru copii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Roșia de Secaș, două decenii de la înființare: Recital de colinde, Te Deum și daruri de la Moș Nicolae pentru cei mici

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul de zi pentru copii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Roșia de Secaș, două decenii de la înființare: Recital de colinde, Te Deum și daruri de la Moș Nicolae pentru cei mici

Vineri, 5 decembrie 2025, Centrul de zi pentru copii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Roșia de Secaș a sărbătorit 20 de ani de la înființare, marcând două decenii de misiune filantropică și de grijă creștină dedicată celor mai mici membrii ai comunității.

Evenimentul aniversar a început cu o serbare plină de emoție și bucurie, pregătită de elevii Școlii din localitate. Într-o atmosferă caldă, specifică perioadei colindelor, copiii au oferit un recital de colinde și poezii, vestind apropierea marelui praznic al Nașterii Domnului.

La finalul momentului artistic, micuții participanți au primit daruri cu prilejul zilei Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul centrului și model de milostenie și bunătate.

Programul a continuat cu o slujbă de Te Deum, oficiată ca rugăciune de mulțumire pentru întreaga activitate social-filantropică desfășurată de-a lungul celor 20 de ani. În cadrul slujbei, au fost înălțate rugăciuni pentru copiii îngrijiți în centru, pentru familiile acestora și pentru toți cei care, prin dăruirea și efortul lor, au sprijinit misiunea creștină a acestei așezări.

Evenimentul a fost, totodată, un prilej de recunoștință față de binefăcători, colaboratori și personalul centrului, care au contribuit la crearea unui spațiu de lumină, în care copiii au găsit sprijin, siguranță și încurajare.

Părintele Cătălin Vlădoni, preot paroh în Roșia de Secaș și coordonator al centrului, a subliniat importanța oamenilor care au slujit aici și le-a mulțumit pentru dedicarea lor: „Astăzi, când privim cu emoție spre acești douăzeci de ani, înțelegem că lucrarea noastră nu a fost altceva decât un dar de la Dumnezeu, purtat prin mâinile oamenilor buni.

Mulțumim tuturor celor care au lucrat cu răbdare, dragoste și profesionalism pentru binele copiilor. Fiecare dintre ei a semănat bucurie în sufletele celor mici și a lăsat o urmă frumoasă în povestea acestei așezări. Ne rugăm ca Sfântul Ierarh Nicolae să ne ocrotească în continuare și să ne întărească în această misiune.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Legiunea a XIII-a Gemina Minor, primul antrenament din 2026: Micuții tirones au rememorat principalele comenzi în latină și au exersat marșul în formație

Ioana Oprean

Publicat

în

Legiunea a XIII-a Gemina Minor, primul antrenament din 2026: Micuții tirones au rememorat principalele comenzi în latină și au exersat marșul în formație Legiunea a XIII-a Gemina Minor a efectuat, duminică, 8 martie 2026, primul antrenament din 2026, la Muzeul Principia din Alba Iulia. Sub conducerea centurionului Caius Cassius Proculeianus, micuții tirones au rememorat principalele […]

Citește mai mult

Curier Județean

4 milioane de euro pentru servicii de monitorizare și mentenanță a turbinelor Centralei eoliene Curcubăta din Munții Apuseni

Ioana Oprean

Publicat

în

4 milioane de euro pentru servicii de monitorizare și mentenanță a turbinelor Centralei eoliene Curcubăta din Munții Apuseni Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) SA a lansat, în 5 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică pentru timp de 5 ani a serviciilor de monitorizare […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Serbare de 8 Martie 2026 de vis la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia: Muzică, flori și oaspeți de seamă

Ioana Oprean

Publicat

în

Serbare de 8 Martie 2026 de vis la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia: Muzică, flori și oaspeți de seamă Povestea primăverii scrisă pe chipuri argintii. Muzică, flori și oaspeți de seamă: Așa s-a sărbătorit 8 Martie 2026 la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia. „Atmosferă de sărbătoare, zâmbete și multe flori, astăzi […]

Citește mai mult