FOTO: Balul Bobocilor – Liceul cu Program Sportiv Sebeş, ediţia 2012
*Paula Greuruş şi Sergiu Hereciuc – Miss şi Mister Boboc 2012 ai Liceului cu Program Sportiv Sebeş
Elevii Liceului cu Program Sportiv din municipiul Sebeş au organizat, joi, 29 noiembrie, Balul Bobocilor, destinat atât elevilor de clasa a IX-a cât şi elevilor de clasa a-V-a . Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul Cultural „Lucian Blaga”, începând cu ora 17.00.
Pe parcursul a mai bine de 3 ore participanţii au avut parte de un spectacol atractiv, cu un variat program artistic şi de divertisment, pus în scenă de către tinerii elevi ai liceului. De-a lungul celor 5 probe pregătite de organizatori, de prezentare, cultură generală, dans, aptitudini şi proba surpriză, atât bobocii cât şi boboceii au dat dovadă de creativitate şi multă inspiraţie.
Proba care a făcut senzaţie şi a stârnit hohote de râs în rândul celor prezenţi a fost proba surpriză, în care elevii de clasa a IX-a au avut de căutat un inel cu gura, într-un bol cu făină sau să adune 50 de monede din sală, într-un minut. La această probă boboceii au scăpat uşor, aceştia au avut de imitat un animal.
Balul a fost presărat cu momente artistice de pantomimă, scenete, dansuri de societate şi o frumoasă paradă a modei.
La finalul probelor, juriul a acordat următoarele premii:
Clasa a IX-a
Miss Boboc 2012 – Paula Greuruş
Mister Boboc 2012 – Sergiu Hereciuc
Miss Popularitate – Beatrice Faur
Mister Popularitate – Bogdan Vonica
Miss Adolescenţă – Narcisa Anamariei
Mister Adolescenţă – Alexandru Stoica
Clasa a V-a
Miss Bobocel 2012 – Roxana Cioranu (foto)
Mister Bobocel 2012 – Raul Moisiu
Miss Popularitate – Ana Maria Turean
Mister Popularitate – Gheorhiţă Cazan
Miss Adolescenţă – Diana Plitan
Mister Adolescenţă – Alexandru Dascăl
Premiu special: Denisa Boţan şi Petre Căian
Pe lângă premiile oferite de organizatori, câştigătorii titlurilor de Miss şi Mister Boboc au primit şi un premiu special din partea Ziarului Unirea, constând în bani.
Printre cei prezenţi în sală s-a aflat primarul municipiului Sebeş – Alexandru Dăncilă şi viceprimarul Adrian Bogdan.
Mai multe fotografii pot fi văzute pe pagina de Facebook a Ziarului Unirea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]
FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”
Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]