Rămâi conectat

Sport

FOTO: Campioana CSM Volei Alba Blaj, reunire în efectiv redus pentru stagiunea 2023/2024

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana României Volei Alba Blaj a început în efectiv redus, în Sala „Timotei Cipariu” pregătirea stagiunii 2023/2024, 5 jucătoare fiind prezente la primul antrenament. Alte 5 voleibaliste sunt angrenate cu naționalele respective în vederea turneului final al Campionatului European, ce va debuta săptămâna viitoare, meciul de deschidere fiind Italia – România, în 15 august, în aer liber, în Colosseumul din Verona.

Și antrenorul Stevan Ljubičić, împreună cu statisticianul Ognjen Marković, va fi implicat în Campionatul European, cu reprezentativa Bosniei-Herțegovina, adversara „tricolorelor” în grupă.

La antrenamentul condus de antrenorul principal Stevan Ljubičić au răspuns „prezent” Andra Cojocaru, Nneka Onyejekwe, Katarina Jović, Isidora Kockarević și Anneclaire Ter Brugge. Brazilianca Drussyla Costa va ajunge mâine la noua sa echipă iar rusoaica Bogumila Byarda va veni în România după rezolvarea vizei pentru țara noastră.

În prima parte a pregătirilor, echipa din „Mica Romă” nu va conta pe Iarina Axinte (prezentă la reunire), Raisa Ioan, Paula Partnoi (România), Lea Deak (Croația) și Britt Rampelberg (Belgia). De săptămâna viitoare antrenamentele se vor muta în Sala Polivalentă, după ce reprezentativa României va pleca în Italia, asta în condițile în care jocurile de verificare de la Blaj, cu reprezentativa Sloveniei, din 9 și 10 august, au fost anulate

Trei dintre jucătoarele sezonului trecut, Iarina Axinte, Raisa Ioan și Andra Cojocaru vor continua și în următorul campionat sub comanda lui Stevan Ljubičić, antrenor care va bifa al 3-lea an la rând la gruparea blăjeană (o singură modificare în staff-ul tehnic, secundul Arsenije Protić). Până la startul sezonului e posibil să mai fie efectuate alte două transferuri.

Marea noutate este faptul că la toamnă jocurile de acasă se vor disputa în Sala Polivalentă din Blaj, care va fi inaugurată sâmbătă, 30 septembrie, când este prevăzută Supercupa României, la masculin și feminin.

Iată cele 12 jucătoare ale Volei Alba Blaj, 5 dintre voleibaliste fiind autohtone: *coordonator: Iarina Axinte (18 ani), Lea Deak (23 ani, Croația); *libero: Andra Cojocaru (21 ani), Britt Rampelberg (23 ani, Belgia); *centru: Raisa Ioan (25 ani), Nneka Onyejekwe (33 ani); *secund: Paula Partnoi (19 ani), Katarina Jović (23 ani, Serbia), Drussyla Costa (27 ani, Brazilia), Isidora Kockarević (21 ani, Serbia); *universal: Bogumila Byarda (25 ani, Rusia) și Anneclaire Ter Brugge (21 ani, Olanda).

Staff-ul tehnic:  Stevan Ljubičić (antrenor principal), Arsenije Protić (antrenor secund), Tudor Glogovețan (antrenor secund), Dobrica Šopalović (preparator fizic), Petru Ban (fizioterapeut) și Ognjen Marković (statistician).

foto: CSM Volei Alba Blaj


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Judoka Laura Bogdan (CS Unirea Alba Iulia), pe locul 2 la Campionatul Național Ne Waza U 21

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Judoka Laura Bogdan (CS Unirea Alba Iulia), pe locul 2 la Campionatul Național Ne Waza U 21 Laura Bogdan, judoka legitimată la CS Unirea Alba Iulia și CSM Cluj, a obținut locul 2 la Campionatul Național Ne Waza U 21. Competiția a reunit cei mai buni sportivi din țară și s-a desfășurat recent la Târgu […]

Citește mai mult

Sport

Viitorul Arad – Metalurgistul Cugir 2-1 (1-1), în Seria 7 din Liga 3 | „Roș-albaștrii”, a doua înfrângere consecutivă în deplasare

Dan HENEGAR

Publicat

în

Viitorul Arad – Metalurgistul Cugir 2-1 (1-1), în Seria 7 din Liga 3 | „Roș-albaștrii”, a doua înfrângere consecutivă în deplasare, se strâne lupta la play-off Metalurgistul Cugir pierde a doua deplasare consecutivă, la limită, 1-2 (1-1) cu Viitorul Arad, un meci în care „roș-albaștrii” au punctat primii pe tabelă. O confruntare importantă pentru accederea […]

Citește mai mult

Sport

Timișul Șag – CIL Blaj 1-1 (0-1), în Seria 7 din Liga 3 | Echipa din „Mica Romă”, egalată în minutul 89!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Timișul Șag – CIL Blaj 1-1 (0-1), în Seria 7 din Liga 3 | Echipa din „Mica Romă”, egalată în minutul 89, în penultima rundă a turului. Echipa din „Mica Romă” a realizat o remiză în deplasare cu vecina din ierarhie Timișul Șag, după ce a condus până în minutul 89. Formația condusă de Daniel […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea