FOTO| AMENZI de 4500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție și 7 persoane depistate, pe timp de noapte, fără să prezinte o justificare
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Au continuat și controalele pe timp de noapte.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 209 de polițiști, polițiști locali, jandarmi, lucrători ISU, ITM, DSVSA precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.
Au fost verificate 149 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 176 de mijloace de transport, din care 98 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.803 persoane.
Echipele de control au depistat și sancționat 168 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, au aplicat 3 sancțiuni pentru nerespectarea distanțării fizice, 7 pentru nerespectarea interdicțiilor privind circulația între orele 23.00 – 05.00 și 3 pentru nerespectarea măsurii carantinării . Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 4.500 de lei.
Au fost organizate 11 acțiuni punctuale, pentru verificarea modului în care sunt respectate regulile de prevenire a răspândirii noului coronavirus și s-a acționat inclusiv în intervalul orar 23.00 – 05.00.
De exemplu, la Alba Iulia au fost verificate 69 de societăți comerciale, au fost legitimate 358 de persoane și au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale confirm Legii 55/2020.
La Blaj au fost legitimate 236 de persoane și au fost aplicate 23 de sancțiuni conform Legii 55/2020.
Reamintim faptul că circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, este interzisă, cu următoarele excepții:
• deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
• deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
• deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
• deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Acțiunile de verificare a modului de respectare a regulilor privind prevenirea răspândirii noului coronovirus vor continua.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Butea feciorilor din Cunța 2025. Obicei de sute de ani, în care se colindă, iar mătăhălile se costumează pentru a alunga spiritele rele: „Așa este din moși-strămoși”
Butea feciorilor din Cunța 2025. Obicei de sute de ani, în care se colindă, iar mătăhălile se costumează pentru a alunga spiritele rele: „Așa este din moși-strămoși” Butea feciorilor din Cunța este un obicei de sute de ani care se practică în zonă. Feciorii din sat colindă sătenii, biserica și fetele, pe care le și […]
În 27 decembrie 1784: Horea și Cloșca, doi dintre conducătorii răscoalei țărănești din Transilvania, trădați de un pădurar, au fost prinși și duși în temnița din Alba Iulia
În 27 decembrie 1784: Horea și Cloșca, doi dintre conducătorii răscoalei țărănești din Transilvania, trădați de un pădurar, au fost prinși și duși în temnița din Alba Iulia La data de 27 decembrie 1784, în pădurea Scoruşetului din Munții Gilău, au fost prinși prin trădarea pădurarului Anton Melzer din Abrud, Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei […]
Primăria Cugir, obligată să despăgubească proprietarul unui autoturism avariat de căderea „din senin” a unui arbore. Cetățeanul a cheltuit peste 15.000 de lei pentru reparația mașinii
Primăria Cugir, obligată să despăgubească proprietarul unui autoturism avariat de căderea „din senin” a unui arbore. Cetățeanul a cheltuit peste 15.000 de lei pentru reparația mașinii Proprietarul unui autoturism din Cugir, implicat într-un incident soldat cu avarii importante la mașină a obținut acoperirea daunelor de către primăria orașului. Daniel Dumitru B. a dat în judecată […]