FOTO: Albaiulianul ajuns primar în Spania, la prânz cu Regele. Felipe al VI-lea i-a spus că este un exemplu pentru români
Regele Spaniei a găzduit luni o recepție la Palatul Regal, în onoarea președintelui român Klaus Iohannis, și a soției sale Carmen, în cursul primei sale vizite oficiale în această țară. Printre cei 70 de invitați la evenimentul regal s-a aflat, alături de miniștri, oameni de afaceri și reprezentanți ai lumii culturale, și Aurel Truță, primul și singurul primar român în Spania.
Regele Felipe al VI-lea dă mâna cu Aurel Truta, primarul Páramo de Boedo la receptia oficiata la Palatul Regal din Madrid © Casa Majestății Sale Regele Felipe al VI-lea al Spaniei
„Am avut ocazia de a saluta Regele după prânz, când am fost invitați în salonul pentru cafea. Aici, la intrarea în cameră, unul dintre responsabiii cu protocolul casei regale mi-a spus că regele Felipe al VI-lea vrea să vorbească cu mine. M-a surprins când m-a felicitat pentru succesul pe care l-am avut în alegeri și mi-a spus că sunt un exemplu pentru românii din Spania „, a declarat Aurel Truta pentru cotidianul iberic elnortedecastilla.es
De asemenea, Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a recunoscut „contribuția importantă” a celei mai mari comunități românești din Spania, care cu aproape un milion de membrii, stimulează economia spaniolă, scrie cotidianul iberic elnortedecastilla.es
Cuvintele apreciative ale regelui la adresa comunității românești din Spania au fost rostite în timpul prânzului oficial organizat la Palatul Regal din Los Reyes cu ocazia primei vizite oficiale în Spania a președintelui României, Klaus Werner Iohannis.
„Românii au contribuit la redresarea economică a țării prin munca lor. Majoritatea românilor vin aici ca să lucreze. În Spania este deja cunoscut faptul că doar un grup foarte mic, ca și în cazul spaniolilor sau al celor din America de Sud, se ocupă cu activități infracționale”, spune Aurel Truță, primul primar român dintr-o localitate din Spania, ales edil în orașul Palencia Paramo de Boedo în urma ultimelor alegeri municipale.
Felipe al VI-lea de Bourbon și Grecia (Felipe Juan Pablo Alfonso de Todos los Santos de Borbón y de Grecia) (n. 30 ianuarie 1968, Madrid) este actualul rege al Spaniei. A urcat pe tron la 19 iunie 2014, după abdicarea tatălui său, regele Juan Carlos I.
Povestea lui Aurel Truță, ilustrată de cotidianul spaniol
Aurel Truță, de 39 de ani, a venit în Spania acum cincisprezece ani din localitatea sa natală Alba Iulia, vechea capitală a celebrei regiuni Transilvania, scrie presa spaniolă. Absolvent al unei școli de afaceri, a părăsit țara din cauza salariilor mici și a aterizat în Villanueva de Cordoba în căutarea unui loc de muncă.
În Andaluzia a lucrat la culesul de măsline, iar de acolo a mers la Benidorm să lucreze ca ospătar. Ulterior, și-a deschis propria cafenea în Alcala de Henares și o companie de constructii din Madrid. S-a mutat apoi în funcție de locul unde primea lucrări, stabilindu-se în cele din urmă cu familia sa la Zorita Paramo de Boedo. Aici și-a cumpărat o casă, pe care a recondiționat-o.
În 24 mai 2015, devine primul primar român al Paramo de Boedo și totodată primul și singurul primar român din istoria Spaniei.
Potrivit publicației spaniole, Truță a avut puțină experiență politică în țara sa natală, unde a fost președinte al tinerilor ecologiști din Alba Iulia
„Eu nu am spus nimic familiei din România până nu am câștigat alegerile”, a spus primarul român al Paramo de Boedo. Acesta este căsătorit cu Mirela Emilia Truță, cu care s-a cunoscut în timp ce era în Spania și care lucrează într-un salon de coafură. Împreună au o fiică în vârstă de 6 ani, Laura Elena, iar în octombrie familia Truță urmează să se mărească cu un nou membru, o nouă fiică, care se va numi Claudia Sofia.
La nivelul întregii țări, populația românească înregistrează oficial 707 284 de persoane conform ultimului recensământ realizat la 1 ianuarie 2015. Comunitatea românească din peninsula Iberică reprezintă astfel 16% din populația străină din Spania, care este de 4.447.852 persoane, fiind urmată la mică distanță de comunitatea de marocani cu 686.314 de cetățeni înregistrați în Spania. Potrivit Institutului Național de Statistică, populația străină în Spania a scăzut cu 229 207 persoane (4,9%) ca urmare a efectului combinat al emigrării și dobândirea cetățeniei spaniole.
sursa: elnortedecastilla.es
B.P.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | TRAGEDIE în Geoagiu, înainte de Crăciun: Un băiețel de 5 anișori, cu arsuri grave, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări
TRAGEDIE în Geoagiu, înainte de Crăciun: Un băiețel de 5 anișori, cu arsuri grave, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări O adevărată tragedie a avut loc luni, 22 decembrie 2025, în Geoagiu, unde un băiețel de 5 ani a suferit arsuri grave după ce locuința familiei a fost cuprinsă de flăcări. Un băiețel […]
VIDEO | Chef Alexandru Helju, bucătarul de 32 de ani din Alba, singur concurent din echipa galbenă a lui Chef Alexandru Sautner, rămas în competiție Chefi la cuțite: ,,Scoatem gust din imposibil: lavandă, rahat și pudră de măsline”
Chef Alexandru Helju, bucătarul de 32 de ani din Alba, singur concurent din echipa galbenă a lui Chef Alexandru Sautner, rămas în competiție Chefi la cuțite: ,,Scoatem gust din imposibil: lavandă, rahat și pudră de măsline” Duminică seara, în emisiunea Chefi la cuțite, Alexandru-Gabriel Helju, Chef-ul de 32 ani din Sebeș, a luat 18 puncte […]
22 decembrie 1989: Nicolae Ceaușescu este înlăturat de la conducerea țării. Conducerea este preluată de Ion Iliescu și FSN
22 decembrie 1989: Nicolae Ceaușescu este înlăturat de la conducerea țării După mai puţin de opt ore de când Nicolae Ceauşescu era anunţat că mişcarea de stradă a fost reprimată şi zona centrală a Bucureștiului a fost degajată de manifestanţi, zeci de mii de muncitori de pe marile platforme industriale se îndreptau, în dimineaţa zilei […]