Curier Județean

FOTO: Astăzi a avut loc Festivalul „Datină Străbună pe Secaşe”, la Doştat în județul Alba

Dragoş Suciu

Publicat

în

Datina Strabuna la Dostat06Astăzi la Doştat s-a desfăşurat cea de-a XXII-a ediţie a festivalului de folclor „Datină Străbună pe Secaşe”. Manifestarea a debutat la ora 11.00, cu Fanfara Judeţului Alba şi parada portului popular, în cadrul căreia ansamblurile invitate și-au prezentat portul tradiţional, ilustrând asemănările şi diferenţele dintre cele 11 localităţile participante (Câlnic, Cergău, Daia Română, Doştat, Loamneş, Miercurea Sibiului, Mihalţ, Ohaba, Păuca, Roşia de Secaş, Şpring).

Petrecerea Divorțaților

„A XXII-a ediție a festivalului „Datină Străbună pe Secaşe” a avut succes. Lumea a venit entuziasmată, este un festival de folclor care unește prin cultură tradițională județele Alba și Sibiu și are ca scop conservarea și transmiterea obiceiurilor din Țara Secașelor. Este un parteneriat între 3 primării din Sibiu și 6 din județul Alba și se organizează la începutul anului.  Oamenii de la țară țin foarte mult la folclor. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură Augustin Bena Alba şi Primăria şi Consiliul Local Doştat”, a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman, prezent la eveniment.

În cadrul evenimentului au susținut recitaluri pe lângă ansamblurile celor 11 localităţi, Ansamblul folcloric al judeţului Alba condus de profesorul Alexandru Pal şi soliştii Roxana Reche, Maria Filimon, Dorina Nariţa, Floricica Moga, Cătălin Haşa şi Nicolae Tuhuţ.

Manifestarea culturală – “Festivalul Datină străbună pe Secaşe”  a fost iniţiată de prof. Ioan Popa de la Roşia de Secaş şi a reuşit să adune an de an numeroşi participanţi atât în calitate de actanţi cât şi ca simpli participanţi.

Evenimentul se desfăşoară alternativ în cele două judeţe, iar comuna Doştat este pentru prima dată gazda evenimentului.

[nggallery id=1072]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Poliția Alba, mesaj pentru copii înainte de Halloween: ,,Evitați farsele periculoase și comportamentele care pot provoca teamă sau accidente”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Poliția Alba, mesaj pentru copii înainte de Halloween: ,,Evitați farsele periculoase și comportamentele care pot provoca teamă sau accidente” Poliția Alba a transmis un mesaj, printr-o postare pe Facebook, pentru copii înaintea Halloween-ului 2026. Instituția transmite că, pentru ca distracția de Halloween să se desfășoare în siguranță, copiii trebuie să fie atenți la costumele și […]

Citește mai mult

Curier Județean

ITM Alba: Amenzi de 30.000 de lei și 36 de avertismente după controalele din perioada 19-23 octombrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă

Ioana Oprean

Publicat

în

ITM Alba: Amenzi de 30.000 de lei și 36 de avertismente după controalele din perioada 19-23 octombrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă Inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 30.000 de lei și au dat 36 de avertismente în urma controalelor din perioada 19-23 octombrie 2026. Prin Programul cadru de […]

Citește mai mult

Curier Județean

28 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 27 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult