Curier Județean

FOTO | Calea Crucii cu procesiune, în rugăciune și comuniune, pe străzile Blajului, în Marțea Mare 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Calea Crucii cu procesiune, în rugăciune și comuniune, pe străzile Blajului, în Marțea Mare 2026

În rugăciune și comuniune, credincioșii greco-catolici s-au adunat pentru a parcurge împreună Calea Crucii cu procesiune pe străzile Blajului, retrăind drumul suferinței Mântuitorului în aceste zile sfinte ale Săptămânii Mari.

Cu binecuvântarea Preafericirii Sale Claudiu, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, procesiunea a fost condusă de Preasfinția Sa Cristian, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.

„Procesiunea a început la Capela Arhiereilor – Parohia Blaj II și s-a încheiat la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” – Parohia Blaj I, străbătând străzile municipiului Blaj într-o mărturie vie de credință.

Purtând crucea și rostind împreună rugăciunile celor XV stațiuni, participanții și-au îndreptat inimile spre taina Învierii, contemplând Patimile Domnului și pregătindu-se sufletește pentru lumina biruinței asupra morții”, au transmis reprezentanții Arhieprahiei Greco-Catolice de Blaj și Făgăraș.

foto: Nicu Goga, Vlad Mezei


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Proiect pentru integrarea inteligenței artificiale în microelectronica auto lansat la Alba Iulia: „Va contribui la formarea unei noi generații de specialiști”

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiect pentru integrarea inteligenței artificiale în microelectronica auto lansat la Alba Iulia Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a lansat oficial, miercuri, 1 aprilie 2026, subproiectul AI-MEMS, realizat în colaborare cu AUMOVIO Technologies SRL și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (Pilonul III). Proiectul urmărește integrarea Inteligenței Artificiale (AI) și a învățării […]

Citește mai mult

Curier Județean

PENSII 2026 | Au fost efectuate transferurile de bani pentru pensionarii și beneficiarii de indemnizații din județul Alba. Când vor ajunge banii în conturi

Bogdan Ilea

Publicat

în

Au fost efectuate transferurile de bani pentru pensionarii și beneficiarii de indemnizații din județul Alba. Când vor ajunge banii în conturi Casa Județeană de Pensii Alba a anunțat că, în data de 7 aprilie 2026, au fost efectuate transferurile drepturilor bănești pentru pensionarii și beneficiarii de indemnizații prevăzute de legi speciale din județul Alba. Potrivit […]

Citește mai mult

Curier Județean

In Memoriam: Arhitect Fleschin Stelian Gheorghe

Ioana Oprean

Publicat

în

In Memoriam: Arhitect Fleschin Stelian Gheorghe Comunitatea profesională și toți cei care l-au cunoscut deplâng trecerea în neființă a domnului arhitect FLESCHIN Stelian Gheorghe, un om a cărui întreagă viață a fost dedicată armoniei formelor și rigoarei construcțiilor, lăsând în urmă o moștenire arhitecturală și administrativă de neprețuit. Format la prestigioasa școală a Institutului de […]

Citește mai mult