FOTO| APEL UMANITAR: Fratele portarului Mihai Mincă are nevoie de ajutor financiar, pentru două intervenții chirurgicale. Estimările preliminare indică o sumă de peste 40.000 de euro
FOTO| APEL UMANITAR: Fratele portarului Mihai Mincă are nevoie de ajutor financiar, pentru două intervenții chirurgicale. Estimările preliminare indică o sumă de peste 40.000 de euro
Albaiulianul Ioan-Alexandru Mincă, în vârstă de 35 de ani, fratele portarului Mihai Mincă, trece prin momente dificile. Se luptă cu probleme de sănătate apăsătoare care-l pun la grele încercări financiare și are mare nevoie de ajutorul vostru.
Șansa sa la viață este efectuarea a două intervenții chirurgicale, posibile doar în străinătate, iar estimările preliminare indică o sumă de peste 40.000 de euro.
Doar o evaluare efectuată la Viena, la clinica Privatklink Confraternität, costă suma de 11.824 de euro, Alexandru fiind așteptat să se deplaseze pentru consult în perioada 9-12 iulie. Este nevoie de două intervenții chirurgicale la spitalul din capitala Austriei pentru rezolvarea problemelor pulmonare și la inimă. Tânărul a fost operat acum 3 decenii, la vârsta de 5 ani, pentru probleme cardiace, însă acum este nevoie de alte intervenții chirurgicale, întrucât starea sa s-a agravat în ultima lună, când a și fost internat.
Diagnosticul la externarea din Spitalul Județean de urgență Alba Iulia, în 23 iunie, a fost insuficiență pulmonară severă. Tot în 22 iunie, concluzia un alt consult, la Institutul Inimii de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “Nicolae Stăncioiu” Cluj-Napoca, arată că “se indică consult de cardiologie intervențională pentru implantare de proteză percutană (în străinătate). Dacă această procedură nu e fezabilă, se indică trecerea pe lista de transplant”.
Donațiile se pot face în conturile:
Contul RON
IBAN: RO97BTRL00101201L61194XX
Titular cont: Suciu Roxana Iuliana
Banca: Banca Transilvania
Contul EURO
IBAN: RO55BTRLEURCRT00L6119401
Titular cont: Suciu Roxana Iuliana
Banca: Banca Transilvania
Contul USD
RO95BTRLUSDCRT00L6119401
Titular cont: Suciu Roxana Iuliana
Banca: Banca Transilvania
Persoană de contact: Roxana Iuliana Suciu (telefon 0740/ 361942), transferul se poate face și prin BT Pay)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Turismul în Alba, la pământ: Numărul de turiști și de înnoptări a scăzut în decembrie 2025. Județul, pe ultimul loc la gradul de ocupare din Regiunea Centru
Turismul în Alba, la pământ: Numărul de turiști și de înnoptări a scăzut în decembrie 2025. Județul, pe ultimul loc la gradul de ocupare din Regiunea Centru Turismul din județul Alba a înregistrat o nouă scădere în luna decembrie 2025, potrivit datelor Direcției Regionale de Statistică Alba. Numărul turiștilor cazați în structurile de primire turistică, […]
FOTO | Noul corp al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, realizat în proporție de 62%: Investiția, depusă spre finanțare prin Programul Operațional Sănătate. Lucrările, finalizate în acest an
Noul corp al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, realizat în proporție de 62%: Investiția, depusă spre finanțare prin Programul Operațional Sănătate. Lucrările, finalizate în acest an Investiția privind construirea noului corp de clădire al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a fost depusă spre finanțare în cadrul Programului Operațional Sănătate 2021–2027. Documentația a fost […]
SCANDAL violent într-un imobil din Aiud: Un bărbat a fost arestat după ce și-ar fi atacat victima cu pumnii, picioarele și un cuțit. Ce s-a întâmplat
SCANDAL violent într-un imobil din Aiud: Un bărbat a fost arestat după ce și-ar fi atacat victima cu pumnii, picioarele și un cuțit. Ce s-a întâmplat Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat violent un alt bărbat într-un imobil din municipiul […]
