Actualitate

FOTO: Bucuriile lunii decembrie, la grădiniţa „Voinicel” din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Încă din zilele apropiatei sosiri a lui Moş Nicolae, educatoarele Lucia Durduc, Berta Caluser, Delia Durduc şi Crina Radac de la Grădiniţa „Voinicel” din Cugir au dat startul pregătirilor sărbătorilor de iarnă, organizând o serie de manifestări prin care preşcolarii să-şi poată transpune sentimente şi trăiri legate de evenimente specifice acestei perioade atât de îndrăgite de ei.

  Şi pentru a arăta că sărbătorile au fost şi au rămas o sursă inepuizabilă de inspiraţie, pentru realizarea unor activităţi practice, în special de natură artistico-plastică, educatoarele au organizat împreună cu copiii expoziţia concurs „Bucuriile iernii”, iniţiativă la care participă preşcolari din toate unităţile de învăţământ din zona Cugir.

Activitatea care face parte din proiectul educaţional „Bucurii pentru copii” ce se derulează pe parcursul întregului an şcolar şi are drept scop descoperirea şi atragerea în competiţie a unui număr cât mai mare de preşcolari cu înclinaţie spre creaţia artistico-plastică dar şi pentru dezvoltarea relaţiilor de parteneriat între unităţile şcolare din zonă.

În acest demers, grădiniţa va fi însoţită de librăria „Elco Bussines”care oferă premii câştigătorilor celor trei concursuri pe care le conţine proiectul.  „Organizarea acestui concurs ne-a oferit prilejul de a antrena copiii în activităţi care le-au stimulat imaginaţia şi creativitatea şi i-au făcut să trăiască sentimente de bucurie şi candoare în sufletele lor. Ei s-au întrecut în a desena, a picta, în a confecţiona colaje cu diverse materiale şi felicitări.  Acum, ne pregătim pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului. Este o sărbătoare a bucuriei, a înţelegerii a cadourilor, iar copiii îl aşteaptă cu nerăbdare pe Moş Crăciun. Pentru a-l întâmpina cum se cuvine, noi educatoarele împreună cu ei pregătim colinde, serbări şi bradul impodobit”, ne-a mărturisit coordonatoarea Grădiniţei „Voinicel”, educatoarea Lucia Durduc. (C. P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscului unei noi prăbușiri financiare globale, susținând că nivelul uriaș al datoriei publice a Statelor Unite și costurile tot mai mari ale dobânzilor arată o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea

Ioana Oprean

Publicat

în

Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea Un exemplar deosebit de ciuvică a fost surprins recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, în cadrul unor acțiuni de monitorizare a speciei. Chiar dacă este cea mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult