Politică Administrație

Fonduri substanțiale destinate ”plăților pentru înverzire”. Fermierii obligați la practici agricole ecologice

Ioana Oprean

Publicat

în

Așa numita ”plată pentru înverzire” se acordă fermierilor eligibili pentru plata unică pe suprafaţă. Începând cu 1 ianuarie 2015, aceștia vor fi obligaţi să aplice, pe toate terenurile eligibile la plată, câteva practici agricole specifice.

Acestea înseamnă diversificarea culturilor, menţinerea pajiştilor permanente existente la nivel naţional şi păstrarea unei zone de interes ecologic. Fermierii certificaţi ecologic beneficiază implicit de plata pentru înverzire pentru suprafeţele în conversie și certificate. La fel şi fermierii care au întreaga exploataţie cu culturi permanente.

Exploataţiile aflate integral sau parţial în zone de conservare a habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică vor primi plata pentru înverzire dacă aplică practicile obligatorii, în măsura în care aceste practici sunt compatibile, în exploataţia în cauză, cu obiectivele de conservare.

Din banii alocați anual României în perioada 2015-2020, din Fondul European de Garantare Agricolă, aproape o treime vor merge către plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult