Ştirea zilei

Fostul prefect de Alba, Gheorghe Feneșer și omul de afaceri, Ioan Lazăr numiți copreședinți ai ALDE Alba

Dragoş Suciu

Publicat

în

Fostul prefect de Alba, Gheorghe Feneșer și omul de afaceri, Ioan Lazăr au fost numiți, luni, copreședinți ai Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) în județul Alba de către conducerea centrală a organizației.

Lazar Feneser01

Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin au decis schimbarea conducerii ALDE în județul Alba care a fost, până acum, formată din Ioan Uțiu și Daniel Narița.

Gheorghe FeneserAstfel, omul de afaceri Ioan Lazăr, care a mai exercitat funcția de președinte al PLR Alba, și Gheorghe Feneșer, fost membru al PC, care a fost înlocuit, recent, de la conducerea Instituției Prefectului Alba, au fost numiți în fruntea ALDE Alba.

Gheorghe Feneșer a spus că are ca obiectiv câștigarea a peste 10 la sută la alegerile locale, iar ALDE să devină a treia forță politică din România, care va contribui la desemnarea viitorului președinte al Consiliului Județean Alba.

”Atât eu, cât și colegul Ioan Lazăr, suntem onorați de încrederea acordată de conducerea partidului și vom avea cu certitudine un target ridicat la alegerile locale – peste 10% – și suntem convinși că ALDE va deveni a treia forță politică din România. Cine este liberal adevărat să poftească în ALDE pentru că ușile sunt deschise și toți vor avea drepturi Ioan Lazar07egale”, a spus Feneșer.

Ioan Lazăr, fost membru PNL, care a trecut în PLR după ce Tăriceanu a înființat Partidul Liberal Reformator, a opinat că va fi capabil să coopteze tineri și foști liberali în organizație.

”Obiectivul meu este să obținem un scor cât mai mare la alegerile locale. Vreau să cooptez cât mai mulți tineri și foști liberali în partid. Pe listele de candidați la alegerile locale o să încerc să promovez cât mai mulți tineri”, a spus Lazăr.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Jocurile de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe din Alba. Ce spun primarii după ce Guvernul le permite să decidă dacă vor să păstreze sau nu păcănelele

Bogdan Ilea

Publicat

în

Jocurile de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe din Alba. Ce spun primarii după ce Guvernul le permite să decidă dacă vor să păstreze sau nu păcănelele Reglementările privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc au fost modificate prin Ordonanța de urgență adoptată de Guvern, marți, 24 februarie 2026. Potrivit noilor prevederi, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Solidaritate, emoție și speranță pentru bunicii din Apuseni: Au fost vizitați la început de primăvară de voluntarii Offroad Ajută și au primit pachete și mărțișoare realizate de elevii de la școlile de munte

Ioana Oprean

Publicat

în

Solidaritate, emoție și speranță pentru bunicii din Apuseni: Au fost vizitați la început de primăvară de voluntarii Offroad Ajută și au primit pachete și mărțișoare realizate de elevii de la școlile de munte Voluntarii Offroad Ajută Apuseni au pornit din nou pe drumurile greu accesibile ale Apusenilor pentru a ajunge la cei care au cea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Înmormântarea Fărșangului 2026 la Rimetea: Obiceiul popular, vechi de mai bine de 300 de ani, în localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori

Ioana Oprean

Publicat

în

Înmormântarea Fărșangului 2026 la Rimetea: Obiceiul popular, vechi de mai bine de 300 de ani, în localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori Comuna Rîmetea s-a transformat sâmbătă, 7 martie 2026, în scena unei tradiții vechi de peste 300 de ani, ”Înmormântarea Fărșangului”. Ca în fiecare an, la Rîmetea, localnicii şi participanţii „îngroapă“ […]

Citește mai mult