FOTO Ambient – 20 de ani de existenţă: Sute de albaiulieni, alături de “familia Ambient”, la spectacolul aniversar de la Casa de Cultură a Sindicatelor
Două decenii de existenţă – atât împlineşte în acest an Compania Ambient. Cu această ocazie, directorul general al companiei, sibianul Ioan Ciolan a fost prezent vineri seara la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, unde a participat, alături de invitaţi, la spectacolul de teatru “Take, Ianke și Cadâr”, susținut de actorii Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu. Cu acest prilej el a ţinut să le mulţumească tuturor partenerilor pentru încrederea acordată în tot acest timp. Spectacolul a făcut parte din caravana de evenimente aniversare – “Ambient – 20 de ani împreună”, ce se desfăşoară în 12 oraşe din ţară, unde compania deţine centre comerciale.
Vineri seara, Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia a fost gazda unui eveniment special. Cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţare, compania Ambient i-a invitat pe partenerii şi clienţii săi albaiulieni la un spectacol de teatru, pus în scenă de actorii Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu – “Take, Ianke și Cadâr”. La eveniment au luat parte oficialităţi locale şi judeţene, şefi de instituţii, administratori ai unor firme partenere dar şi întreaga echipă Ambient din Alba Iulia, împreună cu familiile lor.
Atât oaspeţii cât şi membrii echipei Ambient au fost întâmpinaţi la intrarea în Casa de Cultură a Sindicatelor cu un pahar de şampanie.
În deschidere, cei prezenţi în sală au vizionat un filmuleţ, un scurt istoric al companiei Ambient, după care au fost invitaţi să urce pe scenă directorul companiei Ambient, Ioan Ciolan, managerul profesional – Dan Fechete, Ioan Ovidiu Şeulean – manager retail al Centrului Comercial Alba Iulia şi primarul municipiului Alba Iulia – Mircea Hava.
Primarul Mircea Hava a vorbit în termeni pozitivi despre echipa Ambient, spunând că aceasta, prin serviciile şi calitatea produselor oferite populaţiei, a câştigat încrederea administraţiei municipale albaiuliene. I-a felicitat pentru întreaga activitate şi le-a urat succes în continuare. „Să ştiţi că norocul nostru, al administraţiei, pentru că de foarte multe ori este vorba de noroc, este atunci când găsim oameni cu care putem colabora şi oameni care doresc cu adevărat să facă ceva. Aceştia aţi fost, sunteţi şi rămâneţi dumneavoastră. Văd că aici în spate scrie “Construim împreună încrederea”. Am construit-o. Ce este foarte important, este de a păstra această încredere, de a o întreţine.( …) Vă felicit pentru ceea ce aţi făcut şi vă urez multă sănătate, pentru că ştiu că dacă sunteţi sănătoşi veţi face ceea ce trebuie şi veţi construi ceea ce trebuie. Ştiţi să faceţi lucrul acesta, îl faceţi deosebit, şi acesta este marele motiv că aveţi atâţia prieteni şi …hai să le spunem… clienţi”, a declarat Mircea Hava.
Directorul general al companiei Ambient le-a mulţumit “prietenilor”, cum îi place dânsului să spună, pentru încrederea acordată în aceste două decenii de colaborare: „În numele familiei Ambient vreau să vă mulţumesc pentru prezenţa dumneavoastră aici, în această seară. Aniversăm primii 20 de ani Ambient. Vedem astăzi foarte mulţi prieteni alături de noi. Foarte mulţi dintre dânşii veniţi împreună cu familia, lucru care pentru mine şi colegii mei înseamnă multă emoţie dar în acelaşi timp vă asigur că ne încarcă cu multă energie şi cu mult devotament faţă de dumneavoastră în continuare”, a declarat fondatorul companiei Ioan Ciolan, după care a făcut o scurtă trecere în revistă a principalelor repere din existenţa Ambient.
A urcat pe scenă apoi, în aplauzele publicului prezent, o mică parte din echipa Ambient, de 2300 de oameni, respectiv cei din Alba Iulia, care au pus mânuţă cu mânuţă câte „un pic de încredere” pentru a continua ceea ce au construit.
Momentul artistic a fost urmat de un cocktail oferit în cinstea celor 20 de ani de activitate şi a numeroşilor prieteni.
Surpriza companiei Ambient nu s-a încheiat aici. În această seară, echipa a pregătit pentru albaiulieni un superconcert cu trupa Voltaj, unde îi asigură că vor avea parte de o petrecere ca la 20 de ani, pe acordurile chitarelor electrice ale formaţiei. În deschiderea concertului va urca pe scenă trupa Incognito.
Povestea de succes a casei casei tale: Ambient – 20 de ani de activitate. Potrivit organizatorilor, de-a lungul timpului familia Ambient a crescut şi a devenit tot mai puternică şi unită în acelaşi timp. Totul a început în 1993, când sibianul Ion Ciolan a luat un credit şi a cumpărat un camion şi câteva materiale de construcţii şi aşa a început să contruiască visul Ambient. A deschis drumul, a înfruntat greutăţi, dar cel mai important şi-a făcut mulţi prieteni.
La ceas de sărbătoare, activitatea companiei româneşti Ambient este încununată de succesul unei creşteri de aproximativ 47% a cifrei de afaceri în lei cumulate pe ultimii doi ani. Experienţa acumulată în aceşti ani validează Ambient ca fiind un partener serios, cu expertiză pentru oricare dintre segmentele sale de clienţi, fie din zona de Retail sau cea de Profesional. Astfel, compania a depăşit cu succes obstacolele aduse de criza economică şi de scăderea drastică a pieţei de profil din perioada 2008 – 2010, şi se bucură de multă ÎNCREDERE în rândul clienţilor săi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Minor de 16 ani REȚINUT pentru furt calificat în Bucerdea Grânoasă: Ar fi sustras 1.850 de euro și 800 de lei dintr-o locuință
Tânăr de 16 ani REȚINUT pentru furt calificat în Bucerdea Grânoasă: Ar fi sustras bani din locuința unui bărbat Un tânăr de 16 ani din Bucerdea Grânoasă a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru furt calificat din locuința unui bărbat. Potrivit IPJ Alba, la data de 22 septembrie 2025, polițiștii Secției 5 de Poliție […]
22 septembrie – 3 octombrie 2025 | Lucrări de modernizare pe strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Restricții de trafic anunțate de Primărie
Trafic restricționat pe strada Emil Racoviță. Primăria anunță lucrările de asfaltare Primăria municipiului Alba Iulia a transmis un anunț important pentru locuitorii din cartierul Emil Racoviță, legat de lucrările care pregătesc asfaltarea străzii principale din zonă. Potrivit anunțului, începând de luni, 22 septembrie, de la ora 14.00, circulația vehiculelor pe strada Emil Racoviță va fi […]
24 septembrie 2025 | „Provocări organizaționale în contextul actual”: Conferință susținută de sociologul Alin Tomuș la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
„Provocări organizaționale în contextul actual”: Conferință susținută de sociologul Alin Tomuș la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba La Alba Iulia continuă seria conferințelor organizate de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. Un astfel de eveniment este programat miercuri, 24 septembrie 2025. Evenimentul îl are drept invitat pe sociologul Alin Tomuș. Acesta va susține o conferință cu […]