FOTO/ 9 Decembrie – Ziua Internaţională Anticorupţie: Activitate de informare pentru cetăţeni prin distribuirea de pliante derulată de SJA Alba
Data de 9 decembrie marchează, în simbolistica Organizaţiei Naţiunilor Unite (O.N.U.), Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Corupţiei, fenomen care, alături de celelalte flageluri ale începutului de mileniu, respectiv terorismul, traficul de droguri şi crima organizată, erodează sistematic eforturile legitime ale autorităţilor statale şi ale forurilor mondiale, întreprinse în direcţia estompării nocivităţii acestei forme de criminalitate.
Însuşi faptul că cel mai înalt şi reprezentativ for mondial a ales să dedice o zi distinctă luptei împotriva corupţiei constituie dovada certă a faptului că aria sa de manifestare a cuprins deopotrivă atât naţiunile cu exerciţiu democratic consolidat, cât şi democraţiile emergente şi statele în curs de dezvoltare, ceea ce impune cu atât mai mult o solidarizare a eforturilor tuturor forţelor responsabile pentru contracararea sa.
Corupţia ne afectează pe toţi şi slăbeşte respectul pentru lege. Tocmai de aceea, este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte. În acest sens, Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.) doreşte atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti din Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.) în lupta cu acest flagel.
De la înfiinţare şi până în prezent, Direcţia Generală Anticorupţie, în colaborare cu celelalte instituţii de aplicare a legii, s-a angrenat într-un proces constant de prevenire şi combatere a corupţiei, proces care trebuie continuat prin eforturi constante la care trebuie să-şi aducă contribuţia atât instituţiile statului, cât şi cetăţenii.
În acest sens, vineri 8 decembrie, Direcţia Generală Anticorupţie prin Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Alba, va organiza, în municipiul Alba Iulia, o activitate de informare pentru cetăţeni prin distribuirea de pliante şi flayer-e care are drept scop conştientizarea românilor cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea unor fapte de corupţie. În acelaşi timp, se doreşte responsabilizarea cetăţenilor şi funcţionarilor publici, în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unui funcţionar M.A.I. ori funcţionar public în fapte de corupţie.
În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre şi cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul M.A.I., a fost pusă la dispoziţie, cu acces gratuit pentru toate reţelele de telefonie fixă ori mobilă, Linia TelVerde Anticorupţie – 0800.806.806. Pot fi sesizate faptele de corupţie și la numărul de telefon 0258/806.161/interior 20229, aparţinând Serviciului Judeţean Anticorupţie Alba, la adresa de e-mail [email protected] sau la sediul S.J.A. Alba din municipiul Alba Iulia, str. Piaţa Ion I.C. Brătianu nr. 4.
Totodată, Direcţia Generală Anticorupţie, prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, îşi reafirmă intoleranţa asupra faptelor de corupţie în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne şi încurajează un comportament corect care să corespundă mottoului nostru instituţional „Integritate pentru credibilitate”.
Solicităm sprijinul tuturor cetăţenilor care nu sunt indiferenţi şi le pasă de societatea în care trăiesc.
Biroul de presă al SJA Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Uriașul din Apuseni: Porc de peste 400 de kg, sacrificat într-un oraș din Alba înainte de Crăciun
Uriașul din Apuseni: Porc de peste 400 de kg, sacrificat într-un oraș din Alba înainte de Crăciun Tradiția sărbătorilor de iarnă din România include mai multe obiceiuri specifice, iar unul dintre cele mai cunoscute este tăierea porcului. În multe gospodării, sacrificarea animalului are loc în perioada Crăciunului, pentru a asigura preparate tradiționale precum cârnați și […]
FOTO | Polițiștii din Alba, acțiuni intensificate pentru combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive
Polițiștii din Alba, acțiuni intensificate pentru combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive Polițiștii rutieri din Alba au efectuat controale intensificate, vizând șoferii care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, în cadrul unei ample operațiuni europene menite să reducă riscurile pe drumurile publice și să crească siguranța rutieră în întregul județ. […]
Tânăr din Orăștie, cercetat de polițiștii din Cugir: A fost prins într-o spălătorie auto cu articole pirotehnice interzise
Tânăr din Orăștie, cercetat de polițiștii din Cugir: A fost prins într-o spălătorie auto cu articole pirotehnice interzise Un tânăr din Orăștie este cercetat de polițiștii din Cugir după ce a fost prins într-o spălătorie auto din oraș cu articole pirotehnice interzise. Potrivit IPJ Alba, la data de 18 decembrie 2025, polițiștii din orașul Cugir […]