FOTO | Activități ale polițiștilor din Alba, pentru siguranța elevilor: Au participat copii din cinci localități din județ
FOTO | Activități ale polițiștilor din Alba, pentru siguranța elevilor: Au participat copii din cinci localități din județ
În perioada 25- 29 septembrie 2023, au fost continuate acțiunile, în sistem integrat, dedicate elevilor.
Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară, alături de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și reprezentanți ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia au fost prezenți în 10 unități de învățământ primar, gimnazial și liceal din municipiul Alba Iulia, Blaj, Sebeș, Crăciunelu de Jos și Ghirbom unde au participat la acțiuni informativ- preventive care au avut ca scop creșterea gradului de siguranță al elevilor.
Minorilor li s-a recomandat să nu accepte să facă parte dintr-un grup de prieteni care au obiceiuri nesănătoase, să nu cadă în capcana consumului de substanțe interzise, fiindu-le explicate consecințele devastatoare ale drogurilor, să evite conflictele, să-și trateze colegii cu respect și toleranță, să comunice civilizat și să nu dea curs provocărilor.
O altă temă de interes a fost cea privind consecințele absenteismului și abandonului școlar, în dezvoltarea tinerilor, subiectul fiind abordat și în cadrul întâlnirilor cu părinții, care au avut loc în această săptămână, în unități de învățământ din municipiul Sebeș.
În paralel cu activitățile informativ – preventive, polițiștii au desfășurat o acțiune de informare a comercianților economici în legătură cu obligativitatea de a nu vinde alcool și tutun minorilor. Au fost vizate și sălile de jocuri de noroc, iar reprezentanților acestora li s-a reamintit obligativitatea de a nu permite accesul minorilor în spațiile în care funcționează jocuri mecanice. Acțiunile de informare, în acest domeniu, vor fi urmate de controale.
La acest sfârșit de săptămână, polițiștii vor fi alături de tinerii sportivii care se vor alinia la startul competițiilor care vor avea loc în municipiul Alba Iulia, pentru a-i încuraja să continue să facă sport, ca o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | INCENDIU în comuna Sohodol: Flăcările au cuprins un grajd. Intervin pompierii din Câmpeni
INCENDIU în comuna Sohodol: Flăcările au cuprins un grajd. Intervin pompierii din Câmpeni Pompierii din Câmpeni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit în satul Peleș, comuna Sohodol. Din primele informații, incendiul se manifestă la un grajd. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu în com. Shodol, sat. Peles. Din informațiile […]
FOTO | ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Două autoturisme s-au ciocnit pe Calea Moților
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Două autoturisme s-au ciocnit pe Calea Moților Un accident rutier a avut loc astăzi, 11 aprilie 2026, în Alba Iulia. Din primele informații disponibile, două autoturisme s-au ciocnit pe Calea Moților. Din fericire, în urma evenimentului rutier, șoferii implicați nu au fost răniți și nu au avut nevoie de îngrijiri […]
FOTO | Áron Varga, elev al Colegiului Național „Bethlen Gábor” Aiud, PREMIUL III la ediția 2026 a unui concurs național de limbă și literatură maghiară
Áron Varga, elev al Colegiului Național „Bethlen Gábor” Aiud, PREMIUL III la ediția 2026 a unui concurs național de limbă și literatură maghiară În perioada 7-10 aprilie 2026 a avut loc la Cluj-Napoca etapa națională a concursului de limbă și literatură maghiară „Mikes Kelemen”. Colegiul Național „Bethlen Gábor” Aiud a fost reprezentat de 7 elevi: […]
