Curier Județean

Foto: A fost tăiată panglica inaugurală la ambulatoriul Spitalului din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Atmosferă de sărbătoare pentru orașul de la poalele Drăganei prilejuită de inaugurarea unei importante investiții, aceea de ,,Modernizare și echipare a ambulatoriului spitalului orășenesc Cugir.

Evenimentul a debutat astăzi, 22 aprilie, începând cu ora 12.00, printr-o slujbă religioasă oficiată în fața policlnicii, după care, primarul Adrian Teban, viceprimarul Horia Rotche, prefectul Județului Alba, Cornel Murg, Presedintele Consiliului Județean, Ion Dumitrel, preşedintele exectutiv al Asociaţiei Oraşelor din România, Ionel Chiriţă, – au taiat panglica de la intrarea în clădirea care găzduiește ambulatoriul. Gazda evenimentului, managerul spitalului Florin Arion i-a invitat pe participanți in holul situat la etajul clădirii unde în fața personalului medical și a mai multor invitați a făcut o trecere în revistă a etapelor de derulare a investiției, precum și a dotărilor de care această instituție dispune.

El a reamintit că proiectul derulat de administraţia localǎ cu fonduri europene a avut douǎ componente: una de reabilitare şi modernizare a clǎdirii ambulatoriului de specialitate şi alta de dotare cu aparatură şi mobilier de specialitate. Astfel, lucrǎrile au constat în: înlocuirea acoperişului, reabilitarea termică a pereţilor exteriori, zugrăveli lavabile interiore, refacerea trotuarului din jurul clădirii, înlocuirea instalaţiilor electrice, termice, de alimentare cu apă şi a celor sanitare. Ambulatoriul a fost dotat cu rampe funcţionale de acces, cu grupuri sanitare şi lift pentru persoanele cu dizabilităţi, grup sanitar pentru copii, parcare pentru personal şi pacienţi.

De asemenea, au fost modernizate cele 16 cabinete medicale din cadrul ambulatoriului, iar prin a doua componentǎ a proiectului au fost dotate cu mobilier şi aparaturǎ medicalǎ de ultimǎ generaţie, cum ar fi: computer tomograf, sistem digitalizare radiologie, echipament diagnosticare, ecograf, electrocardiograf, aparat pentru terapie cu ultrasunete, aparat laserterapie, aparaturǎ de laborator.

În cadrul evenimentului au fost rostite alocuțiuni din partea unor invitați: ,,Vreau să vă felicit pentru efortul dumneavoastră pe toți cei care ati contribuit la transpunerea în realitate a unui deziderat pe care mulți l-am nutrit de atâta vreme. Astăzi s-a împlinit acest vis și îmi face o mare plăcere să asist la darea în folosință a unei instituții moderne care respectă toate standardele europene”, le-a transmis prefectul județului celor prezenți. La rândul său, președintele Consiliului Județean, Ion Dumitrel a ținut să aducă aprecieri administrației locale și celor care s-au preocupat ca proiectul să fie finalizat în timp cât mai scurt, cu convingerea cǎ prin modernizarea şi echiparea ambulatoriului, precum si prin modernizarea Chirurgiei, potentialul unitatii medicale de a atrage medici va crește.

La finalul întâlnirii, primarul Adrian Teban a ținut să precizeze: ,,Personal am convingerea că oamenii din Cugir si din zonele arondate vor simti beneficiileacestei importante investiții pe care în prezența dumneavoastră o dăm în folosință. Începând de astăzi, unitatea noastra medicala va fi pregatită sa furnizeze pacientilor atat servicii moderne, cat si o tehnologie medicala de ultima generație. Vreau și eu să le mulțumesc tuturor celor care și-au adus aportul la tot cea ce vedem astăzi, aici”.

La eveniment au mai fost prezenţi directorul medical dr. Terezia Boruah, foști manageri ai spitalului, deputatul Dan Simedru, senatorul Alexandru Pereş, primarul Aidului, Horaţiu Josan, consilierii locali ai Cugirului. Au mai participat şi membrii echipei de implementare a proiectului in baza căruia a fost modernizat ambulatoriul, dintre care amintim Anamaria Haneş, Victor Sava, Adriana Ştefanut, Ana Maria Stoian, Angela Sava, precum si reprezentanţii ADR Centru, Director Directia Organismului Intermediar POR, Dan Popa şi Sef Serviciu Departament Relaţii Publice si Comunicare Mirela Groza.

Investiţiile au fost realizate prin proiectul „Modernizarea şi echiparea ambulatorului Spitalului orăşenesc Cugir”, accesat de Primăria Cugir în baza POR 2007-2013, Axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, domeniul major de intervenţie 3. 1 „Reabilitarea/ modernizarea/ echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate”. Valoarea investiţiei a fost de 6.013.666, 23 lei din care 4.681.217, 49 lei reprezintă valoarea eligibilă a proiectului. (C.P.)

[nggallery id=2003]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

A plecat la Dumnezeu inginerul Ovidiu Goleanu

Ioana Oprean

Publicat

în

A plecat la Dumnezeu inginerul Ovidiu Goleanu Cu inimile zdrobite de durere, soția Aurica, împreună cu fiicele Anca Lucia și Fulga Iulia şi familiile lor, anunțăm trecerea la cele veşnice a ing. OVIDIU GOLEANU, un om excepțional. Un soț și un tată care, prin bunătatea și grija lui, prin inteligența, creativitatea și înțelepciunea lui, prin […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată în Războieni-Cetate: Intervin pompierii din Aiud și SVSU Ocna Mureș

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată în Războieni-Cetate: Intervin pompierii din Aiud și SVSU Ocna Mureș Un incendiu de vegetație uscată s-a produs, duminică, 15 martie 2026, la Războieni-Cetate. „Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Războieni-Cetate”, a anunțat ISU Alba la ora 14.15. Incendiul se manifestă pe o […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT în Sebeș: Coliziune între 3 autovehicule pe strada Dorin Pavel

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT în Sebeș: Coliziune între 3 autovehicule pe strada Dorin Pavel Un accident rutier s-a produs duminică, 15 martie 2026, în municipiul Sebeș. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Sebeș, strada Dorin Pavel. În accident ar fi 3 auto implicate, fără […]

Citește mai mult