Fonduri europene în valoare totală de 74 de milioane de euro pot fi accesate de IMM-uri
Alocarea temporară a sumei de 74 milioane euro în scopul asigurării necesarului de finanțare, pentru luna februarie 2017, a Programului Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (POIIMM), a fost aprobată de Guvern. Fondurile sunt alocate din venituri obținute din privatizare, de către Ministerul Finanțelor.
Suma alocată de Executiv va asigura necesarul de finanțare al Autorității de Management pentru POIIMM pentru efectuarea plății în contul Fondului European de Investiții, în vederea implementării instrumentelor financiare pentru asigurarea accesului IMM la finanțare în cadrul Axei Prioritare 1 „Creșterea accesului la finanțare a IMM-urilor din România”.
Sumele plătite către FEI constituie cheltuieli eligibile în cadrul POIIMM, care se vor declara la Comisia Europeană.
Sumele alocate temporar Autorității de Management vor fi rambursate Ministerului Finanțelor Publice, în euro, în două tranșe: 90% din sumă până la data de 29 septembrie 2017, iar restul de 10%, până la data de 30 iunie 2018.
Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii este gestionat de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management.
Sursa: profit.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat în pandemia de COVID-19
16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat Data de 16 martie 2020 rămâne în memoria colectivă drept un moment care a schimbat viața cotidiană a românilor. În urmă cu șase ani, președintele Klaus Iohannis semna actul oficial prin care România intra, pentru prima […]
VIDEO | Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu
Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu Cineasta de origine română Natalie Musteață a obținut, duminică seara, Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj live-action, în cadrul unei gale marcate de succesul marilor producții hollywoodiene „One Battle After Another” și „Sinners”. Într-o situație extrem de […]
,,O pauză la cafea, internet gratuit și câteva minute online… însă confortul poate veni la pachet cu riscuri”. Recomandările DNSC atunci când folosim rețelele Wi-Fi publice
,,O pauză la cafea, internet gratuit și câteva minute online… însă confortul poate veni la pachet cu riscuri”. Recomandările DNSC atunci când folosim rețelele Wi-Fi publice Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că rețelele Wi-Fi publice sau necunoscute pot ascunde riscuri serioase pentru siguranța datelor personale, de la parole și mesaje private până la […]