FOTO: Acțiune IPJ Alba pentru prevenirea accidentelor, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. 31 de amenzi și două permise suspendate, într-o singură zi
Seria acţiunilor ce vizează creşterea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice a continuat.
Joi, 20 octombrie, poliţiştii rutieri din judeţul Alba, sprijiniţi de poliţiştii de la transporturi, au acţionat în apropierea trecerilor la nivel cu calea ferată. 31 de şoferi au fost amendaţi, din care doi pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată.
La data de 20 octombrie, Serviciul Rutier Alba, împreună cu Serviciului Transporturi Alba, a organizat o acţi
une ce a avut drept scop, prevenirea accidentelor comise produse ca urmare a nerespectării, de către conducătorii auto, a regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată.
În cadrul acestei acţiuni au fost depistaţi şi sancţionaţi contravenţional, 31 de conducători auto care au încălcat norme privind circulaţia pe drumurile publice.
Dintre aceştia, doi nu au respectat regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată. Faţă de aceştia, poliţiştii au luat măsura complementară a suspendării permisului de conducere, pentru o perioadă de 90 de zile.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 6.750 lei.
Pentru prevenirea accidentelor ce pot avea consecinţe deosebit de grave, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată şi reaminteşte faptul că legislaţia rutieră sancționează acest tip de abatere cu amendă contravenţională cuprinsă între 9 şi 20 puncte (1.125 – 2.500 lei), iar ca măsură complementară, permisul de conducere este reţinut pe o perioadă de 90 de zile.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | O tânără moață, Daria Mateș, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Socio-Umane
O tânără moață, Daria Mateș, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Socio-Umane Performanță extraordinară a unei eleve de top a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni. Daria Mateș s-a calificat a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei de Socio-Umane. Ea s-a clasat […]
Viteză limitată la 30 km/h într-un oraș din Alba? Localnicii, invitați să-și spună părerea
Viteză limitată la 30 km/h într-un oraș din Alba? Localnicii, invitați să-și spună părerea Primăria orașului Cugir, în colaborare cu Just Streets Cugir și Poliția Rutieră, au lansat, luni, 16 martie 2026, un chestionar privind oportunitatea reducerii limitei de viteză la 30 km/h în interiorul localității. Această inițiativă face parte din demersul european JUST STREETS, […]
FOTO | Trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia calificați la faza națională a Olimpiadei de Limba Germană 2026
Trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia calificați la faza națională a Olimpiadei de Limba Germană 2026 Rezultate de excepție la Olimpiada de Limba Germană 2026 – faza județeană repurtate de elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia. „Elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia au obținut rezultate remarcabile, demonstrând pasiune și […]